DESPRE HARTA LĂUNTRICĂ A UNIVERSULUI FEMININ...

prof. Vasile Gogonea

A fost şi va fi întotdeauna „Ziua Femeii”, ca o sărbătoare cu parfum de flori culese din lacrima cerului, dar dincolo de un eveniment care este legat de o zi anume, aş dori să evoc, stimaţi cititori, o trimitere la ceea ce poate fi o psihologie cu valoare de simbol, care ne apropie de reperele fundamentale pe care le putem numi punctele cardinale ale existenţei noastre, poate chiar azimuturile spirituale pe harta lăuntrică a universului feminin, ecuaţii sau veritabile repere care au ca scop un ideal mai înalt decât emanciparea femeii, ca o emancipare politică şi civilă, economică şi culturală!

Astăzi, poate ar trebui să ne gândim să facem mai mult pentru a scăpa de prejudecăţi şi de rigorile didactice ale dialecticii progresului, pentru a vedea ceea ce rămâne din teoria despre ipoteza cea mai falsificatoare cunoscută de interpretările istorice, în privinţa frivolităţii sau a superficialităţii farmecului feminin, tocmai pentru a contura imaginea semnificativă care reglează prezenţa femeii în societate!

În particular sau în conştiinţa publică, la nivelul ei cel mai sensibil şi al unor configuraţii aparte, simbolul frumuseţii eterne trebuie să caute, totuşi, o acomodare cu perspectiva unor noi roluri pe care femeia şi le-ar putea însuşi în spaţiul extrafamilial. Se consideră într-o manieră pretins ironică faptul că femeile ar fi apte pentru unele profesii intelectuale şi trebuie să primească instrucţia necesară, pentru a legitima pedanteria unor pretinşi lideri de opinie de a impune în plan formal că emanciparea femeilor este o problemă importantă, dar nu a prezentului, ci a viitorului, într-o certitudine relativizată ce invocă şi alte argumente din sfera persuasiunii insidioase. Evenimente cotidiene sau situaţii de-a dreptul excepţionale din sfera imaginii legitime transformă de prea multe ori subiectul „femeie” într-un factor perturbator şi incitant sau doar ca un pretext pentru a desfăşura poziţii conservatoare sau progresiste, moderate sau radicale, dar de cele mai multe ori femeile ripostează la „excomunicările” la care sunt supuse în mod tradiţional, pentru aceia care le fac să se simtă inconfortabil şi în tiparele unor pretinse referinţe culturale care le limitează numărul de opţiuni.

Pe zi ce trece, constatăm cu uimire şi cu o firească satisfacţie că femeile, elitele feminine, devin un interlocutor social tot mai exigent, cu o voce publică distinctă. Ar fi trivial, chiar eronat, să ne imaginăm feminismul de la noi, numai ca pe un simplu produs de import, o altă formă fără fond în show-urile divertismentului televizat, atâta vreme cât nici o teorie contrară a unui fond hibrid care seduce şi corupe, orice respingere a fondului fără forme, nu ne-ar ajuta prea mult să divagăm sau să teoretizăm la nesfârşit. De multe ori, incertitudinea stă sub semnul imprevizibilului sau sub povara acestei aşteptări care inevitabil poate deveni şi suportul unei nevoi de autodefinire eşuată. Aproape că nu există discurs public sau emisiune puternic mediatizată care să nu mărturisească decepţia şi să nu fie saturate de alegaţii identitare. Feminismul românesc de sorginte tradiţională, dar puternic influenţat de spiritul european, e concomitent contaminat de imatura nevroză a schimbării, dincolo de exaltarea naţională şi de emfaticele replieri conservatoare, pentru că el străbate cu greu filtrul hermeneutic al unei societăţi cu o modernizare echivocă şi cu prea multe aspecte deprimante. Dar, o dată pătruns şi asimilat de către tineri, constatăm că el pune în primejdie gruparea tradiţională a imaginilor asociate feminităţii, fără să ne întrebăm dacă acest feminism păstrează amprentele referinţelor mediilor de origine! Mult mai important se dovedeşte faptul că el reuşeşte, măcar la anumite nivele, să instituie o criză a reprezentărilor sociale tradiţionale ale feminităţii, deoarece solicită femeia să înveţe rolul de “cetăţean european”, o acomodează cu atmosfera din arena competiţiei sociale şi propune o rediscutare a contractului civic şi politic, tocmai în momentul în care un curent de opinie sau chiar un stat monopolizat de bărbaţi afişează forţa sa juvenilă şi discriminatorie.

Dar, ca să fim sinceri cu noi înşine, cred că democraţia masculină a vremurilor noastre de tranziţie şi a unei epoci frământate, fondată mai mult pe o reprezentare idealizată a interesului general şi pe expansiunea libertăţilor individuale, contextualizează eforturile de a promova imagini modernizate ale femeii, cosmetizându-le cu ideologia care vrea să recentreze imaginea femeii dincolo de dispozitivul reprezentărilor puterii, unde feminismul va încerca renegocierea compromisului social şi o superfluă marotă a interesului general. În multe privinţe, discursul feminist, ca un spaţiu privilegiat şi un loc de autoproclamare a unei noi identităţi, poate fi socotit şi un document preferat pentru un studiu de istorie a imaginarului şi o semnificativă reprezentare socială, chiar dacă vom constata că producţia discursivă feministă nu este originală în integralitatea ei, iar o analiză extensivă nu ar face decât să expună serii redundante de imagini pe care mulţi le-ar considera cu accente vulgare.

Un popor care are femei de valoarea celei românce, pe harta lui geografică şi spirituală atât de colorată şi cuprinzătoare, Femeia modestă şi devotată ar trebui să se arate mai conştientă de valoarea ce o posedă, pentru că ea este îngerul păzitor al vetrei strămoşeşti şi cea mai sfântă întruchipare a fiinţei omeneşti! Aşa-zisele feministe, nefăcând progrese vizibile în confruntarea politică reală, cuceresc pentru femeie un loc foarte râvnit, dar puţin invidiat în planul unui imaginar discriminatoriu! Femeia simplă, dar adevărată şi cu sufletul neîntinat se dovedeşte cucernică, cinstită, harnică, dar mai puţin umilă, deoarece Femeia este nu numai mama tuturor, dar şi depozitara tradiţiei, implicit a înţelepciunii, mai ales că datoria ei este să dea o nouă “directivă etică” societăţii româneşti în tranziţie şi să ne convingă mai mult ca oricând, prin farmec şi seducţie, de misiunea ei morală.

Moda nouă face parte din recuzita femeii zilelor noastre, ca o relansare a unor cadre simbolice ale lumii vechi, în condiţiile de perfecţiune ale unui nou început sau ale unei noi geneze, ca o hartă lăuntrică ce păstrează specificul aceluiaşi personaj care defineşte societatea şi se transformă pe ea însăşi pentru că se modernizează, pentru că se regenerează, întorcându-se la virtuţile sale originare, sublimându-şi astfel identitatea sa ideală. Se spune că de multe ori, femeia, ca şi neamul, intră sau ar trebui să intre într-un proces de purificare, de emancipare, dar jocurile de imagini şi cu parfum electoral, aşa cum se doresc multe dintre calculele anului 2008, nu pot supralicita simbolul feminin şi nu se pot juca mereu cu „femeia păpuşă”, ori cu femeia obiect de plăcere şi de lux, mai ales că avem datoria sacră de a da sens acestei vieţi a universului familial şi vrem să-i dăm femeii preocupări mai multe, să o chemăm să poarte toate răspunderile, să renunţăm la femeia fotomodelistă, la femeia obiect de lux, la femeia eternul copil, poate ca un fel de manechin fascinat de ispita traiului uşor şi a banilor, trăitoare într-o societate în care patima, ura, răutatea, minciuna îşi găsesc remediul în discursul moralizator al afirmării prin muncă, educaţie şi credinţă, doar pentru că instituţiile care devin esenţiale în această activitate de resurecţie a femeii şi a neamului sunt Biserica, Şcoala şi Familia, cei trei mari factori ai vieţii sociale!

În concluzie, atunci când vorbim despre harta lăuntrică a universului feminin, aceasta se configurează ca o privire luminoasă, dar severă asupra actualităţii, prin implicarea modernităţii şi a deschiderii către acele elaborări idealizate ale eternului şi neverosimilului simbol al feminităţii!

  07.03.2008. 21:50

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.