ÎNTOTDEAUNA, ECONOMIA ESTE POLITICĂ ÎN TOATĂ LEGEA!
prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro
Aş dori să fac precizarea, stimaţi cititori, că nu este în intenţia mea de a realiza o analiză a cosubstanţialităţii dintre economie şi politică sau dintre politică şi economie, care s-ar dovedi una destul de aridă şi pe alocuri inutilă, în pofida unor obiecţii ale unor pretinşi dascăli de o superficialitate lamentabilă şi de o ignoranţă dezarmantă, care suspectau mai deunăzi că termenul de „economie politică” ar fi unul de sorginte comunistă, fără să ştie, în marea lor nepricepere, că termenul ca atare aparţine economiştilor clasici englezi(Smith, Ricardo,
Owen), dar ceea ce s-a ântâmplat la recentul Forum Economic Mondial de la Davos, mă determină să afirm că economia este politică, sută la sută!
De altfel, Forumul de la Davos este cunoscut ca fiind evenimentul unde se lansează agenda politico-economică la nivel mondial pe anul în curs, şi nici nu-i de mirare, având în vedere personalităţile care iau parte de fiecare dată, că anul acesta, printre cei 2.500 de participanţi s-au numărat cei 27 de şefi de stat şi de guvern (precum Pervez Musharraf, Hamid Karzai, Shimon Peres, Alvaro Uribe, Gordon Brown), 113 miniştri, cât şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, preşedintele “Microsoft”, Bill Gates, sau fostul secretar de stat american Henry Kissinger, iar în atenţia mass-media, pe lângă foştii sau actualii actori politici ai scenei internaţionale, au mai fost prezenţi sute de directori de companii multinaţionale (calitatea de „partener strategic” al WEF le costă 310.000 de euro anual), prilej cu care, la masa bogaţilor lumii s-au pus la cale atât alianţe comerciale, cât şi afaceri de miliarde de euro.
Discursul de deschidere a fost susţinut de şeful diplomaţiei americane, Condoleezza Rice, care a prezentat situaţia actuală a economiei mondiale din perspectiva “realismului american”, frumoasa ambasadoare a lui George W. Bush subliniind că forumul din 2008 (ediţia a 38-a) a relevat cu deosebire relaţia biunivocă dintre economic şi politic, spre deosebire de unele ediţii precedente, când participanţii şi-au arătat mai degrabă interesul faţă de alte chestiuni legate de criza creditelor imobiliare din SUA, teama de recesiune şi căderea burselor internaţionale care au pus capăt multor previziuni optimiste! Nu putem ignora amănuntul deloc picant că în staţiunea elveţiană, unde România n-a fost invitată, elita politico-economică a lumii “a făcut” cărţile pentru jocurile politice din 2008, că fiecare dintre cele 2.500 de persoane prezente la forum au plătit 11.000 de euro pentru a sta la un pahar de vorbă cu Tony Blair, Condoleezza Rice, fostul vice-preşedinte al SUA, Al Gore, iar în pauzele de “respiro” au dat mâna cu Bono sau i-au văzut patinând pe „aşii gheţii”precum Aleksei Iagudin sau Evgheni Pluşenko!
Evenimentul de la Davos nu a fost, spre deosebire de alţi ani, e drept, nemarcaţi de prăbuşiri financiare spectaculoase, un punct de atracţie pentru toţi actorii importanţi de pe scena internaţională, deoarece printre marii absenţi s-au numărat şeful Executivului de la Bruxelles, Jose Manuel Durao Barrosso, care a invocat programul prea încărcat, preşedintele Rezervei Federale a SUA, Ben Bernanke, şi secretarul pentru Comerţ, Henri Paulson, care au preferat să rămână la Washington, pentru a găsi soluţii recesiunii economice de acasă. Pe fondul ideii de bază cu care am început acest articol, putem aprecia că întâlnirea anuală a elitei politice şi economice mondiale a stat sub spectrul crizei financiare americane, care afectează deja şi Europa, lucru cât se poate de evident, mai ales că Preşedintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, declara că atât politicienii, cât şi marii oameni de afaceri prezenţi la cele patru zile de dezbateri, au încercat să evite „pesimismul excesiv” şi au căutat soluţii pentru problemele stringente apărute sau acutizate pe plan internaţional. În contextul în care lumea a devenit “multipolară”, dar incapabilă de “multilateralism”, apare tot mai evident că reuniunea anuală de la Davos a marşat pe ideea uneia dintre cele mai grave crize financiare declanşate după cel de-al doilea Război Mondial, după cum au apreciat mulţi analişti, în timp ce participanţii la dezbateri, reuniţi într-un context delicat, au cerut adoptarea unor măsuri mai ferme pentru inversarea tendinţelor economice negative la nivel mondial şi au criticat graba cu care Rezerva Federală americană a redus recent dobânda de referinţă.
Ideea care s-a desprins, în final, este aceea că pieţele au nevoie disperată de o conducere fermă, atât la nivel mondial, cât şi regional, ceea ce se pare că lipseşte în prezent, şi face ca măsura Rezervei Federale, de reducere a dobânzii de referinţă cu 0,75 puncte procentuale, la 3,5%, pentru susţinerea economiei, să însemne una care a imprimat, de la bun început, tonul discuţiilor de la Davos. Mulţi oameni de afaceri prezenţi la Forum au cerut SUA şi băncilor centrale să acţioneze pentru a prelua controlul în ceea ce pare a fi o criză economică fără precedent, după ce acţiunile la bursele europene au scăzut îngrijorător! De reţinut că un sondaj Gallup realizat pentru reuniunea de la Davos, la care au răspuns 61.000 de persoane din 60 de ţări, arăta că mulţi dintre cei care au răspuns la chestionar sunt mult mai îngrijoraţi în privinţa economiei şi securităţii decât anul trecut, iar cea mai presantă întrebare post-Davos rămâne dacă zicala: „atunci când SUA strănută, restul lumii răceşte“ mai este valabilă sau dacă economiile în plină dezvoltare vor reuşi să reechilibreze situaţia la nivel mondial, cu deosebire, dacă economiile europene vor rezista la şocurile unei depresiuni economice prelungite. Ca o confirmare a faptului că politicul a fost nelipsit la reuniunea din Elveţia, în cadrul intervenţiilor interesante, cred că merită atenţie o serie de teme care transcend contextual actualei crize globale, aşa cum poate fi considerată şi intervenţia lui Bill Gates, fondatorul “Microsoft”, participant obişnuit al Forumului, care a avut un discurs cu titlul: „Noua abordare a capitalismului în secolul XXI“, prilej cu care miliardarul “a tras de urechi”guvernele şi marile companii naţionale şi internaţionale pentru modul inadecvat în care răspund la provocările sărăciei şi ale molimelor din lumea în curs de dezvoltare. Chiar vara aceasta, Gates se va retrage de la conducerea “Microsoft”, pentru a se dedica operaţiunilor de binefacere ale fundaţiei sale, iar drept compensaţie, hai să-i spunem şi aşa, Klaus Schwab, cel care organizează forumul în ultimii 37 de ani, şi-a încălcat regula de a acorda doar 15 minute fiecărui vorbitor, alocându-i cunoscutului Gates o jumătate de oră!
În concluzia analizei noastre, menţionăm că în Raportul Forumului Economic Mondial se arată că economia mondială este supusă la patru categorii de riscuri în acest an: primul este cel financiar, după criza de lichidităţi din 2007, având în vedere posibilitatea unei crize de amploare a economiei americane, pe termen scurt, iar pe termen lung, e vorba de presiunile care ar putea spori asupra dolarului, în calitate de valută internaţională, pentru constituirea rezervelor, subminând astfel poziţia geopolitică a Statelor Unite şi supremaţia acestora în economia mondială. Celelalte trei categorii de riscuri sunt reprezentate de problemele din domeniul securităţii alimentare, cauzate de sporul natural al populaţiei, problemele climatice şi transferul recoltelor către producţia de biocombustibili, la care se adaugă problemele din sistemul de aprovizionare a companiilor, care au mizat pe “outsourcing”(surse complementare) în zone eficiente economic, dar care acum sunt supuse unor riscuri sporite. Pentru că economia este politică în toată legea, de reţinut că problemele din sectorul energetic adâncesc, astăzi, multe incertitudini privind cererea şi oferta în evoluţia controversată a preţului petrolului, pentru a nu mai aminti şi marile teme fierbinţi ale actualităţii geostrategice, care oferă o radiografie a întregii situaţii internaţionale, de la punctual nevralgic iranian, asociat cu dosarul voluminos al terorismului, până la dilema Kosovo!
Recomandă acest articol:
29.01.2008. 20:53
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu