Tudor și-a angajat unul dintre fii în instituţia pe care o conduce
Nepotismul „înflorește“ acolo unde Ion Tudor ajunge într-o funcție de conducere. După ce i-a asigurat un post călduț la Poliția Locală Târgu Jiu celui mai mic dintre fiii săi, acum a venit rândul și celui mai mare. Cristi Tudor a devenit angajat la Secția de Drumuri Județene, acolo unde şef este chiar tatăl său.
Pe pagina celui mai cunoscut site de socializare, Cristi Tudor a postat faptul că este angajat la Secția de Drumuri Târgu Jiu, acolo unde boss este, coincidență, dar cel mai sigur nu, chiar tatăl său. Cel mai mare dintre băieții lui Ion Tudor și-a găsit un loc de muncă stabil și unde nu prea trebuie să facă mare lucru, așa cum este cazul în multe dintre posturile de la instituțiile sau companiile de stat.
Cristi Tudor a fost angajat la Drumuri, după ce tatăl său s-a instalat ca șef. Cine nu și-ar dori un asemenea loc de muncă, unde să-l ai ca superior chiar pe tatăl său? Însă, șansa nu surâde oricui, pentru că, în mod normal, nu se fac angajări la societățile de stat sau la instituțiile publice. Dar regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, spune o mai veche zicală, dar asta nu de către oricine, ci de către cei care au și un „spate“ asigurat.
«Mistrețul», angajat la poliția locală
Cel mai mic dintre copiii lui Ion Tudor este angajat la poliția locală. Lucrează la această instituție de pe vremea când era condusă de ..., exact, tatăl său, Ion Tudor, fiind angajat după același tipar, în perioada respectivă. Ion Tudor a condus Oficiul pentru protecția consumatorului, după care a plecat în funcția de director executiv la Poliția Locală Târgu Jiu. În anul 2012, acesta a fost numit comisarul şef adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu, iar în anul 2013 a fost instalat ca șef la Secția de Drumuri Naționale Târgu Jiu, neavând niciun fel de experiență în domeniu.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
14.01.2014. 03:23
Comentarii
acesati si pagina de facebook creeata de tutor c cu sectia drumuri nationale gorj si va dati sigur seama de lichelele care conduc aceasta institutie.
interesati va si face mai multe dezvaluiri comise de tudor tatal si fiul la aceasta unitate, de chefurile organizate saptamanal la ranca la locatia finului sau care este implicat in activitatea de deszapezire la ranca si multe altele...
nu este singuru care face asa ceva si ladr judetene e la fel baiatu dr stricescu dela con judetean la angajat la dr judetene si sa plimba toata ziua prin oras
e mai bine asa decat boschetari,o sa vedem ce faceti si voi cand o sa aveti copii.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu