Cristian are nevoie de ajutor financiar ca să trăiască
Cristian Rostogolea are nevoie urgent de ajutorul semenilor.Viața l-a pus la grea încercare în luna mai când a fost diagnosticat cu cancer osos și are nevoie de peste 10.000 de euro pentru operație, sumă prea mare pentru posibilitățile familiei.
Alexandra Cruceru, TV Sud
Până acum câteva luni, Cristian Rostogolea, în vârstă de 15 ani, era un copil normal. În luna mai, tânărul a primit o veste cumplită, medicii l-au diagnosticat cu cancer osos. Acesta a făcut cure cu citostatice, însă doar o operație îl mai poate salva. Mama sa este disperată și cere ajutorul semenilor, ca să reușească să strângă bani pentru intervenția chirurgicală. Familia sa este sărmană și nu are posibilități materiale mari, părinţii acestuia fiind divorţaţi.
„La sfârşitul lui februarie am fost cu el aici la Tg-Jiu la spital şi ne-a spus că are o problemă la muşchi şi din păcate diagnosticul nu a fost corect. Apoi am mers la Bucureşti la Spitalul de Copii „Marie Curie”, s-au făcut investigaţii şi diagnosticul a fost cancer osos la mâna dreaptă”, a declarat mama băiatului
Băiatul susține că nu se poate descurca fără ajutorul mamei și că mai mult stă imobilizat la pat.
„De când am aflat că am boala asta şi mâna mi-a fost mai mult imobilizată nu pot să fac nimic fără ajutorul mamei. Mâna nu mă mai ajută, dacă o forţez mă doare, mai mult stau imobilizat la pat”, a spus, printre lacrimi, Cristian.
Singura speranță a lui Cristian o reprezintă ajutorul financiar al persoanelor cu suflet mare.
„Numai oamenii buni, cu suflet, să mă ajute să trec şi eu peste boala asta, să am şi eu o şansă la viaţă. Am încredere că vor fi lângă mine”, a adăugat Cristian.
Cei care îl pot ajuta pe Cristi să trăiască sunt aşteptaţi să depună bani în contul
RO 89BTRLEURCRT0215115801(EURO) și
RO 42 BTRLRONCRT0215115801(LEI).
Recomandă acest articol:
27.08.2013. 00:02
Comentarii
MICHAEL HUDSON companii de împrumut
Oferim împrumuturi private , comerciale și personale cu rata foarte scăzută a dobânzii anuale la nivelul de 2% într-un an la 50 de ani perioada de rambursare oriunde în lume . Oferim împrumuturi variind de la 5.000 dolari la 100 milioane dolari .
Creditele noastre sunt bine asigurate pentru securitate maximă este prioritatea noastră . Ești pierde dormi la noapte îngrijorătoare cum să obțineți un creditor împrumut legit ? Esti musca unghiile repede ? În loc de a bate veți găsi credit Michael Hudson Company ( serviciu de împrumut ) , acum specialiști care ajuta la împrumuturi de oprire de istorie de credit rău a găsi o soluție care victoria este misiunea noastră .
Candidații interesați trebuie să completeze un formular de cerere pentru un împrumut de mai jos :
Cerere de credit
Numele Dvs. complet
Adresa dvs. de e-mail
Dvs. de telefon complet
Adresa dvs.
Orașul tău
Stat / Provincie
țara
număr de fax
data nașterii
Deja un membru ?
Ați aplicat înainte ?
Suma de împrumut Necesare
Împrumut Durata
scopul creditului
Vă rugăm să trimiteți -mi o copie scanată de identificare :
Nume de creditor : dl Michael Hudson
Creditor E -mail : Hudsonloanfirm112@live.com
Hudsonloanfirm@live.com
http://hudsonfinancialhome.webs.com
0767469207 este numarul
BUNA LASA MI UN NR DE TEL SA POT SUNA
Dumnezeu sa te ajute Cristi speram si credem ca o sa te faci bine :x
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu