Arhivă Scandal de Gorj - Numarul 20 - 6 - 12 iulie 2004
Ziaristi in capul trebii
O tendinta la moda a lucratorilor din presa gorjeana este de a se adaposti la racoarea cabinetelor unor institutii ale statului. Cum temperaturile de afara tind atinga valori din ce in ce mai mari, iar bugetul redactiilor este direct proportional cu nivelul economiei, este de inteles teama ziaristilor si incercarile lor disperate de a gasi un cotet cu aer conditionat, pe prispa unei inalte cladiri a administratiei. si ca osul sa nu para primit degeaba, catelusii sunt pusi sa latre in locul stapanului, ca au vocea mai catifelata si parintii i-au trimis pe la scoli. Dar nimeni nu le-a spus inaltilor, ca parintii au omis sa-si supravegheze copiii trimisi la invatatura. Asa ca unii dintre ziaristii pusi in capul trebii au facut decat prezenta, nu si comunicatele institutiei. Una din institutiile ai carei primari au crezul ca, in sfarsit, se pot exprima romaneste, dar s-au ales numai cu mari tepe, este Primaria Rovinari. Pe la curtea fostului edil, Ilie Rautescu, s-au perindat ziariste care au reusit sa coloreze institutia statului intr-o culoare caramizie, cu miros intepator. Inainte de toate, a fost ea, Alina Iordachescu, certata cu limba romana si cu tot neamul regulilor ei. Ziarista si-a indeplinit cu succes indatoririle de a se farda si a se imbraca cu fustite scurte, asa cum sta bine unui purtator. De cuvant. Apogeul periplurilor de la presa la institutiile administratiei l-au atins reprezentantii Gazetei de Sud, care au preferat sa-l serveasca pe prefect in grup. Dupa ce fostul redactor sef adj., Costin Cretu, a incercat sa-l faca frumos pe Mugurel Surupaceanu, vazand ca nu-l poate satisface pe deplin, si-a adus si fosta subalterna, Cristina Catana. Sa-i faceti treaba bine lui Mugurel, cat timp el isi netezeste parul in oglinda, sa para destept. Un alt visator ziarist, care aspira la marire, Geo Cranta, da ocol, dupa alegerile locale, sediului Primariei Rovinari. Maraind la unul si la altul, redactorul, directorul sau ce o mai fi, spera ca ghiulul noului stapan al regatului Rovinarilor sa-i indeplineasca macar trei dorinte. si prima ar fi cea de a avea si el un birouas, in care sa faca pe seful, ca de ziare s-a cam plictisit. si cica pentru el s-ar fi infintat inca un post de jurist in primarie. • Dara Pumneanu
Barfe de tot scandalu’
• Un directoras de duzina se sparge in figuri, prin oras, la volanul unui autoturism de lux. Chiar daca societatea de alimentatie publica a fost falimentata de acesta si zeci de oameni au ingrosat randurile somerilor, managerului balbait nu-i pasa. Intr-una din zilele trecute acesta blocase circulatia in centrul orasului, uitandu-se dupa doua pipite cam dezbracate . Ce daca acestea aveau aproape varsta fiicei sale (am uitat sa va spunem ca balbaitul a trecut de curand de prima parte a vietii) ca doar el e obisnuit cu prospaturi. • Un alt director, dar de data aceasta de prin Consiliul Judetean, e catalogat de subordonate ca fiind cel mai libidinos specimen. Asadar, sexosul se da la toate femeile din subordine. Inca, de la angajare acestora le este masurat apetitul sexual. Ultimul exemplu: in timp ce cativa tineri scriau pe rupte la un examen pentru ocuparea unui post in cadrul Consiliului Judetean, o pipita cu sex-appel isi intocmea lucrarea in biroul directorului, fara emotii. Probabil, tocmai prestase putin in folosul libidinosului si postul ii era deja facut cadou. Furt de gaze la case mari
Directorului SC Distrigaz Sud Tg-Jiu, Mihai Stanculescu i-a fost distrusa, saptamana trecuta, savoarea unei vacante petrecute in Mexic, din cauza unui articol publicat de noi, in care se spunea ca respectivul ii protejeaza pe bogatii care fura gaze. si cand te gandesti ca doar cateva fraze au reusit sa spulbere linistea platita cu sute de euro, mai ales ca povestea cu cei care sustrag gaze nu fusese inca prezentata pe larg.
Surse autorizate afirma ca in luna martie a acestui an o echipa a Distrigaz s-a deplasat la domiciliul comisarului sef al Politiei Bumbesti-Jiu, Galcescu, de pe strada Gilortului, unde a constatat ca locuinta acestuia era racordata ilegal la reteua de gaze. Initial a fost stabilit un prejudiciu de 60 de milioane de lei, dar in urma interventiilor de la “judet” facute la directorul Stanculescu, acesta a fost scazut la 20 de milioane de lei, ca sa nu se faca gaura in bugetul comisarului sef.
Directorul Stanculescu spune ca nici pomeneala de asa ceva. Recunoaste ca s-a facut un control la proprietatea lui Galcescu, dar nu s-a constat sa se fi comis vreo infractiune. Pur si simplu contorul nu inregistra bine, cu toate ca la instalare fusese avizat favorabil metrologic.
Daca consumul inregistrat era sau nu in detrimentul Distrigaz-ului, adica inregistra mai putin decat se consuma, directorul nu a putut sa spuna, deoarece sustine ca nu stie. Adica a uitat exact ceea ce era mai important.
Tot in luna februarie s-a efectuat un control si la locuinta unui anume Butoi din Bumbesti-Jiu. S-a constat ca si in primul caz ca se sustrageau gaze prin racord direct fara contor. Prejudiciul creat: 270 de milioane de lei. Descoperirea facuta de angajatii Distrigaz a facut deranj mare chiar la Bucuresti, directorul general Duinea intervenind la Stanculescu sa reduca prejudiciul la 20 de milioane de lei, pentru ca era vorba de familia unui procuror din Parchetul General. Zis si facut, numai ca Mihai Stanculescu spune ca nici de data asta nu este adevarat. Conform spuselor sale s-a facut controlul, s-a depistat furtul in valoare de 18 milioane de lei, omul a platit banii si totul s-a terminat. Directorul afirma ca nici macar nu a fost nevoie sa implice politia, deoarece paguba a fost recuperata. Pai, daca asa ar sta treaba, inseamna ca penitenciarele nu ar mai trebui ticsite de infractori care fura, atata timp cat pagubitii si-au recuperat prejudiciul. Lucru care nu se intampla din cauza ca legea nu permite atat de multe cate permite directorul Distrigaz.
La cazuri in care sunt implicate nume sonore cei de la Distrigaz pastreaza totul sub tacere, insa nu acelasi lucru se intampla si atunci cand se face vreo actiune de ridicare a contoarele la cativa amarati care nu-si pot plati gazele. In asemenea momente directorul Stanculescu merge cu alaiul dupa el, cu politisti mascati si card de ziaristi, pentru a lua contoarele la cateva zeci de abonati care toti la un loc nu creeaza un prejudiciu la fel de mare ca la un singur “grangur”.
• Adrian Iovan
Doinel Popescu nu mai vrea in politie
Inspectoratul Judetean de Politie Gorj l-a suspendat pe Doinel Popescu, la jumatatea lunii iunie. Aceasta masura va fi mentinuta pana la definitivarea procesului in care Popescu este cercetat pentru tentativa de inselaciune, fals intelectual si uz de fals. De la declansarea anchetei, Doinel Popescu a simtit si el ceea ce simte orice individ care ajunge pe mana organelor de cercetare. Constient de gravitatea faptelor comise si resemnat, politistul nu isi doreste decat ca numele socrului sau sa nu mai fie amintit alaturi de al lui in acest scandal. In afara de asta: “Sunt terminat, ma simt ca o gaina. Va dati seama ce gandesc socrii mei, cu ce ginere s-au ales?” Politistul a declarat ca, in cazul in care rezultatul procesului ii va fi favorabil, nu se va mai intoarce in politie: “ Nu vreau sa mai revin in politie. Nu ma mai simt in stare. Acum mi-am dat seama de ce fel de oameni am fost inconjurat”. Sunt sanse mari ca lui Doinel Popescu sa nu i se lase de ales, pentru ca exista foarte multe documente care-i atesta vinovatia. In cazul in care acesta va fi condamnat, chiar si cu suspendare, urmeaza sa fie exclus din politie. • N.M. Politisti batausi protejati de superiori si procurori Cazurile despre politisti batausi ajung rareori in atentia opiniei publice, majoritatea organelor de presa preferand sa nu le dezbata, motivand ca nu le este permis de catre conducere sa le abordeze. De multe ori insa si victimele batailor aplicate de politisti tac malc de frica repercusiunilor, fiind foarte rare situatiile in care cei care au avut contact cu pumnii si picioarele oamenilor in uniforma se hotarasc sa vorbeasca. Insa atunci cand o fac, povestile lor uimesc in privinta cruditatii animalice de care sunt in stare politistii. Acestia isi rezolva chiar si problemele personale sub protectia statutului pe care il au. Anul trecut un tanar din Tg-Jiu a invatat pe pielea lui ca nu este bine sa-ti doresti aceeasi fata ca si nepotul unui politist. Disputa dintre el si doi angajati ai Politiei Rutiere a avut drept deznodamant 20 de zile de ingrijiri medicale intr-un corset gipsat si neinceperea urmaririi penale fata de agresori. In urma cu cateva zile agresarea unui politist de catre cativa indivizi a facut mare valva. Biroul de presa al IJP i-a cosmetizat imediat imaginea politistului, desi legaturile sale cu cei certati cu legea sunt cunoscute si nu este moralitatea intruchipata asa cum vrea sa se creeze impresia. Biroul de presa a omis insa sa vorbeasca despre bataile aplicate agresorilor politistului, care in momentul incidentului era la fel de beat ca si ei, pentru ca bausera cot la cot ca niste vechi prieteni.
Batuti de politisti si amenintati cu arma din dotare
Anton Anastasiu este un tanar de 34 de ani din Tg-Jiu care anul trecut era la un pas de casatorie cu o fata pe care o placea. Conform declaratiilor sale nunta nu a mai avut loc, deoarece pe aceeasi domnisoara o placea si nepotul agentului sef adjunct Marius Giura, de la Biroul Politiei Rutiere din cadrul Politiei Municipiului Tg-Jiu. Din cauza fetei intre Anastasiu si Giura s-a iscat un conflict care a degenerat in ziua de 13 septembrie 2003, in timp ce baiatul se afla la Ferma Viticola si Pomicola Dragoieni, unde este angajat ca si mecanic agricol. In jurul orei 19.30 la ferma a venit o masina cu nr. GJ-97-NPS, cunoscuta tuturor soferilor gorjeni ca fiind una dintre autoturismele cu care politia rutiera patruleaza pe drumurile publice. Din masina au coborat doi indivizi imbracati in uniforma: agent sef adjunct Marius Giura si agent principal Catalin Chitan, venit sa-i acorde colegului sau o mana de ajutor la casapeala ce urma sa aiba loc. Anton se afla impreuna cu un coleg, Gabriel Prunescu, care a luat la randul sau bataie. Subofiterii au coborat din masina si fara nici un fel de explicatii au inceput sa-i loveasca pe cei doi cu pumnii si picioarele, iar in momentul in care Anton a inceput sa tipe, si-au scos armele si l-au amenintat ca-l impusca daca mai continua. Baiatul afirma ca nu cu mult timp in urma fusese avertizat de Giura sa se fereasca de el atunci cand il va vedea imbracat in politist, dar nu s-a gandit nici o clipa ca se va duce peste el si il va bate intr-un asemenea hal. Din cauza faptului ca tipetele lui Anastasiu au fost auzite de niste copii aflati in apropiere, politistii au plecat imediat ce si-au astamparat setea de razbunare, dar nu inainte de a-i baga lui Anton in pantaloni doua chistoace de tigari aprinse. Intre timp jandarmul care-i insotea pe batausi i-a intepat cauciucurile la motocicleta, iar la protestele proprietarului i-a mai aplicat si acesta cativa pumni. Dupa patania cu politistii Anton Anastasiu s-a ales cu traumatism vertebro-medular dorso-lombar, contuzie hemitorace stang, contuzie de bazin. A fost imobilizat la pat o buna bucata de vreme, dupa care intregul trunchi i-a fost pus intr-un corset gipsat timp de 20 de zile. Certificatul medical eliberat de specialisti precizeaza clar ca leziunile pe care le prezenta tanarul la internare au putut fi produse in ziua de 13 septembrie. In afara de actele medicale, Anastasiu a prezentat in fata procurorilor si vreo 14 martori care i-au confirmat versiunea. Ancheta s-a desfasurat cu foarte multa greutate, desi existau destule dovezi care ii incriminau pe politisti. Din cauza impedimentelor intampinate, tanarul a incercat de mai multe ori sa vorbeasca cu prim-procurorul Parchetului de pe langa Tribunalul Gorj, Emil Mota. De fiecare data a fost pus sa astepte ore intregi fara sa i se acorde atentie. Pana la urma Parchetul a dat neinceperea urmaririi penale fata de Marius Giura si Catalin Chitan pentru savarsirea infractiunii de purtare abuziva: “intrucat din probele administrate nu a rezultat ca acestia au exercitat acte de violenta fizica impotriva partilor vatamate Anastasiu Anton si Gabriel Prunescu”.
“Ma ridicau in slavi ca nu ma iau in forta cu smecherii”
Vinerea trecuta biroul de presa al IJP Gorj prezenta intr-un comunicat de presa cazul agentului sef adjunct Vasile Nicolae, batut in noapte de 28/29 iunie, in zona unui restaurant din municipiu, de catre Vasile Codoban, Nicolae Pisiu si Aurel Bacescu. Varianta politiei spune ca respectivul este doar o victima nevinovata a celor trei, el fiind un pasnic consumator aflat la ora 2.00 noaptea pe o terasa, alaturi de un vecin. Comunicatul evita sa precizeze ca politistul se afla la aceeasi masa cu Pasiu si ceilalti doi. Au baut bere ca niste buni prieteni, chiar daca politia incearca sa dea conflictului tenta unei reglari de conturi, avand in vedere ca politistul l-a cercetat nu demult pe Pasiu pentru perversiune sexuala. Dupa ce au baut o cantitate substantiala de bere intre meseni s-au iscat neintelegeri datorita faptului ca pana atunci agentul de politie nu platise nici un rand, facand ceilalti cinste. Acestuia i s-a parut ca este luat drept milog si s-a enervat invitandu-i pe partenerii de pahar la o bataie. Despre cine a lovit primul exista mai multe variante. Codoban si prietenii sai afirma ca politistul a dat primul, dupa care a fost o bataie generala. Politistul spune ca a fost lovit pe la spate cu un corp dur in cap. Cu toate ca biroul de presa evita sa recunoasca ca politistul era prieten cu cei trei, Vasile spune clar acest lucru: “Am fost cu un vecin si cu un prieten la o bere. Ne-am intalnit cu niste baieti, cu niste smecheri si…hai la o bere, chiar daca nu-i inghit. Ei ma laudau ca-s corect, ca n-am avut niciodata alta treaba. Numai de ma ridicau in slavi ca eu sunt cel mai tare, ca nu ma iau in forta cu smecherii. Cred ca au planuit din timp, tot ieseau, tot intrau...” Vasile Codoban nu este insa de aceeasi parere: “Am baut toti la masa, Vasile s-a imbatat si a tot tras de mine sa dam interval odata. Cand am iesit afara sa plecam m-am pomenit cu una in fata si atunci ne-am luat la bataie…”
Rupere de oase in spirit de colegialitate
Dupa scandal, la fata locului a fost chemat un echipaj de politie si o ambulanta. Biroul de presa al politiei sustine ca salvarea a fost chemata pentru a-l transporta pe Codoban la spital ,deoarece era foarte beat, medicii stabilindu-i diagnosticul de “intoxicatie acuta etilica”. Din cunostintele noastre un om mort de beat nu se interneaza la sectia de chirurgie, asa cum a fost internat Codoban. Adevarul este ca in momentul in care a auzit ca vine politia Pasiu a fugit. N-a ajuns departe pentru ca a fost prins de politisti care i-au aplicat o corectie corporala zdravana. Certificatul medico-legal nr.910 din30.06.2004 evidentiaza clar modul in care a fost batut Pasiu: multiple leziuni si tumefieri in zona fetei, a mainilor, picioarelor precum si fracturarea piramidei nazale. Nici Aurel Bacescu nu a scapat. El a venit joi, dupa trei zile, sa-l viziteze pe Codoban si a fost ridicat de politisti de pe holul spitalului. Aurel isi mai petrecuse si noaptea de 28/29 iunie la politia municipala, dar dimineata i-au dat drumul fara sa-i ia nici o declaratie. Bacescu spune ca joi, pe drumul de la spital la politiei, unul dintre politisti, Bordea, i-a carat pumnii in continuu in piept si coate in cap, i-a invinetit o ureche si gatul . Ajuns la politie s-a trecut la declaratii: “M-au pus sa dau declaratie cand inca nu venise avocata si inca una in prezenta ei. M-au bagat pe arest si Bordea mi-a zis ca nu o sa scap numai cu atat ca o sa ma mai scoata ei la anchete si-mi va rupe oasele.” Politistul nu si-a mai dus la indeplinire promisiunea, deoarece, vineri, in urma declaratiilor date la parchet si judecatorie, Aurel Bacescu a fost eliberat. Familiile celor trei vor depune plangeri penale pentru lovire, in cazul lui Vasile Nicolae, respectiv abuz in serviciu si supunere la rele tratamente in cazul politistului Bordea.
Vasile se da deseori smardoi
Politistul Vasile Nicolae este un fidel client al unui club de striptease deoarece i s-au cam aprins calcaiele dupa o prestatoare la bara. Nu cu mult timp in urma, in timp ce drojdea din greu, politistului i s-a pus pata pe un om de afaceri care a incercat sa medieze o discutie ce putea degenera in scandal. Limbajul de mahala si amenintarile cu bataia ale politistului l-au facut pe omul de afaceri sa paraseasca in graba localul. Menirea incontestabila a politiei este de a ancheta presupusi infractori si de stabili gradul lor de vinovatie, dar acest lucru se poate face in limitele legii, fara ca politistii sa-si antreneze muschii folosind oamenii pe post de saci de box. Pana cand se va intampla o minune si cineva va lua masuri in politia gorjeana impotriva brutelor, saloanele spitalelor vor mai gazdui zeci de victime ale violentei politiei. De mentionat cazul copilului de la Tg-Carbunesti care a murit in penitenciar din cauza batailor politistilor. Dar despre acest subiect trecut sub tacere de politia gorjeana vom scrie in curand. • Scandal de Gorj
Dosarul “Masina de tocat” marea dilema a justitiarilor gorjeni
Disparitia unei banale masini de tocat carne, folosita de comercianti in hala din piata centrala a municipiului, a dat doi ani de zile dureri de cap si migrene procurorilor si judecatorilor gorjeni. Singurul lucru pe care l-au stabilit acestia cu certitudine atata amar de vreme a fost ca s-a comis o infractiune, dar habar nu aveau care, pentru ca nu se puteau hotari daca a fost furt sau abuz de incredere. Responsabila pentru smog-ul care inconjoara mintile celor in cauza este Rodica Dragomir, care a reclamat la politia municipala, in 2002, ca Ion Baja i-a sustras masina de tocat. De atunci incoace incadrarea juridica a faptei a fost schimbata intr-o veselie, iar dosarul s-a plimbat in mod ametitor de la parchet la judecatorie si traseul n-a ajuns inca la finish. Politistii au fost de parere ca femeia nu are dreptate si au trimis dosarul la Parchetul de pe langa Judecatoria Tg-Jiu, cu propunerea de incepere a urmaririi penale fata de Ion Baja pentru comiterea infractiunii de abuz de incredere. Dosarul a fost trimis pe rol la judecatorie si toata lumea rasuflase usurata ca s-a mai rezolvat un caz, numai ca mintile luminate ale completului de judecata au stabilit ca este vorba de furt si au retrimis dosarul la parchet pentru continuarea cercetarilor. In pana de inspiratie pentru o alta incadrare, procurorii o tin pe-a lor si hotarasc din nou ca este vorba de abuz de incredere si paseaza iarasi cauza la judecatorie. Instanta nu renunta la infractiunea de furt si pune iar dosarul in brate procurorilor sa faca incadrarea juridica cum trebuie. Satuli sa tot il primeasca inapoi, cei de la parchet arunca mata moarta in curtea politiei, ca poate politistii sunt mai destepti si o sa vada ca s-a comis un furt, asa cum zic judecatorii. Politia returneaza cauza cu propunerea de scoatere de sub urmarire penala a lui Baja pentru furt. Procurorul Pestisanu fericit ca mai sunt si altii care zic la fel ca parchetul confirma propunerea politiei si da solutia de scoatere de sub urmarire penala. Circul insa nu i-a sfarsit, avocatul Rodicai Dragomir facand plangere la judecatorie, impotriva solutiei date de procuror. Pentru ca devenise deja penibil, instanta a fost de data asta de aceeasi parere ca si parchetul si i-a mentinut solutia. S-a facut recurs la tribunal, dar judecatorul Constantin Maruta a respins recursul, ca sa termine balciul dosarului “Masina de tocat”, probabil si pentru ca devenisera ridicole contradictiile lipsite de profesionalism dintre judecatori si procurori. Nici unul dintre ei nu a tinut insa cont de un element important, care i-ar fi scutit de o munca inutila: Baja a recunoscut ca a inapoiat pagubitei masina, lucru care inseamna ca intr-adevar acesta a avut-o o perioada in posesie si cum nimeni nu i-o daduse era clar ca o furase. Urmeaza vacanta judecatoreasca care le va permite justitiarilor sa-si traga sufletul dupa elucidarea in stil propriu a acestei enigme. Recomandam relaxare totala, pentru ca nu se stie ce rezerva viitorul. Poate instanta ierarhic superioara Tribunalului Gorj va hotari ca dosarul trebuie rejudecat la Tg-Jiu si vajnicii oameni ai legii o vor lua de la inceput. Noroc ca nici politia si nici parchetul nu sunt departe de Palatul Justitiei… • M.P. Divortul anului: Constantin Magureanu a parasit-o ca un las pe Maria Loga Maria Loga si Constantin Magureanu au reprezentat timp de 12 ani cuplul perfect. Se iubeau la nebunie si nimic nu parea sa le strice relatia armonioasa. Numai ca incet-incet intre ei a intervenit o ruptura, care a devenit definitiva la inceputul lunii iunie. Fara nici un cuvant si fara nici o explicatie Constantin a lasat pe masa verigheta si-a luat masina, hainele, cate ceva din bijuteriile si valuta familiei si dus a fost. Se va mai intalni cu Maria doar in fata completului de judecata care va judeca divortul. Poate aici va afla si femeia de ce a parasit-o cel care i-a transformat ultimii 12 ani intr-un paradis.
“Ne-am iubit ca nebunii”
Maria si Constantin sunt impreuna de 12 ani. A fost dragoste la prima vedere, cu toate ca Mariei ii era frica sa se mai implice intr-o relatie dupa o casnicie esuata. Constantin a convins-o ca merita sa fie iubita si timp de doi ani au fost prieteni, dupa care au hotarat sa se casatoreasca. Maria isi aduce aminte acum de acea perioada cu drag, desi acum nimic nu mai poate fi la fel: “Dupa doi ani extraordinari a reusit sa ma schimbe si ne-am casatorit. Niciodata in acesti ani nu a existat nici macar o umbra de suparare intre noi. Ne-am iubit ca nebunii! Am facut lucruri frumoase impreuna. A fost ca in basmele cu zane si feti-frumosi, probabil de aceea ma si doare sufletul asa de tare.” Sunt frumosi si celebri, iar povestea lor de dragoste a impresionat mereu pe toata lumea. In urma cu o luna de zile iubirea lor a fost subiectul unei emisiuni la ProTV. Atunci o tara intreaga a aflat de la Constantin ca are cea mai frumoasa si desteapta sotie din lume. Numai ca iubirea lor incepuse din punctul sau de vedere sa se destrame. La sfarsitul anului trecut, cu putin inainte de Revelion, Constantin si-a anuntat sotia ca a fost invitat prin telefon sa cante in noaptea dintre ani la Turnul Magurele. Singur. Maria nu avea inca nici un angajament pentru noaptea respectiva si s-a oferit sa-l insoteasca in calitate de consoarta. A fost refuzata. Pentru prima data de cand erau impreuna si-au petrecut Revelionul separati. Cum Maria isi adora sotul si avea o incredere totala in el nu si-a facut nici un fel de griji, desi si-ar fi dorit ca intr-o noapte atat de importanta sa aiba langa ea dragostea vietii ei. Dupa Anul Nou a urmat o perioada foarte aglomerata, cu foarte multe spectacole si parea ca totul a intrat in normal.
“Am primit cea mai crunta lovitura a vietii”
Maria povesteste cu lacrimi in ochii deja obositi de atata plans ca la inceputul lunii martie a simtit ca intr-adevar se intampla ceva cu sotul ei: “pe la inceputul lunii martie am simtit intr-adevar o schimbare radicala a sa, pe care orice femeie o sesizeaza la sotul sau. Am incercat sa discut cu el si foarte voalat mi-a spus ca ar vrea o schimbare in viata lui, dar relatia noastra a continuat la fel de armonios ca si pana atunci”. Participarea la emisiunea de la ProTV, la sfarsitul lunii mai, i-a reinviat speranta Mariei, atunci cand sotul sau si-a declarat public dragostea fata de ea. Numai ca era vorba doar de pastrarea imaginii si impresionarea telespectatorilor. La numai trei zile viata Mariei s-a transformat intr-un cosmar. “Pe 3 iunie am cantat la spectacole electorale diferite si am ajuns tarziu in noapte acasa. M-am dezbracat si am dat sa-mi pun hainele in sifonier. Era pe jumatate gol. Aproape m-au lasat picioarele. M-am asezat si am vazut si verigheta pe masa. Am primit cea mai crunta lovitura a vietii”. Constantin ajunsese acasa mai repede decat Maria, sau poate s-a si grabit sa ajunga inaintea ei. si-a facut bagajul si a plecat, nu inainte de a-i lasa sotiei sale un mesaj clar care limpezea cat de cat lucrurile – verigheta pe masa. Maria isi aminteste acele zile cumplite: “ Trei zile am incercat sa-l sun, sa stam de vorba, sa vedem ce s-a intamplat. Nu-mi puteam imagina cum sa plece fara sa spuna un cuvant. Dupa patru zile, in care am facut totul sa ne vedem si sa discutam, timp in care nu a raspuns la telefon, am depus divortul”.
Amor cu fiica directorului de la Combinatul Chimic Turnul Magurele
Dragostea Mariei nu a fost distrusa de gestul sotului sau, asa ca a refuzat sa dea orice detalii cu privire la ce anume a luat acesta cu el la plecare si daca exista o alta femeie in viata lui. Numai ca oamenii care-i condamna gestul s-au hotarat sa spuna adevarul. Surse din cadrul Ansamblului Profesionist “Doina Gorjului” au declarat ca Magureanu si-a premeditat plecarea. Cu cateva zile inainte de marele pas si-a luat concediu, fara ca Maria Loga sa stie. In noaptea nefasta pentru Maria a luat cu el autoturismul VW, cumparat in leasing impreuna cu sotia, o parte din aurul familiei si o suma de bani in valuta. Aceleasi surse declara ca sotul Mariei Loga are o relatie inca de la sfarsitul anului trecut cu fiica directorului Combinatului Chimic de la Turnul Magurele, la care au cantat impreuna la nunta. Colegii de la “Doina Gorjului” sunt convinsi ca, daca Constantin Magureanu va parasi ansamblul, va deveni la fel de anonim cum era atunci cand a cunoscut-o pe Maria Loga. Faptul ca Magureanu a transformat o relatie superba intr-o mare minciuna este demonstrat si de cererea de divort pe care a depus-o la cateva zile dupa ce sotia sa facuse acest gest. El a specificat in cerere ca, impreuna cu sotia sa, a ajuns la concluzia ca relatia lor nu mai merge. Lucru total neadevarat, avand in vedere ca femeia inca mai incearca sa inteleaga ce s-a intamplat.
“Viata merge mai departe”
Chinuita inca de suferinta, Maria spune ca Magureanu a fost poate singurul barbat pe care l-a iubit. Incearca sa se obisnuiasca cu ideea ca nu-l va mai gasi langa ea dimineata cand se va trezi si ii multumeste lui Dumnezeu ca are alaturi pe cele doua fiice ale sale si cei doi gineri, pe mama sa si toti colegii de la “Doina Gorjului”. In plus: ”Astept din zi in zi sa devin bunica. Asa ca viata merge mai departe!” Totusi dragostea pierduta a lasat o rana adanca in sufletul sau, care timp de 12 ani a fost plin de o iubire totala. Ceva din amaraciunea sa o va transmite in curand si fanilor sai prin intermediul unei melodii dedicate celui care i-a dat dreptul la fericire si care i l-a si luat intr-un mod atat de brutal. Versurile melodiei sunt deja gata si in exclusivitate pentru cititorii nostri a acceptat sa ne redea cateva:” Omule fara de minte/ Nu pot spune in cuvinte/ Ce durere mi-ai adus/ Cu sufletul tau ascuns/ Ca un hot, talhar de drum/Mi-ai facut inima scrum…” • Scandal de Gorj
Prietenii mei, politistii (tableta)
In cazul scandalului intre politistul Vasile si cei trei indivizi au aparut zeci de variante. Politia incearca sa-si apere angajatul, cei doi, deja arestati, vor depune plangere impotriva politistului pentru ca au si certificate medico-legale. Pana la urma instanta va hotari cine se face vinovat de cele intamplate saptamana trecuta. Jurnalisti “pe eveniment” au prezentat cazul asa cum a fost el descris in comunicatul de presa al politiei, pentru ca timpul nu le permite sa faca oarece investigatii. Omul de rand nu cunoaste acest lucru si ii injura pe acestia. Omul de rand nu stie ca exista un “comunicat de presa” al politiei luat de bun de catre jurnalistii de reflectare. Dar exista si unii “analisti” care scriu de genul: ”Politistii care si-au facut datoria sunt atacati cu salbaticie”. Pai, ce datorie si-a facut Vasile al nostru cand bea in carciuma la miezul noptii, pana se umfla muschii pe el si i se scoala de bataie? Ce datorie si-au facut Giurea si Chitan cand au bagat un om in ghips? Ce datorie si-au cei care l-au omorat in urma cu doi ani pe acel copil de la Carbunesti, asa zis hot din autoturisme? Dar mai ales, ce datorie isi fac sefii lor care ii acopera ca pisica rahatul? Nu zic ca acestea sunt singurele cazuri in care politistii s-au comportat ca animalele. Mai sunt multi care au luat-o pe cocoasa dar le e frica sa vorbeasca. Nu zic ca nici cei care au intrat in pumnii si picioarele gaborilor sunt niste sfinti dar intr-un stat de drept nu trebuie procedat asa. Cei care au incalcat legea trebuie sa suporte consecintele acesteia nu si bataile militienilor. Cand n-o sa mai vad politisti beti prin carciumi, cap in cap cu cei pe care ii ancheteaza o sa scriu si eu “politistii care si-au facut datoria….”. • Claudiu Matei
Recomandă acest articol:
06.07.2004. 10:52
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu