27 de morţi în cel mai cumplit accident rutier din Gorj

Paşii trecătorilor, mânaţi de treburile zilnice în zonă, trec mereu grăbiţi, ba pe sub Pasarelă, ba pe deasupra, fiecare pe unde îi mână nevoia. Nici nu ar avea de ce să zăbovească, în partea asta a oraşului trotuarele sunt murdare, miroase a produse funerare şi parcă moartea îţi suflă în ceafă uitându-te în vitrinele puzderiei de magazine de profil ce se învecinează cu spitalul plin de pacienţi care luptă, majoritatea, pentru fiecare zi din viaţa lor. Preocupat de griji şi pus pe fugă de zecile de tronuri pe care le vede la tot pasul, trecătorul abia dacă observă câteva cruci ruginite, aproape sprijinite de gardul dărăpănat al spitalului.

Pradă intemperiilor vremii şi neglijenţei măturătoarelor, crucile stau mărturie celui mai groaznic accident rutier produs vreodată în Gorj. În urmă cu exact 20 de ani aici şi-au pierdut viaţa 27 de persoane, după ce şoferul unei dube a pierdut controlul volanului şi a plonjat de pe Pasarelă. Mai mult de jumătate dintre victime au decedat prin asfixie.

Ziua fatidică

Ziua de 7 noiembrie 1988, zi de luni, nu părea cu nimic neobişnuită pentru muncitorii ce se urcau în duba care-i adusese de atâtea ori la muncă în Târgu-Jiu de la Hurezani şi localităţile care se află pe aceeaşi rută până în municipiu. Pentru că era început de săptămână maşina era mai aglomerată ca de obicei, alături de muncitorii îngrămădindu-se şi elevi care veneau la liceu la „târg”. Printre călători un cuplu tânăr surândea, în ciuda îmbulzelii şi a frigului de afară – toamna lui ’88 a fost deosebit de friguroasă – mergeau la oraş pentru a-şi face cumpărăturile deoarece la sfârşitul săptămânii urmau să pornească împreună în viaţă, devenind soţ şi soţie. În aceeaşi dubă se găseau şi câte doi-trei membrii ai familiei mânaţi de acasă de probleme care trebuiau neapărat rezolvate.

Drumul până la Târgu-Jiu a decurs fără probleme, monotonia călătoriei fiind întreruptă doar din când în când de opririle maşinii şi vocile celor veniţi din întunericul de afară, era 6.00 dimineaţa, alături de ceilalţi oameni dinăuntru.

Probabil relaxat de drumul fără peripeţii, şoferul nu a luat seamă la faptul că podurile sunt periculoase în anotimpurile reci datorită condensului şi pojghiţei de gheaţă care se formează pe suprafeţele acestora. Ajuns pe Pasarelă şoferul a realizat că stabilitatea maşinii a devenit incertă şi a frânat, fără să-şi dea seama că este gheaţă pe carosabil. Decizia sa a hotărât destinul, tragic în cazul multora, zecilor de oameni care se aflau în dubă. Aceasta a intrat în balans, a ieşit de pe şosea fără să mai lovească şi alte maşini, a intrat pe contrasens, şi s-a prăvălit peste balustrada podului, în unghiul dintre acesasta şi colţul unei clădiri a spitalului.

„Au fost scene macabre, nici în filme nu vedeţi aşa ceva”

Mastodontul de fier a rămas suspendat între pod şi imobil, ajungând cu botul în caldarâm dar fără să se zdrobească. Şoferul, singurul vinovat, în afară de destin, de această tragedie, se afla în afara pericolului, blocat în cabina dubei, având doar câteva zgârieturi. Înăuntru cei care nu muriseră din cauza accidentului se sufocau încet printre propriile bagaje. Viitori soţi, părinţi şi copii, cunoscuţi şi necunoscuţi, îşi dădeau împreună ultima suflare printre zecile de sacoşe pe care le căraseră de la ţară spre a le fi de folos la Târgu-Jiu. La venirea organelor statului scena era grotească: „Am rămas marcat o bună perioadă de timp. Înainte de a fi poliţist eram om. Au fost scene macabre, nici în filme nu vedeţi aşa ceva. Oricât ai fi de tare în astfel de momente te pierzi”, spune, derulând încă o dată în faţa ochilor filmul evenimentelor, criminalistul Constantin Armăşoiu, pe atunci angajat al Miliţiei Municipale Târgu-Jiu.

Tremurând de groază poliţiştii au încercuit zona şi s-au apucat să care, cu toate maşinile care treceau prin zonă, răniţii la spital. Cele câteva ambulanţe existente, la vremea aceea, în Târgu-Jiu fiind insuficiente pentru transportul zecilor de răniţi. „Am lăsat meseria şi am cărat răniţii”, rememorează Armăşoiu, care a avut sarcina să filmeze şi scena oribilului accident. Gemetele de durere ale supravieţuitorilor, paloarea de pe feţele decedaţilor, dezordinea şi haosul produse de accident au fost imortalizate pe o cameră de luat vederi rudimentară, în scrâşnetul arcului ce trebuia întors din 20 în 20 de secunde pentru a mai putea filma în continuare.

După 20 de ani...

A urmat o anchetă de amploare, supravegheată de reprezentanţi ai Inspectoratului General al Miliţiei, definitivată cu încarcerarea şoferului care, zile întregi după eveniment, a fost în stare de şoc şi nu s-a putut discuta nimic cu el. Anii au trecut şi omul şi-a ispăşit pedeapsa şi poate, şi acum, dacă mai trăieşte, se mai roagă încă să fie iertat pentru măcelul de atunci, al cărui autor a fost fără voie. La locul faptei rudele decedaţilor au înşirat numele morţilor lor dragi pe o cruce. Cei care au putut le-au făcut celor dispăruţi propria lor cruce pe care, din când în când, se mai ofileşte câte o floare, semn că cei trecuţi în lumea celor drepţi n-au fost uitaţi. Deasupra singurelor dovezi că aici s-a petrecut o tragedie, peretele clădirii spitalului vine să întărească povestea, purtând încă pecetea impactului cu maşina petrecut în urmă cu 20 de ani.

În rest uitare şi câteva cetăţene de etnie rromă ce-şi potolesc foamea savurând impasibile, într-o rână, un măr. Deşi îşi fac veacul pe sub Pasarelă făcând în gura mare reclamă la marfa second pe care o vând: „veniţi la noi, avem marfă nu gunoi” , nu cred că au fost vreodată curioase să afle ce s-a întâmplat exact în locul în care se tolănesc aproape zilnic.

Adrian Iovan

  09.11.2008. 21:18

Comentarii

unul
29.10.2012. 19:53

acel militian ar fi trebuit sa isi aminteasca nu cat de marcat a fost ci despre faptul ca militienii NU AU LASAT TRECATORII SA II SALVEZE PE CEI PRINSI IN DUBA , NU AU LASAT PE NIMENI SA SE APROPIE... au carat ranitii la spital? cand? KKT!!!