Condescu, împăratul afacerilor minereşti
Marin Condescu, sau „cel mai reprezentativ gorjean al anului 2008“, aşa cum a fost considerat de către organizatorii unei sindrofii, pe criterii ştiute numai de ei, a adus în pragul falimentului firma TURSIND MIN, la care acţionari sunt Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), Federaţia Centrală Naţională Minieră, Clubul Sportiv “PANDURII LIGNITUL” şi o societate a sindicatelor, în timp ce afacerile în care este implicat personal au înflorit spectaculos.
Singura firmă la care Condescu apare oficial cu 50% şi-a mărit capitalul social, în 2006, la 554.520 lei, iar celelalte, pe care le controlează prin personae apropiate, prosperă în urma afacerilor pe care le derulează în mineritul gorjean.
Afaceri de familie
Filozoful de Negomir, cel care s-a trezit vorbind atât de profund, atunci când i s-a decernat premiul de „cel mai reprezentativ gorjean al anului 2008”, încât s-au scorojit pereţii locaţiei în care a avut loc evenimentul, ilustrează într-adevăr tipul de personaj care se reprezintă cel mai bine pe el şi propriile interese.
Scandal a publicat, în premieră, cu câteva luni în urmă, despre lucrările primite, prin încredinţare directă de două dintre societăţile controlate de Condescu.
SC Elmerom Construct SRL Târgu Jiu a câştigat, la începutul lunii martie anul trecut, fără organizarea vreunei licitaţii, revizuirea centralelor termice cu cazan electric la subunităţile EMS Motru. Valoarea totală a contractului se ridică la peste 112.000 lei (adică 1,1 miliarde de lei vechi). În iulie, tot anul trecut, Elmerom SRL a mai primit cadou încă 301.030 lei (3 miliarde de lei vechi), pentru întreţinerea şi repararea centralelor termice cu cazane electrice la subunităţile SNLO, în urma unei “licitaţii deschise” la care a fost unic participant.
Societatea le-a avut la înfiinţare, în 2004, printre cei şapte asociaţi, pe două dintre fiicele lui Condescu, dar şi pe partenera de afaceri a acestuia Mădălina Berbecel. În prezent, firma este administrată de Constantin Moşilă, un apropiat al lui Condescu, care este şi asociat alături de un anume George Cîrstoiu.
Dacă la Elmerom a fost asociat şi administrator, Mădălina Berbecel încă administrează în prezent o ală societate controlată de Condescu, Tursind Min SRL.
Aceasta îi are ca asociaţi, fiecare cu 25%, pe Uniunea Sindicatelor Miniere din Oltenia (USMO), Federaţia Centrală Naţională Minieră, Clubul Sportiv “PANDURII LIGNITUL” şi Olservmin însă, Direcţia Finanţelor Publice Gorj a deschis deja procedura de faliment pentru datorii neachitate la bugetul de stat, o parte din bunurile acesteia fiind deja scoase la vânzare.
Tursind Min SRL deţine Hotelul Mina din staţiunea Rânca şi până în urmă cu o lună de zile a derulat un contract cu SNLO pentru găzduirea unei mari părţi din cursurile pentru formarea personalului din minerit, revenindu-i o parte din cele 284.000 de lei alocate de compania minieră în acest sens. Interesant este cum de a putut participa la licitaţia organizată de SNLO, la jumătatea lui 2008, o societate care înregistra datorii la bugetul de stat, în condiţiile în care legislaţia privind achiziţiile publice interzice acest lucru?
Asociatul lui Mădălina
Singura firmă în care liderul sindical apare ca asociat, alături de partenera sa, Mădălina Berbecel, este SC CAESAR 76 SRL. Numele firmei nu este ales întâmplător, Caesar este, în limba latina, numele împăratului roman Iulius Cezar (100-44 î.Hr.), fost lider politic şi militar şi una dintre cele mai influente personalităţi din istorie, probabil aşa se crede şi „filozoful de Negomir”, iar „76” este anul de naştere al partenerei sale Mădălina.
Firma a fost înfiinţată în decembrie 2005, iar la numai câteva luni, cei doi asociaţi au adus un aport considerabil capitalului social al acesteia, adică 30.000 de lei şi trei terenuri, de 834 mp fiecare, situate în Tg-Jiu, pe strada Prelungirea Panduri, în valoare totală de 523.504 de lei. Societatea deţine două puncte de lucru în Tg-Jiu, agenţie de voiaj şi un salon de înfrumuseţare şi este administrată de aceeaşi care se ocupă şi de hotelul minerilor de la Rânca, Mădălina Berbecel.
Dacă luăm în calcul ultimele evenimente de pe scena politică locală şi acuzele la adresa lui Condescu cum că ar fi influenţat negocierile dintre cele două partide aflate la guvernare pentru a-şi putea realiza pe mai departe propriile interese în minerit şi energie prin impunerea apropiaţilor săi în funcţiile cheie am putea spune că Marin Condescu se crede un Cezar local.
Recomandă acest articol:
25.01.2009. 20:28
Comentarii
domnilor am si eu o nedumerire?????de accea va cer opinia d-voastra..cum reusesc cameleonii acestia sa supravetuiasca asa ,,,,long time;;;si sa faca numai rele ,,,si totusi reusesc sa ramana in varful piramidei???acest, condescu eu cred ca numai bine nu a facut mineritului si totusi acest cameleon este inca in varful piramidei?????cred ca nici ENSTEIN nu ar pute sa-mi raspunda la aceasta intrebare.aici in vest ar fi fost demult dupa gratii
domnilor am si eu o intrebare.cum de reusesc acesti cameleoni sa ramana in varful piramidei cand stim cu totii cit rau au adus mineritului.acest CONDESCU eu cred ca o sa moara in functia de lider al mineritului oltean ptr ca de atitia ani nimeni nu reuseste sa-l faca sa plece de acolo
aces semidoct si afacerist politic ar trebui bagat demult la racoare dar acolo in romania cred ca acest lucru nu este posibil.
PERFECT ADEVARAT CE SE SCRIE. PUTETI VERIFICA CEL PUTIN CELE REFERITOARE LA CAESAR76 SI OBTINETI NUMARUL DE TELEFON AL BERBECUTEI MADALINA SI CEL DE E-MAIL. SE PARE CA SUNT PLATITE DE UNIUNE
Ardeleanul are o vorba;nu palinca-ii tare ,omu-ii slab-asa si cu acest semidoct plecat turist si venit jurist,analfabet ce a incercat sa se dea egalul unora ca Ciurel ,ce au educatie si civilizatie la care omu'cu surubelnita nu va ajunge nici daca se mai naste o data; nu el are meritul pozitiei actuale ci masa mare de mineri preocupati de carbune si situatia socio-materiala a intelectualilor adevarati din Gorjul de dupa 22 Decembrie 1989
Acest prosus postdecembrist dupa 20 de ani este expirat si in curand v-a veni scadenta. In vremurile de azi Motoc v-a fi sacrificat din nou pentru ca se doreste paine/circ pentru popor. Mai marii din SNLO/sindicate sunt ,,porcii" ce vor fi beliti de soriciul de pe obraz/grumaz/burta si cred ca nu vor apuca Ignatul !
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu