Inculpaţii Surupăceanu şi Cristea trag de timp, de frica puşcăriei
Deputatul PSD, Mugurel Surupăceanu şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni, Dumitru Cristea, judecaţi pentru infracţiuni de corupţie, apelează la tot felul de tertipuri pentru a amâna un verdict în dosarul în care se judecă afacerea încheiată de una din firmele controlate de politician cu unitatea economică.
Aflat de 11 luni pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dosarul în care procurorii DNA au stabilit un prejudiciu de 836.570 lei creat CE Turceni, pare să nu se mai termine, din cauza diverselor cereri pe care le depun avocaţii celor doi, cu scopul de a amâna un verdict defavorabil acestora. La ultimul termen, pe 2 aprilie, apărătorii inculpaţilor au formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale ridicând o excepţie de neconstituţionalitate însă solicitarea acestora a fost respinsă de către magistraţi, ca fiind inadmisibilă, aceştia stabilind un nou termen la începutul lunii mai.
Reamintim că la finele lunii mai, a anului trecut, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Biroul teritorial Târgu Jiu au dispus trimiterea în judecată a lui Mugurel Surupăceanu, pentru comiterea infracţiunilor de spălare a banilor şi complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice Dumitru Cristea şi a altor doi foşti directori din cadrul CE Turceni, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în legătură cu achiziţionarea, de către unitatea economică, cu încălcarea prevederilor legale şi la un preţ supraevaluat, a unui utilaj nefolositor şi uzat cauzând astfel un prejudiciu de peste 8,3 miliarde de lei vechi. Cristea a fost arestat la finele lui 2008 în acest caz.
Adrian Iovan
adrian.iovan@scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
12.04.2010. 09:33
Comentarii
DE MISCHIE NU MAI SCRIETI NIMIC DUPA CE A AJUNS DOSARUL LA DNA A FOST UN MARE FIS DRUMURILE PE CARE LA COMSTRUIT DIN BANI PUBLICI IN SATELE DE LA MUNTE SINT CARARI SAU POTECI MILIARDE DE EURO SAU SCURS IN BUZUNARUL UNORA DE LA BUCURESTI CE A FACUT DND=CORUPTIE. DNA SUBORDONATI OAMENILOR CU BANI ASTA E ADEVARU .IN CAZU MISCHIE LAU ARESTAT HA HA TREBUIA SA IA 20 DE ANI NU 3 JUSTITIA ROMANA .
In martie 2009 am protestat prin a reclama si acest caz de coruptie.... . Eu am sfarsit prin a lua bataie de la jandarmi si prin a fi trimis in instanta ca Inculpat---. In Gorj Protestul este concurs de infarctiuni.
pt cosmin.ai dreptate dar cine se se aseamana se aduna.de pe urma lui surupaceanu,lui calinoiu, lui carciumaru ,pigui are contracte din bani publici pt firma sa de constructii si termopane,,ganbedinii srl,,si dracu stie ce face cu banii ca noua nu ne a dat salariile de patru luni,de la ziar pleaca angajatii,are anunturi ca angajeaza redactori dar nu vine nimeni,o sa scrie ziarul el cu calinoiu.
felicitari, domnule matei.
Din pacate, alte ziare gen impact actioneaza pe post de ``spalator de cadavre`` pentru acest penal numit surupaceanu
daca claudiu matei a facut doi ani de inchisoare pentru o inscenare a excrocului deputat surupaceanu care chipurile i ar fi dat mita un dulap si un birou ,cata inchisoare va face deputatu* pentru praduiala de milioane de euro din banii publici?,,,,,cu suspendare cumva?felicitari scandal de gorj.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu