Arhivă Scandal de Gorj - Numarul 60 - 27 mai - 2 iunie 2005 - Arhivă - Scandal de Gorj

Sumar articole:
Inconştienţă sau indolenţă? Amicul spaniol al unui primar din Gorj a băgat spaima într-o comună întreagă! Angajații primăriei îngrijoraţi de teama infectării cu COVID-19!

Paraschiv s-a prins în FLAGRANT: ”Sunt venite opt autobuze. Licitația va fi organizată săptămâna viitoare”(?!). Transloc va închiria autobuze, vechi de 20 de ani, de la partenerul de afaceri al directorului

La Muzeul Național Brâncuși din Târgu-Jiu nici frica nu mai păzește pepenii! Managerul, pasibil de un nou dosar penal pentru neglijență în serviciu !

Iată cine este candidatul propus de PNL la funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj! Deputatul Vîlceanu l-a descris la Tv Sud!

E GATA! Burlan se pregătește să salveze CEO: a înființat un post de director, cu dedicație, pentru amicul său pesedist Tatomir!

Alee penală! Șef din Direcția de Patrimoniu Târgu-Jiu și șefii Edilitara, cercetați pentru abuz în serviciu

Răspuns halucinant al directorului Corpului de Control din MEC, la un an de la verificarea făcută la IȘJ Gorj

Noul director al Minprest are, cel puțin, un schelet în dulap! Vișan, implicat în afacerea ”Molozul”, pe când conducea firma Polaris!

Fratele administratorului public al Primăriei Novaci a construit fără autorizație?! Un stâlp de curent, în mijlocul clădirii

Corpul de Control al ministrului Educației, o săptămână în Gorj! Raport și o nouă verificare de fond

Două familii din Albeni, în carantină la domiciliu, una în autoizolare! Primarul acoperă carantinații dar le-a aprobat 10.000 de lei pentru hrană

Omul lui Weber, înlocuit cu amicul lui Leuștean! Iată cine va conduce RAR Gorj, după demiterea lui Predescu!

Inculpat pentru fals intelectual, director adjunct la Minprest! Țintește locul lui Giorgi

PSD a pierdu un primar cu trei mandate! Edilul de la Licurici, noul veterinar-șef de la Hurezani

Și mătura e PSD! Nevastă de primar, angajată femeie de serviciu la SE Turceni

”Invenția” care a omorât un om! Afacerea de 3 milioane de euro despre care președintele Directoratului CEO, Daniel Burlan, își dorește să nu afle procurorii!

Camera de Conturi Gorj demarează control la Primăria Târgu-Jiu în urma executării judecătorești a primarului Romanescu

Vezi care sunt cei mai bine plătiți lideri de sindicat din CEO! Marciuc, miliardar din tranzacții imobiliare!

Trei pretendenți, pentru funcția de șef la Cariera Lupoaia! Un CFL-ist, promovat inginer-șef Energetic

Jaf în banii publici! Sporuri și salarii ilegale, la primăriile din Gorj! TREI primari au încasat, NELEGAL, spor de dificultate și condiții vătămătoare

Doi dintr-o lovitură! Romanescu a intrat în februarie fără doi consilieri personali

Încasări de sute de mii de lei din show-uri erotice. Soții Feroiu, inculpați în dosarul ”Videochat la saloanele de înfrumusețare”, primeau banii din SUA

ȘOC! Primar PSD, acuzat că i-a făcut propuneri indecente unui consilier local: ,,Eu te-am pus la masă și tu te-ai dat la mine!”

CEO vinde curent! În curtea Carierei Roșiuța se comercializează PORTOCALE

Cadou de la șefu’ Romanescu! ,,Primăreasa” Nodea, promovată șefă la Informații în Primăria Târgu-Jiu!

Burlan, ”specialistul” în fumigene al lui Vîlceanu, la conducerea CE Oltenia! Noul președinte al Directoratului, cercetat de procurori pentru o DELAPIDARE de peste 500.000 de euro, în dosarul ”Masa caldă”

Administratorul unui salon de înfrumusețare, antreprenorul de succes al PNL din Consiliul de Supraveghere al CEO. Firmele lui Popescu, contracte de milioane cu instituții publice

Noul inspector școlar adjunct, chiulangiu pe bani publici! Profu’ de mate, acoperit de șefa Cochină

”Primărița” Nodea, conectată, prin dispoziții succesive ale lui Marcel Romanescu, la toate proiectele din care se încasează vârtos!

Dosarul ,,Videochat”, finalizat de procurori! Doi soți celebrii în Târgu-Jiu, inculpați pentru evaziune fiscală

Surprize! Scaunul lui Capotă la SJU Târgu-Jiu, disputat între Tătaru și Vienescu

Monede de aur, oseminte și tunele, depistate în urma săpăturilor de la Mănăstirea Tismana! Constructorul, bine plătit dar în insolvență

Cuibul ”asistaților social”! Soția consilierului personal al primarului Romanescu și ex-consilierul Săvoiu, angajați la Transloc. Consilierul liberal Paraschiv, INCOMPATIBIL?!

Senatorul Cârciumaru, audiat la Parchetul Înaltei Curți în dosarul busturilor! A scăpat de acuze pentru că s-au prescris, alți funcționari publici urmăriți penal

Penitenciarul Târgu-Jiu se zgârcește la banii statului ca le cei de lumânări! Fostul preotul capelan, plătit eșalonat

Substituire de identitate pentru a-i face rău, indirect, directorului Dorin Tașcău și profesoarei Maria Cochină, de la CNTV! Reclamație dublă, la IPJ Gorj

Ciurel a activat morișca intereselor și vrea să-și propulseze omul în Consiliul de Supraveghere al CEO. Eftenoiu, liantul cercului de influență!


Arhiva
20132012
2011201020092008
2007200620052004
arhivă compactă
Prima pagină · Arhivă · Arhivă Scandal de Gorj - Numarul 60 - 27 mai - 2 iunie 2005

Arhivă Scandal de Gorj - Numarul 60 - 27 mai - 2 iunie 2005

Parchetul militar pe urmele casetei SRI

Imaginile prezentate in urma cu ceva timp de catre publicatia noastra in care apareau diverse persoane filate de catre SRI sunt reale. Acest lucru a fost confirmat de prezenta la Tg-Jiu a unui procuror militar ce a trecut la metode inchizitoriale pentru a afla modul in care caseta care continea aceste imagini a ajuns la redactia “Scandal de Gorj” .

La prima ora a zilei de joi a inceput “asediul”. O masina a politiei a oprit in fata locuintei prietenei unuia dintre amicii redactiei, iar doi politisti l-au invitat pe acesta, pe baza de citatie, la Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj, unde a fost interogat de catre un procuror militar de la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia Parchete Militare. Varianta oficiala a fost ca este audiat in calitate de martor, pentru ca organele legii sa afle de unde anume s-au scurs informatii clasificate. Un amanunt important s-a pierdut insa pe drumul de la Bucuresti – in momentul in care aceasta a iesit din sediul serviciului secret s-a comis o infractiune, motiv pentru care, conform Legii 544/2001, informatiile au devenit publice, iar audierea prietenului nostru ca si martor nu a fost decat un gest disperat al unor servicii care nu sunt in stare sa-si descopere singure turnatorii.

Oricum, datorita anchetatorilor, statutul generic de martor a inceput sa semene mai mult cu cel de inculpat, mai ales din cauza expresiilor de genul: “Esti un pericol pentru statul roman!”; “Daca vreau las avocatul sa te asiste, daca nu, nu!”; “Il cunosti pe Matei? Recunoaste ca v-am ascultat telefoanele si stim totul!”; “De unde ati luat caseta?”; “Ce ochi ai!” Ce sclipire perversa!” Astfel de dragalasenii au durat aproximativ 2 ore, timp in care numarul persoanelor prezente la discutie s-a marit cu inca alti patru indivizi. Intr-un final amicul nostru a fost lasat sa plece.

Redactorii “Scandal de Gorj” stau la dispozitia organelor de ancheta, pentru ca politia sa nu fie obligata sa consume benzina trimitand masina sa ne aduca la o interogare la care am merge de buna voie, desi nu-i vedem rostul si nici legalitatea.

Pentru cei care au ratat articolul, sau au uitat cum persoane neimplicate penal au fost urmarite, ingradindu-li-se drepturile constitutionale, republicam materialul care a pus pe drumuri Parchetul Militar.

Filaj cu politist si judecator

Comisarul Viorel Caragea, adjunctul Politiei Municipale Tg-Jiu apare pe caseta alaturi de judecatorul Ulmet si omul de afaceri Calin Lemnaru. Judecand dupa imagini se pare ca judecatorul a fost filat toata ziua, pentru ca filmarea incepe din cimitirul municipal, unde Ulmet a fost probabil la mormantul sotiei sale. Spre seara el se intalneste cu Lemnaru si Caragea in fata sediului omului de afaceri. Cei care fac filajul sunt foarte atenti sa nu piarda nici un detaliu, auzindu-se cum se atentioneaza unul pe celalalt: “19; 21. Comunica-i! Deci, ala care fu colosea pe colt? (Lemnaru – n.r.). Aha!; si unde-i acuma? A 10, Omega! Ai dat? Nu, da tu! A 11-42; A1, A2! Da-i tu? Da tu ca eu mai filmez! Solo, da? Solo, solo! (Ulmet n.r.) Aia doi merg pe jos (Lemnaru si Caragea – n.r.) Petrol A 6. 22. Spune-i ca pionii aia doi au plecat cu masina aia Gj- 59-VYV (masina comisarului Caragea – n.r.).

Lemnaru si Ulmet revin in peisaj putin mai tarziu cand ies din parc impreuna cu sotia omului de afaceri.

Calin Lemnaru a refuzat sa comenteze in vreun fel faptul ca a fost filat, insa comisarul Viorel Caragea nu s-a aratat deloc deranjat: “Nu sunt suprins ca sunt filat de voi ziaristii, sau de altcineva si nici nu ma deranjeaza”.

Supravegheat acasa

Serviciile secrete aloca destul de mult timp urmarii omului de afaceri Gelu Livezeanu si a catorva oameni care il insotesc. Livezeanu este supravegheat la iesirea din restaurantul Dantex, in propria curte si in centrul orasului. Comentariile celor carefac urmarirea sunt inerente, intervenind condurile folosite si in filajul celorlalte persoane. Despre acest fapt Livezeanu s-a aratat extrem de deranjat, considerand filarea sa o incalcare a drepturilor constitutionale. “Consider ca aceste filaje nu au obiect. Atata timp cat nu am nici o problema penala nu inteleg de ce sunt urmarit. Sunt de parere ca este un abuz grav al celor care se ocupa cu asa ceva si o incalcare a drepturilor constitutionale”, a declarat Gelu Livezeanu.

Mi se pare un abuz

Gheorghe Pupazan, fost politist, fost ziarist, actual om de afaceri este luat in colimator alaturi de doi functionari ai Finantelor Publice – Telu Parvulescu si C-tin Cernea (fost politist). Filmarea este facuta in plin centrul orasului si comentarii nu lipsesc: “Nu te misca! Mai e cu 270. E ala cu inca 2!”

Pupazan nu a parut deloc surprins ca fostii lui colegi il fileaza acum: “Ma asteptam la asa ceva. Am plecat din sistem si eu sunt cam slobod la gura, nu tac. Am avut de mult suspiciuni, iar la un moment dat cineva din SRI a aflat ca Pupazan isi cheama secretara din sonerie. Am si scris despre asta. stiu ca imi este ascultat si telefonul. Ma deranjeaza, ca nu vad scopul. Imi ingradesc un drept, mi se pare un abuz.”

Parvulescu si Cernea spun ca stiau ca sunt supravegheati si li se asculta telefoanele, deoarece insusi seful Garzii Financiare a cerut infiintarea in cadrul institutiei a unui serviciu de anticoruptie, dar propunerea nu i-a fost aprobata, asa ca acest lucru revine direct SRI-ului.

Melencu interesant din cauza Masoneriei

Helios Melencu, fost consilier judetean, fost functionar la Camera de Comert, fost prim vicepresedinte al PRM Gorj, actual functionar de banca apare pe caseta filat in doua zile diferite la intrarea si iesirea din Prefectura. Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul sustin ca Melencu este important pentru serviciile secrete deoarece face parte din Masonerie, alaturi de alte nume sonore din Gorj. Conform surselor citate, Melencu se ocupa de recrutarea noilor membrii, de verificarea acestora si de intocmirea dosarelor.

Contractat pentru a-si exprima un punct de vedere, Melencu nici nu a confirmat, dar nici nu a infirmat ca face parte din Masonerie, insa datele pe care le detine despre aceasta organizatie nu fac parte doar din cultura lui generala.

Despre filaj a fost la fel de ambiguu: “Ce parere sa am? Sunt profesionisti! Nu ma deranjeaza ca m-au filmat. Dar, spuneti-mi filmarea e facuta doar in Tg-Jiu, sau si in alta parte?”

Comuna Bolbosi, raiul ilegalitatilor

Primaria Bolbosi s-a transformat intr-o cloaca a administratiei publice gorjene, in care se lafaie, alaturi de primar, un consiliu local fara autoritate si fara vreun simt al legalitatii. Banii publici sunt la dispozitia unor iresponsabili care ii varsa direct in buzunarele unor firme cu care au mai facut afaceri ilicite.

Croitoru - “concubinaj” cu Nocola

In luna iulie anul trecut, Consiliul Local Bolbosi a mai acceptat o magarie de 220 de milioane de lei, adoptand o hotarare pentru efectuarea unor reparatii curente la scoala Generala Bolbosi, scoala Primara Ohaba si scoala Primara Valea II. Consilierii au luat calea ilegalitatii chiar din momentul aprobarii hotararii. Aceasta este motivata de un referat de necesitate, elaborat, chipurile de directorul coordonator al scolilor, care insa nu se gaseste in dosarul de licitatie intocmit pentru efectuarea reparatiilor. Pana la urma el se regaseste in registrul general de intrari/iesiri al primariei, dar poarta o data ulterioara intocmirii hotararii de consiliu.

Firma care urma sa se ocupe de lucrari fusese stabilita de mult, pe baza bunelor relatii dintre primarul Viorel Croitoru si patronul acesteia, dar, totusi, de frica repercusiunilor s-a incercat o nuantare de legalitate. Au fost trimise oferte la 5 firme, printre care si preferata SC Nocola Com SRL Rovinari, societate care a mai lucrat in comuna Bolbosi, in anul 2002, cand a executat acoperisul scenei din Ohaba. Atunci, Croitoru s-a ales si el cu un hangar construit de angajatii firmei si acoperit cu placi de azbociment pe care Marin Condescu le donase pentru scena. Nocola s-a ales cu 130 de milioane de lei de la primarie, in devizul de lucrari fiind incorporata intreaga valoare a scenei, care fusese construita cu un an in urma.

Oricum, de la inceput achizitia lucrarii a fost facuta fara anunt de intentie, fara licitatie, selectie oferta, lipsa caiet de sarcina, lipsa receptie, etc.

In 2004, situatia s-a repetat. Adresele trimise celor 5 firme contineau o serie de neconcordante, printre care cea ai importanta era ca data limita a depunerii ofertelor era alta decat cea trecuta in caietul de sarcini. In plus, primarul s-a dovedit atat de generos, incat nu s-a incasat contravaloarea caietelor de sarcini de la firmele participante. Probabil l-a lovit o umbra de constiinta, care l-a indemnat sa nu ia bani degeaba firmelor, atat timp cat era cert cine va castiga licitatia.

Ilegalitati grosolane

Mult asteptata licitatie a fost organizata cu 5 zile mai tarziu decat ziua specificata in adresele trimise societatilor. Nocola si-a oferit serviciile contra a 540 de milioane de lei, cu mult peste cei 220 de milioane aprobati de Consiliu Local. Norocul firmei si al primarului a fost ca celelalte au avut oferte cu mult mai mari si Nocola a ramas “in carti”, revenind, desi ilegal, cu o alta oferta exact la valoarea acceptata de consilieri. Victoria societatii rovinarene este anuntata si celorlalti participanti, numai ca autoritatile locale s-au incurcat in minciuni si au specificat in adresele trimise ca: “Nocola este castigatoare licitatiei organizata pe data de 09.08.2004”. Adica cu o zi inainte de data reala in care aceasta s-a tinut. Grav este si faptul ca certificatul fiscal care il depune orice firma ce participa la o licitatie, pentru a demonstra ca este un bun platnic al taxelor si impozitelor, a fost depus cu mult dupa castigarea licitatiei de catre Nocola. Certitudinea castigarii lucrarilor nu a meritat sacrificiul legalitatii.

Dupa atatea eforturi de eludare a legii, a venit si vremea receptiei si a platii. Pana la urma Nocola s-a multumit cu 143 de milioane de lei, din cele 220 de milioane stabilite prin contract, fara e exista vreo justificare a diminuarii sumei platite. Nu era nici cazul ca firma sa primeasca integral suma , atata timp cat la fata locului s-a descoperit ca o serie de lucrari nu au fost efectuate.

In prezent Curtea de Conturi, Directia de Finante si Parchetul de pe langa Tribunalul Gorj, au grija sa desluseasca itele acestei afaceri si a altora pe care primarul Viorel Croitoru le-a facut in detrimentul comunitatii.

• Daniel Dumitriu

“A.F.” Tribunalul Gorj

Justitia gorjeana este o mare familie, nu datorita faptului ca toata lumea isi uneste fortele in slujba adevarului, ci pentru ca o mare parte din cei care lucreaza pentru “doamna cu balanta” sunt rude, prieteni sau au interese comune. Obiectivitatea in desfasurarea actului de justitie este usor de ghicit in cazul in care actiunea judecatoreasca se desfasoara intre sot, sotie, mosi, nasi si alte rubedenii. Fosti judecatori ajunsi avocati pledeaza in cazurile pe care odata le-au judecat, sau in fata sotiei, care face parte din completul de judecata. “Inteligenta nativa” in familie aduce fratii unul in postura de judecator celalalt in cea de avocat, intalnindu-se nu numai la mesele in familie ci chiar si in instanta.

Arborele genealogic al rudelor din justitia gorjeana este extrem de stufos, pornind chiar de la varf, de la conducerea tribunalului si judecatoriei.

serban sarapatin, vicepresedintele Tribunalului Gorj, face parte din categoria celor care nu-si au consoarta judecator, dar compenseaza cu cumnata, Elena Popescu, magistrat la sectia civila si nepotul, judecatorul Vasile Ghimis, pentru fetita careia este mos. In acelasi timp Ghimis este seful sectiei de falimente si lichidari judiciare, iar sotia sa Rodica Ghimis director al Casei de Pensii Gorj. Deci, destinele celor doi se contopesc nu numai in jurul dormitorului, ci si in afaceri juridice.

Sotii Merisescu sunt aproape unul de celalalt din toate punctele de vedere, biroul notarial al Anicai Merisescu fiind peste strada de Palatul Justitiei unde sotul este judecator. Daca un act notarial emis de biroul respectiv este contestat in instanta poate ajunge din “intamplare” la consoarta, sau la un coleg al acesteia.

Actualul prefect, stefan Popescu Bejat se poate mandri cu doi membrii ai familiei care activeaza in domeniul justitiei – fii sai, unul judecator celalalt notar.

Judecatorul Stelian Ulmet si avocatul Emil Ulmet fac parte si ei din marea familie a justitiei gorjene. O relatie extrem de buna este stabilita si intre cei doi si judecatoarea Lucica Tomescu.

Din cand in cand Baroul Gorj mai primeste cate o sesizare cu privire la subiectivismul celor care isi “sacrifica” viata pe altarul casniciei concomitent cu al justitiei. Vasile Trancau, fost judecator, este in prezent avocat la Targu-Carbunesti, sotia sa fiind judecator la “judet”. Surse oficiale declara ca in sesizarile primite cu ceva timp in urma de barou se precizeaza ca avocatul a intrat uneori in cazuri pe care altadata le-a privit din pozitia de magistrat, sau ca el si nevasta se mai intalnesc in sala de judecata, unul in calitate de avocat, iar celalalt de judecator.

Prieteniile intre judecatori, pe langa gradele de rudenie, influenteaza si ele actul de justitie. Relatiile sunt extrem de stranse mai ales intre judecatorii Maruta-sarapatin-Morega. Exista si persoane care prefera alte cercuri, desi meseria de avocat le interzice sa divulge secretele clientilor. Avocatul C. C este aparent un individ destul de discret, insa niciodata nu se stie ce intorsatura iau cazurile in care pledeaza. Impresia pe care o lasa avocatul este ca nu i-ai platit degeaba onorariul extrem de piperat, daca insa cazul este de o importanta majora “secretul” se imparte intre avocat-client-politie-parchet-SRI, in functie de gradul de implicare si interese.

“Albinutele” magistrate si stupii lor

Judetul Gorj si municipiul Tg-Jiu este intesat de vile impresionate ale celor care activeaza in numele justitiei. In centrul municipiului, la cativa pasi de cladirea Tribunalului, un imobil imens taie rasuflarea privitorilor. Casa, cu o masina pe masura in curte, apartine cumnatei vicepresedintelui tribunalului, judecatoarea Elena Popescu. Este greu de presupus ca un salariu de magistrat poate asigura un asemenea lux. Cladirea a fost construita in 2 ani de zile.

Cumnatul serban sarapatin a preferat un mediu mai rustic alegand o casa in zona Novaci. Tot aceleasi gusturi le-a avut si nepotul acestuia, Ghimis care si-a construit o casa cu peste 15 camere la Scoarta.

Cei trei nu sunt singurii care se bucura de o prosperitate suspecta. Claudiu Margulescu este doar de cativa ani judecator. Probabil pentru ca nu-i place sa se deplaseze de jos, si nici sa mearga la tara, Margulescu si-a cumparat loc de casa tot aproape de cladirea unde lucreaza. Vila “plantata” in buricul targului a crescut intr-un an de zile. Insa perspicacitatea judecatorului nu este proportionala cu marimea vilei. Calculele in cazul contopirilor de pedepse ii dau batai de cap, ajungandu-se pana acolo incat datorita lui Margulescu un detinut a respirat aerul libertatii cu 10 luni mai devreme decat trebuia pentru ca judecatorul nu s-a priceput, sau nu a vurt sa se priceapa la deduceri.

Avocatul M. Talanga este proprietarul unei vile centrale, fiind vecin cu Constantin Pupazan, inca prim-procuror adjunct al Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj. In urma cu cativa ani, Talanga a fost judecator, dar a trebuit sa se dea la fund din cauza unei povesti urate cu o clienta care trebuia sa-si dea silinta sa castige procesul de divort. A existat o intalnire la un hotel din Tg-Jiu, dar femeia nu a venit singura si totul s-a terminat neplacut pentru aparatorul dreptatii. A fost mutat un timp la Tg-Carbunesti, dar ministrul justitiei de pe atunci, Valeriu Stoica, i-a pus in vedere sa-si dea demisia, motiv pentru care a ajuns cu o treapta mai jos, adica avocat. Neplacerile insa nu au avut repercursiuni si asupra bunastarii familiei Talanga, vila care poate fi evaluata la cateva miliarde demonstrand acest lucru.

Presa gorjeana a aratat de nenumarate ori interes fata de “familia justitiarilor”, despre care a si scris de altfel, sperand ca organele abilitate sa faca putina ordine, dar pana in prezent nimeni nu pare dispus sa provoace un “divort” in lant in cazul “bisericutelor” din tribunal. Din motive similare cu ale colegilor nostri, atragem si noi inca odata atentia asupra acestor aspecte, poate pana la urma se va lua vreo masura.

• Adrian Iovan

Circ ieftin pe banii statului

Penes Curcanul audiat in dosarul politistului Vasile

“Penes Curcanul”, a fost audiat la Judecatoria Tg Jiu intr-un caz in care a tinut prima pagina a ziarelor in vara anului trecut. Daca in acest caz politistul Vasile Nicolae este parte vatamata, el se face totusi vinovat de incalcarea a cel putin doua articole din Statutul politistului. Dosarul aflat pe rolul instantei gorjene in care politistul ii acuza pe Anton Codoban si Nicolae Pisiu ca l-au batut intr-o seara a lunii iunie 2004 ar trebui suspendat pana la finalizarea cercetarilor care se deruleaza in prezent la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Craiova. In acest dosar alti doi politisti sunt cercetati pentru abuz in serviciu deoarece au santajat doi martori pentru a da declaratii favorabile lui Vasile Nicolae.

Premiera in justitia gorjeana! “Penes Curcanul” este pseudonimul unui martor in dosarul in care Anton Codoban si Nicolae Pasiu sunt acuzati de ultraj contra bunelor moravuri de catre politistul Vasile Nicolae, cel cu care au avut un conflict in vara anului trecut. Martorul a dorit sa nu-i fie deconspirata identitatea si a fost audiat de catre instanta cu ajutorul aparaturii audio-video. Acesta a aparut in fata instantei cu ajutorul unui videoproiector si a putut comunica cu partile in proces si cu magistratii prin intermediul microfoanelor si difuzoarelor.

Martorul, prezent fizic in alta incapere, a purtat pe toata durata audierilor a casca audio iar atat imaginea cat si sunetul au fost distorsionate.

Avand in vedere Legea protectiei martorilor, “Penes Curcanul” nu a detinut date extrem de pretioase pentru judecatori si aceasta audiere in conditii speciale nu justifica costurile.

Este de reamintit faptul ca politistul Vasile Nicolae a fost implicat intr-un scandal intr-o terasa din municipiu impreuna cu Codoban si Pisiu. Conflictul din acea noapte nu l-a afectat prea tare din punct de vedere profesional pe politist. Politia Municipiului Tg Jiu nu a facut public calificativu primit de politistul bataus la sfarsitul anului trecut si nici faptul ca acesta ar fi fost sanctionat disciplinar cu toate ca articolele 42 lit. d si 57 lit. a din Statutul politistului fac referire in mod expres la comportamentul necorespunzator al politistului in societate si faptele ce constituie abateri disciplinare.

Este firesc sa se nasca tot felul de intrebari de genul: “De ce nu este suspendat Vasile din functie pana la finalizarea dosarului?” , atata timp cat doi colegi ai acestuia sunt deja cercetati pentru ca s-au implicat prea mult pentru a-l ajuta.

Comisarul Mihai Popa si agentul Cristian Bordea fac obiectul unor cercetari ale Parchetului de pe langa Curtea de apel Craiova pentru abuz in serviciu. Doi martori din dosarul “Vasile Nicolae” au declarat instantei ca la politie in faza cercetarii penale au fost santajati si fortati sa semneze declaratii pe care nu le-au scris ei.

Instanta de la Tg Jiu ar trebui sa suspende procesul aflat deja pe rol pana la finalizarea cercetarilor de catre procurorii doljeni.

• Mihai Popescu

Gardienii de ieri, comunitaurii de azi

Motto: sapca-n cap, / tigara-n gura / Celularu’ la centura, / Gardian ma doare-n p..a!

Speram si eu, ca un contribuabil prost ce sunt, ca odata cu schimbarea sefului, ba mai mult si a titulaturii gardienilor publici sa observ o schimbare si in tinuta si atitudinea celor care acum au fost ridicati la rang de politisti. Iete part! De une’ draci atatea pretentii? Poate doar daca se schimba si 90% din ei. Aceleasi fete obosite, aceeasi atitudine de borfas de cartier, aceeasi lipsa de respect fata de cei care-i platesc salariul si, bineinteles, aceleasi parcuri si strazi pline de gunoaiele umane fata de care ei au datoria sa ne apere. Cu sapca pe spate, putin intr-o parte, camasa sifonata, un pic scoasa din pantaloni, tigara-n coltu’ gurii, mainile in buzunare, bazinul impins in fata, vrajind vreo pustoaica sau odihnindu-si hoitul pe cate o banca. Cam asta e imaginea cu care intampina respectabilii politisti comunitari atunci cand indraznesti sa intri in gradina publica pentru a admira operele lui Brancusi. In ciuda rezultatelor exceptionale de imagine realizate de Tudorica Nene cand conducea OJPC-ul este greu de crezut ca aici va reusi sa schimbe ceva.

Mai ieri, imi plimbam jumatatea prin parcul central, in incercarea de a ne debarasa de oboseala din timpul saptamanii, cand deodata imi vad prietena impietrita de spaima si galbena ca ceara. La aproximativ 15 metri de noi, un nene, dezbracat de la brau in jos se masturba de zor, privind pofticios la tinerii si copii care treceau pe alee. socat, am incercat sa gasesc un politai, comunitar, care sa rezolve problema. Dupa indelungi cautari, am reusit sa gasim doi trepadusi, care dupa uniforma semanau cu comunitaurii, ce incercau sa seduca de zor doua mucioase. Reactia acestora una cel putin dubioasa: “Aaa!!! Ala!?”

• Flex in plex

Comisarul Filip imbogatit din afaceri forestiere

Cornel Filip, seful Politiei Rovinari a reusit sa stabileasca o premiera in cadrul politiei gorjene devenind primul politist instarit cu avere dobandita si pe cai legale. In urma cu un an, sotia sa Teodora Georgiana, impreuna cu o alta mostenitoare, au facut o afacere de aproape 3 miliarde de lei cu Complexul Energetic Rovinari. Ele au vandut, catre complex, 9 ha de padure, contravaloarea acesteia a fost impartita la doi si familia Filip a primit 1,4 miliarde de lei, pe care comisarul sef le-a si trecut in declaratia de avere.

Contand pe profitabilitatea afacerilor imobiliare, Cornel Filip si-a achizitionat in 2005 un teren intravilan, care s-a adaugat la un altul cumparat in 2002. Ambele au valoarea de impozitare stabilita la 500 de milioane de lei.

Cu un venit realizat de el, pe ultimul an fiscal, de aproape 170de milioane si de sotia sa de 156 de milioane de lei si un cont de 900 de milioane de lei, Filip, ar trebui, teoretic, sa nu calce pe urmele fostilor sefi ai Politiei Rovinari, adica sa-si umfle conturile din afacerile ilegale cu carbune ce se desfasoara de ani buni in oras.

• Daniel Dumitriu

Turnatorul de serviciu

• O gagica , ajunsa director economic din intamplare, o freaca intens la rece, pe salariu platit din banii contribuabililor, intr-un birou modern al unei institutii publice. Parasuta, aterizata in functie dupa ce fostul sef al institutiei a plecat cu tot cu amanta si ea fosta directoare economica.

Indragostita recent de un baiat de bani gata, fufa nu poate fi deranjata nici chiar in timpul orelor de program pentru ca este prea ocupata cu barfa, la o tigara Kent si o cafea de spaga. Turnatorii spun ca deseori directoarea trece de la tigarile obisnuite la trabucul sefului, pe sub birou.

• Un primar de comuna si-a tras doua autoturisme ultimul racnet tocmai cand pe teritoriul administrat de el se desfasoara un program cu finantare externa.

Apropiati ai acestuia au declarat ca limuzinele sunt primite cadou tocmai de la firma care a incasat deja 35 de miliarde de lei. Programul apare in documente ca fiind finalizat de aceea firma a incasat deja banii si asta s-a putut intampla cu ajutorul unor functionari mituiti. Dar despre primarele cu limuzine in numerele noastre viitoare.

Deranj la capitala (tableta)

Este clar ca Scandal deranjeaza pe foarte multi din cei care se simt vizati sau apar in materialele publicate. Imediat ce sunt adusi in atentia opiniei publice subiectii cauta explicatii, suna la redactie, ameninta sau si mai grav, fac speculatii si presupuneri cu privire la presupusele persoane care au comandat articolele.

Un lucru trebuie sa fie clar pentru toata lumea: la Scandal nu poate comanda nimeni nimic, doar nu suntem restaurant si nici dusmanii nu avem cu nimeni. Cei care fac smenuri sa fie convinsi ca vor aparea in ziar chiar daca vor apela si la maica-mea!

La inceputul lui aprilie publicam un material inedit pentru presa gorjeana si chiar nationala: o investigatie jurnalistica in care erau puse la indoiala atat profesionalismul cat si baza legala pe care isi desfasoara activitatea unii lucratori ai SRI. Am adus atunci la cunostinta omului de rand cum serviciile secrete papa bani degeaba urmarind persoane care la momentul filajelor nu erau certate cu legea. Oameni de afaceri, fosti sau actuali politisti, judecatori, alte persoane publice au fost filate zile de-a randul fara ca asupra lor sa planeze suspiciuni ca ar fi comis vreo infractiune. O caseta video cu toate aceste lucraturi a pus la acea vreme multa lume. seful SRI Gorj a negat atunci orice implicare a serviciului pe care il conduce.

Astazi pot spune ca Faget a mintit!

Sectia Parchete Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a demarat o ancheta cu privire la acea caseta. La aceasta ora nu stim ce vizeaza ancheta insa, metodele folosite de procurorii militari veniti la Tg Jiu, ma duc cu gandul la cele folosite de securisto-comunistii de odinioara. Interogatoriu de tip razboi psihologic, duba politiei, interceptarea convorbirilor telefonice, de asta a avut parte un apropiat al Scandal luat din pat la prima ora si dus la Parchet, poate, poate va rasufla ceva.

De anchete ale inaltelor foruri de la Bucuresti am mai avut parte si nu ne-am speriat asa ca nici procurorii militari nu ne inspaimanta nici macar cu duba politiei. Atat timp cat nu am comis nici o infractiune, nu am publicat informatii clasificate, pentru ca acestea s-au declasificat odata cu iesirea pe poarta SRI nu avem de ce fi acuzati. Un lucru este cat se poate de clar: procurorii bajbaie in ceata si incearca sa agate pe orice zvoner care ar putea furniza “informatii” despre caseta. Cel mai grav mi se pare modul de lucru al magistratilor militari care au inceput ancheta cu sfarsitul. Procedura penala spune ca mai intai trebuie sa ai un inculpat si apoi sa cauti probe in acuzare si nu invers.

Scandal si-a asumat intotdeauna cele publicate si in acest caz va fi la fel insa, atunci cand se incearca intimidarea noastra pe diferite cai ne vom apara drepturile si libertatea. Ar fi culmea sa fim infratiti cu Ben Laden si acuzati de vreun atentat la siguranta nationala.

• Claudiu Matei



Recomandă acest articol:
facebook twitter myspace google stumbleupon reddit digg

  27.05.2005. 12:47

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.

Lasă un comentariu

Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.

* = câmp obligatoriu

:

: