Greblã i-a donat fiului sãu apartamentul din Bucureşti, pentru a încasa bani pe cazare de la Senat
Senatorul de Gorj, Toni Mihail Greblă este un membru preţios al Parlamentului României, nu nepărat datorită valorii şi calităţilor sale profesionale, ci din cauza cheltuielilor pe care forul superios în stat le face cu cel care deţine şi funcţia de şef al Comisiei Juridice. Cunoscut ca un om al banului la nivel de judeţ – se pare că nu de toată lumea având în vedere că a fost ales senator - Greblă a cheltuit într-o jumătate de an de mandat cât cheltuieşte într-un an o comună cu reabilitarea drumurilor. Dacă senatorul gorjean merită atâta risipă financiară ar trebui să cântărească bine electoratul înainte de a-i mai da voturile la alegerile următoare, deoarece, cu siguranţă va mai vrea o tură.
Toni Mihail Greblă a devenit senator anul trecut, pe listele PSD, continuând astfel seria de funcţii importante pe care le-a deţinut de-a lungul carierei sale, pentru că, spun unii a avut informaţiile necesare pentru a fi la locul potrivit în timpul Revoluţiei din 1989. Transformat dintr-un avocat de provincie într-un om politic de succes, Toni Greblă a cucerit anul trecut electoratul cu un discurs politic folosit de toată lumea: apărarea intereselor energetice şi ale exploatării cărbunelui, atragerea investitorilor şi dezvoltarea economică substanţială a judeţului. Că pe gorjenii încă nu-i dau banii afară din casă cum le-a promis senatorul pesedist e sigur, dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre el, care cum s-a văzut în Parlament a început să ia toate măsurile necesare pentru a câştiga cât mai mult.
Şi mâna Greblă se făcu’
Fiind de notrietate faptul că parlamentarii primesc un purcoi de bani pentru cazarea în capitală, Greblă a trecut urgent la înstrăinarea, în acte, prin donaţie, a apartamentului pe care până atunci îl deţinuse în Bucureşti. A găsit repede doritor în persoana fiului său, Silviu, care nu i-a mai dat voie să-l folosească, aşa că, pentru a-şi exercita funcţia pentru care gorjenii l-au trimis în Parlament a trebuit să-şi caute o gazdă.
În declaraţia de avere a lui Greblă, la începutul mandatului, dată pe 15 decembrie, anul trecut, proaspătul senator a scris în dreptul apartamentului din Bucureşti „în curs de înstrăinare”. Greblă s-a mişcat destul de repede şi, printr-un vicleşug juridic, a pus în aplicare, chiar în acea lună, planul care-i conferea dreptul de a încasa banii pentru cazare în Bucureşti. Încă din ianuarie parlamentarul a putut să încaseze câteva mii de lei pentru că-i donase apartamentul, pe care-l cumpărase în Bucureşti, în urmă cu cinci ani, fiului său, aşa cum reiese din declaraţia de avere a acestuia din luna mai a acestui an.
Cazarea parlamentarului gorjean a costat din ianuarie până în iunie aproape 50.000 de lei, începând cu o chirie mai modestă de 6.000 într-o lună şi culminând cu 9.000 de lei. Pe lângă banii de cazare, Greblă a primit indemnizaţie de peste 5.000 de lei pe lună şi diurnă pentru deplasări de aproape 15.000 de lei pentru cinci luni.
Dispus la cheltuieli cu nemiluita din sacul fără fund al Parlamentului, Toni Mihail Greblă toacă lunar aproape 5.000 de lei pentru materiale de întreţinere a biroului senatorial pe care-l deţine, alţi aproape 800 de lei ducându-se pe utilităţi. Angajaţii biroului sunt plătiţi gras consumându-se lunar pentru salariile lor în jur de 5.500 de lei.
Cheltuitor, dar modest
La un calcul simplu, pentru senatorul gorjean s-au cheltuit, pe cele cinci luni de mandat, peste o sută de mii de lei, fără ca Gorjul să fi văzut în acest timp vreun investiror adus de Greblă care să investească măcar cât a risipit statul pentru întreţinerea sa ca parlamentar român.
Banii strânşi din indemnizaţii, diurne, cazare şi din alte beneficii ale funcţiei de senator se pare că sunt păstraţi cu grijă la ciorap, Greblă neachiziţionând nimic în plus faţă de anii trecuţi, astfel că este în continuare proprietarul unei jumătăţi de casă în Tg-Jiu şi a unei jumătăţi de garsonieră, tot în municipiu. Conform declaraţiei de avere, fostul prefect de Gorj deţine şi două maşini, una având ca an de fabricaţie 2000, iar cealaltă 2003.
Sumele încasate datorită actualului post pe care-l deţine n-au ajuns însă nici pe mâna vreunei bănci, singurul depozit bancar al senatorului, de 120.000 de lei, datând din 1998.
Cu toate că declaraţia de avere a acestuia lasă impresia unui trai modest, în comparaţie cu al altora de aceeaşi teapă, cheltuielile făcute din postura senator demonstrează că Toni Greblă nu se uită la bani atunci când consumă din buzunarul statului.
Neli Matei
neli.matei @ scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
18.09.2009. 14:12
Comentarii
Guvernanti taiati toate drepturile parlamentarilor, fara birouri, secretare, soferi, chirii in Bucuresti. fiecare la locul de munca isi face treaba singur.Sa fie tratati ca toti salariatii, sa vina la serviciu cu troleul, sa stea cu chirie dar sa si-o plateasca singur.sa fie slujbasi ai celor care i-au votat si sa lupte pentru dreptate si bunul mers al societatii, nu pentru interese personale. Totii parlamentarii care va imfruntati din sudoarea oamenilor care muncesc cinstit veti plati pacatele voastre pe pamnant. O sa va curatati cite unul . Prea va bateti joc de popor. Luati din pensiile si salariile mai mari de 4000 lei. Asa e cinstit .
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu