Sponsor fantomă pentru Pandurii
Unul dintre sponsorii echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu nu există pe Internet, așa cum îi stă bine oricărei firme, indiferent cât de mică sau mare este. «Riviera Group» apare pe site-ul oficial al clubului la categoria de sponsori, dar această companie portugheză este de negăsit pe Internet.
Orice firmă din România, indiferent cât de mică este, poate fi găsită pe Internet. Nu același lucru se poate spune și despre unul dintre sponsorii importanți ai echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu. Este vorba de Riviera Group, o societate portugheză care a fost adusă în Gorj în urmă cu mai mulți ani de către liderul sindical Marin Condescu. Adresa la care te duce link-ul de pe site-ul oficial al clubului Pandurii nu există. De asemenea, am căutat acest sponsor dar nu l-am găsit în lumea întreagă. Doar în Australia mai există o companie cu acest nume care construiește bărci, iar în Statele Unite ale Americii am mai descoprit o altă firmă cu acest nume.
Prezentat ca investitor puternic
Prin anul 2007 a început să se vorbească de Riviera Group, după ce Marin Condescu a adus pe filieră portugheză o serie de fotbaliști la echipa Pandurii, dintre care doar Mingote mai activează. În scurt timp, sprijinită de Marin Condescu, Riviera avea să devină un posibil investitor puternic interesat să construiască două termocentrale și chiar să amenajeze insulița de lângă Parcul Central. Reprezentanții acestei companii au avut întâlniri cu conducerea SNLO, dar totul a rămas la stadiul de intenție, cu toate că acest proiect a fost folosit în campania electorală din anul 2008. Așa zisa companie a dispărut așa cum a venit, adică fără să bage nimeni de seamă.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
04.12.2012. 08:16
Comentarii
Analfabetilor nici macar sa cautati pe internet nu stiti ??? Oare si Real Madrid e fantoma ??? Bemfica la fel ???? Mai documentati-va !!!Cand oare o sa raspundeti pentru prostiile pe care le scrieti ?????
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu