Ce veste a primit Potîrcă de Valentine's Day
De Ziua Îndrăgostiţilor, fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Ninel Potîrcă, a fost scos din arest doar pentru a fi prezentat în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Craiova. Instanţa din Bănie a analizat contestaţia formulată împotriva deciziei Tribunalului Gorj, prin care s-a stabilit că acesta va sta în arest şi în timpul procesului în care este judecat pentru dare de mită.
Magistraţii au respins acţiunea ca nefondată şi îl obligă să plătească şi 100 de lei cheltuieli judiciare către stat. Hotărârea este definitivă. „Domnul Potîrcă, în conformitate cu legea, este acolo unde este. Nu a dorit nimeni să facă lucrurile acestea, dar nu trebuie să uităm că, în ţara asta, legea trebuie să fie respectată, indiferent de cine. Nu am eu treabă.
Eu mi-am făcut datoria faţă de atributul pe care îl am eu ca şi lichidator judiciar şi atât. Legea îşi va spune cuvântul”, a declarat Matei Catrinoiu. Potîrcă a fost trimis în judecată pentru dare de mită, sub acuzaţia că, în perioada octombrie – decembrie 2013, i-ar fi oferit lui Catrinoiu suma de 20.000 lei pentru a se retrage din dosarul privind falimentul unei societăţi comerciale reprezentată de acesta sau pentru a avea o atitudine favorabilă intereselor sale. Pe 19 decembrie, Potîrcă i-a dat lichidatorului judiciar 5.000 de lei, chiar în cabinetul acestuia. Potîrcă este judecat şi pentru evaziune fiscală, într-un alt dosar.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
18.02.2014. 05:25
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu