Detractorii lui Caragea s-au regrupat ...
Claudiu Matei
claudiu.matei @ scandaldegorj.ro
...şi au pornit, iarăşi, la război. În tulburările interioare ale unora dintre ei, care ar fi trebuit să ajungă în cămaşa de forţă la psihiatrie, pe câmpul de luptă va ajunge şi Napoleon aflat cu trupele la podul de peste Jiu, iar la Piaţa Mare îl aşteaptă Ducele de Wellington. Daca trece de ăsta, gata, s-a terminat cu Caragea. Cam aşa era prezentat mega-fâsul de marţi seara de la Realitatea TV: „ascundeţi-vă copiii, treziţi-vă nevestele” sau, ceva de genul ăsta, că a intrat Crăciun în delirium tremens. Când colo, aceleaşi chestii răsuflate, prezentate incoerent de un personaj imund pe un spaţiu plătit cu valută forte importată de la delatorul miliardar.
Îi credeam mai deştepţi pe unii dintre ei şi mă refer în special la comisarii şefi de poliţie, activi sau pensionari (cu excepţia lui Crăciun), însă apariţia şoferului Iorga mi-a demonstrat că apelează la aceleaşi procedee învechite, miliţieneşti, adică să găseşti un cretinoid care să vorbească mult, să invoce personaje cu rezonanţă, dar în esenţă să nu spună nimic. Au găsit două astfel de specimene: Iorga, un evazionist şi un şarlatan şi Popescu, un poliţist refulat. Logica acţiunii e simplă şi cum primul episod, cel de anul trecut, nu a avut nici un efect, ponegritorii au revenit şi continuă tirada. Sunt aceeaşi, la fel şi finanţarea.
Gaşca ofiţerilor de poliţie şi-a găsit adepţi printre politicieni, nu că n-ar fi avut, însă a apărut un nume nou, cel al deputatului Iriza. Înţeleg că pesedistul are neşte frustrări: une e legată de faptul că i-ar fi fost interzis accesul la etajul superior al unui hotel, în urmă cu vreo doi ani, alta de faptul că-l pun „tablagii” de la rutieră să sufle în fiolă la 9 dimineaţa, pă el, pă domnu’ Doru, ditamai deputatul şi o a treia că nu-i reuşeşte niciodată vopseaua la păr, ba e brun –roşcat, ba acaju, ba grizonat cu inflexiuni mov. Frustraţi sunt cu toţii .
Unii din cauza dosarelor penale de la DNA sau din instanţele de judecată, iar sponsorul campaniilor media din cauză că n-a ajuns finu’ inspector şef. Sunt surprins că în haznaua asta se afundă tot mai mulţi şi că alţii n-au mai reuşit să iasă. Deja toate acţiunile lor put, iar demersul lor anti-Caragea se dovedeşte a fi mişelesc, ticălos, în condiţiile în care nici justiţia nu le-a dat dreptate.
Recomandă acest articol:
16.12.2014. 00:36
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu