Iată unde au fost cazaţi liderii lui Condescu la Petroşani şi care sunt costurile pe care le va suporta FNME din cotizaţiile minerilor
Nume grele din lumea sindicală, gorjeană şi nu numai, şi-au petrecut sfârşitul săptămânii trecute la Petroşani în aşteptarea Consiliului de Coordonare al Federaţiei Naţionale Mine Energie. Cazarea şi masa au fost asigurate de către federaţia condusă de către Marin Condescu şi a costat o avere, deşi informaţiile oficiale neagă declaraţiile surselor prezente la eveniment.
Marin Condescu s-a ocupat personal ca toate lucrurile să fie în ordine şi a alergat unde avea treabă în deja celebru Mercedes ML pe care-l coduce de ceva vreme şi care e proprietatea firmei deţinute de veşnica sa asociată Mădălina Berbecel.
Cazarea şi masa au costat câteva sute de milioane
Oraşul Petroşani a fost un punct fierbinte la finalul săptămânii trecute aici ajungând 180 de persoane ce au legătură cu mediul sindical şi FNME-ul condus de către Marin Condescu. Mare parte din lideri au fost cazaţi la Hotel Onix, un hotel aparţinând fostei Companii Naţionale a Huilei, iar restul persoanelor sosite au ajuns la cabana Jieţ, care aparţine aceluiaşi complex hotelier, situată pe drumul către staţiunea montană Rusu, dar şi la alte pensiuni din zonă.
Printre sindicaliştii adunaţi la eveniment se vehicula că masa şi cazarea celor aproape 200 de persoane, plus chiria sălii din Universitatea Petroşani şi sonorizarea a costat FNME 50.000 de lei, lucru pe care Marin Condescu a refuzat să-l comenteze lăsând asta pe seama trezorierului federaţiei, Gheorghe Etăgan. Acesta a declarat că toate costurile întâlnirii consiliului de coordonare au fost suportate de către Sindicatul „Muntele”din Valea Jiului, condus de către Petre Nica. Etăgan a susţinut că toţi sindicaliştii au fost cazaţi la Onix unde s-a plătit pentru o noapte, pe cameră, suma de 25 de lei de persoană, pentru că hotelul aparţine fostei companii miniere din zonă. În plus, aici au servit masa, vineri seara, doar 30 de lideri din Colegiul Director al FNME. Probabil că ceilalţi ori se aflau toţi la cură de slăbire ori au venit cu pacheţelul, făcut de nevaste, de acasă.
Condescu şi-a personalizat SUV-ul
Sursele noaste spun că la cabana Jieţ au fost cazaţi 22 de lideri sindicali, în camere duble, la fel fiind cazaţi şi cei de la Hotel Onix.
Preşedintele Condescu şi alţi trei lideri importanţi din ţară au fost trataţi regeşte de liderul din Valea Jiului, Bebe Nica, acestora fiindu-le puse la dispoziţie apartamentele hotelului.
După ce întrunirea a luat sfârşit, Marin Condescu şi Gheorghe Etăgan s-au prezentat, probabil pentru a plăti nota, la recepţia Hotelului Onix, lucru surprins de către reporterul Scandal de Gorj.
Nici în această deplasare, Marin Condescu nu s-a lipsit de comodul şi luxosul ML pe care-l conduce încă de când Romriviera Group SRL, societatea condusă de asociata Mădălina Berbecel, a încheiat un contract de închiriere automobile de lux cu Clubul Pandurii.
La un moment dat, Condescu a afirmat că a încheiat acel contract, din partea echipei de fotbal, cu firma respectivă pentru că aceasta, prezentată de altfel şi ca sponsor al clubului, s-a angajat să doneze acestuia unul dintre bolizii de lux. În prezent SUV-ul condus de către Condescu circulă cu numărul RIV, ce poate veni de la Romriviera, sau de la Gardena River, o firmă la care acesta este asociat.
Neli Matei
Recomandă acest articol:
14.01.2014. 03:25
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu