Ce interese-i mână în luptă pe unii doctori şi pe Popa
Claudiu Matei
claudiu.matei @ scandaldegorj.ro
Este clar că în scandalul de la Spitalul Judeţean Tg-Jiu sunt multe interese şi foarte multe personaje interesate în principal de preluarea puterii. Această concluzie se desprinde după reacţiile pe care le-au avut unii medici din cadrul unităţii spitaliceşti, dar şi Valentin Popa, preşedintele Sanitas, după controlul de la laboratorul spitalului şi devoalarea unui management dezastruos al medicului Udriştoiu, presărat cu aspecte cu un accentuat caracter penal. Deci, Popa e interesat ca Udriştioiu să rămână şef la laborator ca el să poată să-şi facă programul ca şi până acum, după cum doreşte, pentru că are mai multe slujbe şi abia le face faţă.
În octombrie, atunci când managerul privat al spitalului a prezentat, în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Gorj, un raport pe primele două trimestre ale anului trecut, consilierul judeţean Popa nu a avut nimic de spus, pe semne că era mulţumit de activitatea acestuia pentru că nu-i deranjase încă şeful.
După ce măgăriile lui Udriştioiu au fost scoase la iveală, Popa a pus placa cu privatizarea laboratorului, cum că ăsta ar fi motivul scoaterii pe tuşă a şefului său şi el, lider maximo al Sanitas, CNSLR Frăţia, etc, etc, s-ar opune. Păi dacă-mi aduc bine aminte, în urmă cu vreo doi-trei ani, Popa voia externalizarea laboratorului.
Era cumva vorba despre o firmă interesată de la Vâlcea? Întreb. Popa e preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean Tg-Jiu, dacă vă vine să credeţi, preşedintele sindicatului Sanitas şi angajat al laboratorului în postul de asistent medical.
Cum o fi posibil acest cumul de funcţii, plus cea de consilier judeţean, numai Agenţia Naţională de Integritate va putea spune după ce va finaliza verificările privind o presupusă incompatibilitate, sau conflict de interese, în cazul Popa. Dacă vă spun ce interese au şi alţi medici extrem de vocali în acest scandal o să vă cruciţi. Să vedeţi cât de mult îi interesează actul medical pe aceşti doctori.
Deci: doctoriţa Băleanu, preşedinte al Colegiului Medicilor Gorj a fost foarte indignată în legătură cu ce i s-a întâmplat lui Udriştioiu. Să aibă oare legătură cu faptul că îşi doreşte extrem de tare ca CJ să-i rezilieze contractul firmei care asigură managementul privat şi să numească director un medic, de exemplu pe soţul dânsei, chirurgul Băleanu?
E adevărat oare că domnul doctor Stanciu, la fel de supărat în acest caz, dar având şi alte motive cum ar fi dosarul penal denumit de media „Mafia permiselor” în care apare frecvent numele său, e foc şi pară pe conducerea spitalului că, după suspendarea contractului de muncă al doctoriţei Vodislav, arestată în dosarul amintit, nu a numit-o şef secţie Oftalmologie pe doamna doctor Stanciu?
Cam acestea sunt o mică parte din interesele şi personajele care au un interes în scandalul de la spital.
Recomandă acest articol:
28.01.2014. 05:48
Comentarii
Tare de tot , laboratorul este fabrica de facut bani pentru Popa si compania .
Felicitari , singurul ziarist impartial cu privire la mizeriile din laboratorul spitalului coordonate din umbra de incompatibilul si incapabilul Popa ( nume predestinat actului medical din Gorj ).
bai hahalerelor nici dezapezirea nu o faceti cum trebuie treceti cu plugu pe deasupra
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu