Purnariu, al treilea mandat la AJF Gorj
Mihai Prunariu a fost reales, pentru încă patru ani, ca preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Gorj. În cel de-al treilea mandat, Prunariu îi va avea ca vicepreşedinţi pe Daniel Băloi, în continuare şi secretar general al clubului Pandurii, şi Ovidiu Dănăcică.
Din noul Comitet Executiv al AJF Gorj mai fac parte, Camilian Floroiu, din partea echipelor de Liga a cincea, Alin Poenaru, reprezentatul sectorului juvenil şi Daniel Mihuţoiu, trimis de formaţiile de Liga a IV-a. Ultimul loc este rezervat Comisiei Judeţene a Arbitrilor condusă de Mihaela Popescu, arbitru asistent la Liga a 2-a.
Prunariu îşi propune în noul mandat să atragă fonduri europene pentru fotbalul judeţean şi să construiască şi un teren de fotbal pentru AJ.F.
"Opt ani de zile am făcut o echipă bună împreună cu toţi şi continuăm lucrurile bune. Vrem să dezvoltăm fotbalul în toate localităţile judeţului, vrem o mai mare transparenţă, să promovăm juniorii, să accesăm fonduri pe programe europene de la UEFA, FIFA şi poate facem un teren de fotbal care să fie al asociaţiei. Poate !"
Alegerile din Gorj au fost "girate" de către Alexandru Deaconu, şeful Comisiei Centrale a Arbitrilor, Vasile Avram, preşedintele AMF Bucureşti şi Octavian Goga, vicepreşedintele FRF.
Recomandă acest articol:
10.12.2013. 04:17
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu