Prima pagină ·
Actualitate · Ion Ruşeţ un senator arogant
Alin Stroia
Recomandă acest articol:
Ion Ruşeţ un senator arogant
Fostul lider de sindicat, acum ajuns în Senatul României, Ion Ruşeţ, a uitat de unde a plecat şi că este un simplu cetăţean al municipiului Motru, nemaifiind văzut printre oamenii de aici aproape de la preluarea mandatului de parlamentar. Cu toate că ar trebui să îi reprezinte pe cei care i-au acordat votul de încredere în forul legislativ al ţării, pare-se că Ruşeţ este mai preocupat de cazinouri şi de pocker prin Bucureşti decât de iniţiative legislative orientate spre interesul oamenilor, a căror voce Ruşeţ ar trebui să fie în Senatul României.
Senatorul Ruşeţ este ca şi inexistent pentru comunitate, fapt susţinut chiar şi de viceprimarul din Motru, Tudor Dobrică, care a spus că „pe Ruşeţ nu l-am văzut niciodată de când a ieşit senator.”
În plus, edilul susţine că fostul lider de sindicat nu a avut nici măcar curiozitatea şi minimul interes să treacă pe la primărie şi să afle care sunt problemele cu care se confruntă motrenii. Aşa se face că faţă de dezinteresul afişat de senatorul Ruşeţ, viceprimarul Dobrică a simţit nevoia de a-l lua la unşpe metri: „Probabil îi este foarte greu să pună mâna pe telefon şi să ceară o întâlnire cu primarul sau viceprimarul în vederea găsirii unor soluţii pertinente pentru municipiu.” îl „scuză” astfel edilul motrean. Pe acelaşi palier, viceprimarul Dobrică spune că locuitorii din Motru parcă nici măcar nu ar avea parlamentari, acesta aprecind că fostul sindicalist nu prea mai are legătură cu oraşul ai căror locuitori, prin voturile date, au contribuit decisiv pentru ca Ion Ruşeţ să ajungă în Parlamentul României.
Alin Stroia
redactie@scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
25.06.2009. 23:44
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu