Petrescu visează fotoliu de vicepreşedinte
Ilie Petrescu, şeful PRM Gorj a recunoscut public că partidul său este interesat de un fotoliu de vicepreşedinte al consiliului judeţean, însă nu a spus cine îl va ocupa dacă se va ajunge la o înţelegere cu PSD-ul. Pentru că social-democraţii au nevoie de majoritate, iar cum peremişti par cei mai interesaţi, este puţin probabil să nu se ajungă la o înţelegere şi Ilie Petrescu, Dumitru Dascălu sau Ion Răducu să ocupe al doilea post de vicepreşedinte.
„Pentru consiliu judeţean nu am luat nicio decizie până acum, vom transmite un comunicat de presă la începutul săptămânii viitoare. Partidul România Mare trebuie să intre în această ecuaţie, iar dacă se va ajunge la o înţelegere biroul politic va decide persoana care va fi vicepreşedinte”, a declarat Ilie Petrescu.
Într-o altă ordine de idei, şeful tinerilor peremişti, Gheorghe Bucălete, a dezvăluit câteva din neregulile care au fost comise la secţia de votare din comuna Alimpeşti sub îndrumarea strictă a primăriţei PSD Elena Mosor, care mai vrea un mandat după ce a condus localitatea timp de 20 de ani. Bucălete a precizat că au fost căraţi oameni cu maşina pentru a vota PSD-ul, au existat procese verbale falsificate şi ştampile cu alte dimensiuni.
„La Alimpeşti nu putea toată lumea să se deplaseze şi secretara scria la cereri pentru urna mobilă, pentru a vota oamenii cei trei trandafiri. Noroc că noi am fost acolo şi am oprit aceste acţiuni. Se cărau oamenii cu maşinile în satul Sârbeşti, de către un om al PSD, motiv pentru care procesul electoral a fost suspendat câteva minute. Au folosit pe procesele verbale ştampile cu dimensiuni diferite şi au fost falsificate semnături. Nu este posibil aşa ceva!”, susţine Gheorghe Bucălete. În sprijinul acestuia a sărit şi penelistul Leonida Belgher, candidat la primărie, care cere reluarea alegerilor.
„Au fost luate 100 de voturi de la secţia Alimpeşti, pe motiv că lipsesc la Sârbeşti, fără nicio cerere sau act. Trebuie reluate alegerile fără această Elena Mosor, avem procesele verbale false care nu bat cu realitatea. Mosor acum râde cu gura până la urechi, când trece pe lângă noi, şi ne arată semne obscene”, a precizat şi Belgher.
Atât peremişti, cât şi penelişti aşteaptă ancheta ce este în derulare şi speră ca alegerile să fie reluate.
Silviu Pasoiu
Recomandă acest articol:
15.06.2008. 08:50
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu