SCANDALURI POLITICE SAU “GÂLCEAVA ÎNŢELEPTULUI” CA LUMEA!
A te aventura în tema scandalurilor politice înseamnă a căuta briliante în Techirghiolul politicianist al unei lumi ameţite de criză, doar pentru a descoperi tenebrele unei realităţi în care “homo homini lupus” tronează înscris pe frontispiciul templului degradării spirituale a omului post-modern, aşa cum pe frontispiciul Templului din Delphi, cu aproape două milenii în urmă, stătea scrisă cunoscuta maximă „Cunoaşte-te pe tine însuţi”, deoarece, cu atât mai mult ne trezim la realitate, cu atât astăzi, orice s-ar spune, luptele neostoite din politica românească, dar nu numai din cea pe care ne place s-o numim românească, sunt omniprezente şi atât de polarizate prin seria nesfârşită de incantaţii bizare! Dar, dacă tot suntem pe cale să învăţăm lecţia democraţiei, aşa cum ni se spune din amvonul marilor cancelarii occidentale, cred că scandalul politic este o alterare a unei stări conflictuale latente, pe fondul echilibrului precar pe care îl dobândim, pentru că oricât am încerca să ne ascundem într-un turn de fildeş, scandalurile de tot soiul, gafele impardonabile şi haosul care domină spaţiul nostru politic, de la nivel naţional, până la nivel local sau chiar în interiorul unei formaţiuni politice, nu putem spune că ne pot lăsa indiferenţi, semn că e dificil să trecem cu vederea ceea ce se întâmplă pe scena politică, oricât am căuta să închidem ochii, mai ales că, de la o vreme, lehamitea ne împinge legitim spre o astfel de atitudine.
Pentru că multe minuni se pot vedea şi pe la vecini, să ne amintim ce s-a întâmplat cu puţin timp în urmă în Parlamentul ucrainean, când a fost ratificat, într-o atmsoferă plină de violenţă, controversatul acord cu Rusia care permite flotei acesteia să rămână încă 25 de ani în apele teritoriale ale Ucrainei din Marea Neagră, la baza navală de la Sevastopol, atunci când parlamentarii opoziţiei, care se opun acestui acord, s-au luat la bătaie cu cei ai puterii în sala de şedinţe, iar Preşedintele Legislativului ucrainean, Volodimir Litvin, a fost lovit cu ouă, în timp ce gărzile sale de corp încercau să-l apere cu ajutorul unor umbrele, când nu se mai vedea om cu om pentru că în interiorul sediului Parlamentului s-au aruncat fumigene ca pe străzile Atenei.
Scandalul sau starea conflictuală, cum vrem să-i spunem, indiferent care sunt protagoniştii, apare intempestiv ca o formă de disonanţă între pasiunea pentru o problemă şi admiraţia sinceră pentru o cale sau alta de a descoperi soluţia miraculoasă, pentru că în ciuda disconfortului pe care îl generează situaţia ca atare, fie se poate reflecta la punctul de vedere exprimat acolo prin „argumentum ad baculum”(argumentul „bâtei”, ca să invocăm un cunoscut sofism de relevanţă), tocmai pentru a vedea dacă se poate învăţa ceva din aceasta, fie am asista la o scenă care ar trebui să genereze o polemică acidă între cei nemulţumiţi, situaţi pe o poziţie deranjantă pentru restul lumii şi cei care sunt mereu în căutare de sensuri mai profunde şi de valori autentice. Eu cred că persoana sau grupul de persoane care generează un scandal, nu exprimă neapărat o antipatie faţă de o situaţie anume, ci, mai degrabă o dezaprobare faţă de ceea ce unul sau altul percepe că abuzul ar fi o modalitate superficială şi manipulatoare de a promova nişte marote împopoţonate cu tot felul de cuvinte zornăitoare. După cum se poate deduce, nu îmi propun să fac aici apologia scandalului, cu atât mai puţin a violenţei care ne sufocă mediul şcolar, dar aş vrea, totuşi, să îmi exprim opinia că un om care iubeşte pacea şi o consideră o vocaţie, promovează un fel de „pedagogie” pe care adultul o învaţă altfel decât copilul, pur şi simplu, pentru că unele tehnici utilizate în educarea copiilor, nu funcţionează şi la adulţi. Tocmai aceasta a făcut să apară necesitatea unei noi viziuni, dedicate acestui scop, a umplerii golurilor de cunoaştere pe care şcoala noastră cea plină de hibe le lasă în educaţia viitorilor oameni adulţi, goluri care îi fac prea puţini credibili în ochii viitorilor mediatori.
Noi, cei care vrem o lume constituită dincolo de scandalurile autodemolatoare, noi, formatorii de opinii sau orice altă etichetă doriţi să puneţi pe această îndeletnicire, nu vom ezita să pledăm pentru pace şi pentru linişte, atâta timp cât va exista necesitatea pentru o educaţie continuă, mai ales dacă cel incriminat alege să se promoveze într-un mod care nu e poate mereu bine ales. Este 100% adevărat că nu ai cum să devii o victimă a scandalului, fără să înţelegi care este diferenţa dintre copil şi adult, cu menţiunea că adultul este autonom, adică alege să înveţe „lecţia” de viaţă sau nu, pe când, a face distincţie între „scandal” şi „violenţă” înseamnă a uza de un limbaj interesant, atractiv şi excesiv de bombastic, în care disocierea este destul de fină şi chiar uşor de interpretat. Deja comentariul meu este excesiv de lung, şi ar fi cazul să avansez o ipoteză, în loc de concluzie, pentru că nu cred că trebuie să denaturăm fondul din cauza formei. Fondul este acela că există mereu o stare tensionată foarte veche sau foarte nouă şi un grup de oameni, parţial extrem de pasionaţi şi îndârjiţi, care cultivă scandalul, iar ceilalţi, parţial oportunişti, sunt cei care „cultivă” disputa şi o practică, iar ipostaza aceasta are şi un rol pozitiv incontestabil, pentru că ne ajută să ne cunoaştem limitele, pentru că îi ajută pe oameni să înveţe şi după ce au ieşit dintr-un sistem formal de educaţie. Dacă avem în vedere forma, cred că ea se referă la jargonul folosit în această „industrie” a conflictelor, asociată cu stilul uşor artificial în care uneori alegem să ne promovăm ideile proprii şi multe dintre interesele care nu sunt în totalitate ale noastre, însă, în ciuda obiecţiilor de tot felul, pot să vă asigur că această formă bizară a tensiunii latente, chiar dacă este incontestabil perfectibilă, nu este o formă fără fond. Să ştiţi că mai gravă, încă, mi se pare confuzia de planuri, din moment ce politica e percepută ca o profesiune universal accesibilă, potrivită în mod special pentru naturile histrionice, iar scandalul este mereu disputat la graniţa dintre studioul de televiziune, pagina de gazetă, scena de teatru şi scena politică e de o flexibilitate neliniştitoare, mai ales că rolurile acestor „piese“ distincte sunt în mare măsură interşanjabile.
Vorbim despre protagonişti ai scandalurilor politice, despre demiteri şi „înscăunări” pe criterii clientelare, fără să evităm numele sonore ale judeţului sau ale vreunei localităţi din Gorj, dar, deocamdată, ne abţinem să avansăm exemple concrete! Cât despre politicieni, ei se mişcă, nu o dată, pe o amplă paletă de „dexterităţi“, pentru că stilul dezbaterilor politice e adesea mult mai aproape de jurnalistica şugubeaţă decât de lupta de idei parlamentară, cu atâţia „actori” care îşi dispută interesele. Argumentaţia sobră şi consecventă e înlocuită frecvent cu polemica din vârful buzelor, cu hăhăitul de mahala sau cu iritabilitatea batjocoritoare, cu băşcălia aducătoare de rating ieftinit la bodegă. O serie întreagă de politicieni petrec un timp nepermis de lung în interminabile emisiuni de semi-divertisment sau ajung la un fel de complicitate „colegială“ cu gazetarii, poate uneori chiar devin vedete în acelaşi registru cu ei. Gazetarii preferă, de altfel, să invite în astfel de emisiuni, mai curând politicieni guralivi şi pestriţi, campioni ai faptelor „deocheate” sau ai scandalurilor cu parfum de vodevil, decât specialişti adevăraţi. Dacă analizăm cu atenţie, nici echidistanţa politică, nici expertiza reală, credem că nu pot fi criterii convingătoare pentru a recurge la serviciile de „analist“ ale unui moderator care încurcă limba română sau o confundă cu artificiile stilistice de cafenea. Sunt situaţii bizare când politicianul agramat se autoinvită în tot soiul de spectacole televizate, deşi indigenţa lui ideologică, vociferările lui de manej, inanitatea lui electorală sunt cunoscute de către opinia publică şi confirmate de oboseala alegătorilor şi a multora dintre foştii lui colaboratori care îl dezavuează, fiindcă respectiva persoană este invitată, totuşi, pentru a satisface pofta de entertainment facil a moderatorilor. E un caz extrem în care un politician de duzină combină impostura gazetărească cu actoria de bâlci tradiţional sau vodevil de cartier, pentru că avem atâtea exemple judeţene şi naţionale de politicieni-actori, de anvergură variabilă, capabili să transforme viaţa noastră politică într-un spectacol tragi-comic, fără har şi fără credibilitate. Se spune de către unii, că scandalurile fac parte din democraţie, aşa cum era de părere cu ceva timp în urmă un ziarist experimentat din Germania, vorbind despre dezvăluirile senzaţionale despre donaţiile şi practicile financiare ilegale ale fostului cancelar federal Kohl şi ale celorlalţi oameni din vârful partidului CDU, dar, dacă vrem să fim sinceri cu noi înşine, oare, să fie adevărată această afirmaţie?
(VA URMA)
prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
03.05.2010. 08:05
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu