Ciurel a pus director la Mentenanţă un „profesionist”. Afaceristul Smărăndoiu a făcut reparaţii în minerit prin propriul SRL
Directorul Unităţii de Servicii şi Mentenanţă (USM) Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Gheorghe Smărăndoiu, este unul dintre şefii bine ancoraţi în sistem, agreat de către conducerea companiei energetice, în speţă de către Laurenţiu Ciurel.
Managerul CEO şi-a dat girul pentru instalarea lui Smărăndoiu în funcţia de director al USM cu toate că asupra acestuia planează unele suspiciuni cum că s-ar afla într-un conflict de interese evident atâta timp cât firma familiei sale a avut şi încă mai are relaţii contractuale cu complexul.
Numele lui Smărăndoiu este legat ombilical de un SRL care are în portofoliul de clienţi fostele complexuri energetice şi fosta SNLO adică exact unităţile componente ale CEO. Surse bine informate spun că firma încă mai prestează, ca antreprenor, pentru compania energetică, iar relativ recent directorul Smărăndoiu pregătise terenul pentru un nou contract pe zona Jilţ, însă o altă societate s-a băgat la „caşcaval” şi a stricat socotelile.
Inventatorul de la Mentenanţă
În urmă cu două luni, conducerea CE Oltenia a hotărât să-l înlocuiască pe directorul USM Rovinari, Ion Paraschivu, cu Gheorghe Smărăndoiu, un personaj preluat din mediul privat, de la un prestator al companiei energetice care şi-a restrâns serios activitatea în ultima vreme.
Plecat din sistemul energetic în urmă cu şapte ani, pe vremea când era director tehnic la CE Rovinari, după unele disensiuni cu directorul general de atunci...Laurenţiu Ciurel, pe tema salarizării. Smărăndoiu declara în presa vremii că a stat câteva luni fără contract de muncă, iar salariul oferit de Ciurel a fost unul prea mic în comparaţie cu pretenţiile sale aşa că a ales să plece din CE Rovinari către o firmă privată.
De atunci, Smărăndoiu a fost angajat în diverse funcţii în cadrul UMR Rovinari şi a deschis mai multe procese în instanţă complexului energetic pentru dobândirea unor sume reprezentând drepturi de autor şi conexe. Grupul de „inventatori” din care face parte Smărăndoiu şi care revendica unele soluţii tehnice în minerit şi energie a câştigat milioane de lei de la societăţile care au constituit mai târziu CEO. De controverse privind brevetele de inventator şi contestaţii la OSIM a avut parte şi grupul lui Smărăndoiu, printre alte găşti de personaje cu funcţii şi pretenţii de inventatori, aşa că nu a avut întotdeauna câştig de cauză în instanţă, sau mai rău, au fost obligaţi să returneze unele sume primite ca drepturi de autor.
Numai anul trecut, Gheorghe Smărăndoiu a trebuit să dea înapoi CE Oltenia 42.000 de lei din cei 113.000 de lei încasaţi pentru drepturi de autor şi conexe.
Reangajarea lui Smărăndoiu în cadrul CEO a creat un val de antipatie împotriva Directoratului companiei energetice. Discursul public al managerului CEO include frecvent „excedent de personal”, aşa că pe bună dreptate angajaţii companiei se întreabă dacă nu exista în interior nici un inginer capabil să conducă USM Rovinari şi de ce trebuia angajată o persoană din afara sistemului.
Ce nu ştiu salariaţii CEO este că Directoratul i-a permis lui Smărăndoiu să-şi facă echipă, aşa că au mai fost aduse două persoane din cadrul UMR Rovinari – un proiectant şi un desenator.
Afacerile lui Smărăndoiu...
O dată instalat în funcţia de director al USM, Gheorghe Smărăndoiu a încercat să revigoreze şi activitatea firmei familiei sale şi, spun surse din sistem, îi pregătise un contract la una din carierele din zona Jilţ însă afacerea a picat.
În 2008, la câteva luni după plecarea din CE Rovinari, Gheorghe Smărăndoiu şi-a înfiinţat propria firmă, în domeniul vulcanizărilor şi cauciucărilor de suprafeţe metalice, SC Service Metalvulc SRL, împreună cu un anume Constantin – Daniel Leşu, în care actualul director al USM deţinea 70% din părţile sociale.
Afacerile au mers bine în următorii ani şi din contractele cu fostele complexuri energetice de la Rovinari şi Turceni, cu fosta SNLO dar şi cu alţi prestatori ai acestora, societatea a făcut profit, în primul an de activitate, de 133.000 de lei, la o cifră de afaceri de 490.000 de lei. Şi în anii ce au urmat cifrele de afaceri nu au oscilat prea mult, situându-se în medie, în jurul a 400.000 de lei, iar profitul, chiar dacă a mai scăzut, nu a fost de neglijat – 45.000 de lei, media ultimilor patru ani.
Service Metalvulc SRL a prestat direct sau în subantrepriză pentru unităţile energetice ani de zile ca furnizor de soluţii de vulcanizare pentru îmbinarea benzilor care transportă cărbunele sau servicii în acelaşi domeniu.
La un moment dat Gheorghe Smărăndoiu a ieşit din acţionariatul firmei iar afacerea a fost preluată de alţi membri ai familiei sale care mai avuseseră activităţi similare în acelaşi domeniu prin intermediul altei firme, SC Service RO 10 Light Speed Group SRL, în asociere cu acelaşi Daniel Leşu – administrator al societăţii Dalemi Serv SRL, un partener „de tradiţie” al fostelor complexuri şi al fostei companii miniere.
Light Speed Group SRL a fost înfiinţată în acelaşi an ca şi Metalvulc, soţia lui Smărăndoiu având 33, 34% din părţile sociale, dar nu a rezistat decât un an de zile pe piaţă timp în care deşi a avut o cifră de afaceri de 146.000 de lei a generat pierderi considerabile aşa că, în 2009, a fost dizolvată.
...exact pe nevoile CEO
În timp ce era angajat al UMR Rovinari, parte a companiei Popeci Utilaj Greu Craiova, Smărăndoiu, prin SRL-ul său derula afaceri cu acestea. În mediul privat sunt permise astfel de jonglerii, însă Smărăndoiu doreşte să le pună în aplicare şi cu firma statului CE Oltenia, mai ales că societatea nu mai e pe numele său, ci doar în portofoliul familiei.
Surse bine informate spun că pentru Service Metalvulc fusese pregătit un contract în una din carierele de la Jilţ. „Se lucrează încrucişat – directorii din zona Rovinari ăşi bagă firmele la trebă la Jilţ, cei de la Jilţ la Motru şi cei de la Motru la Rovinari. E o întreagă încrengătură şi o morişcă de interese financiare care căpuşează sistemul”, au precizat sursele citate.
Contractul pregătit de Smărăndoiu a picat pentru că o altă societate a intrat pe fir şi i-a suflat afacerea. Însă aceasta nu e singura derulată de Service Metalvulc cu CE Oltenia, se spune că, cu ştiinţa şefilor „ăi mari”.
Ce-i drept, un singur contract apare public, în 2009, suma fiind de aproximativ 23.000 de lei, însă mai există multe altele atât în anii anteriori cât şi în prezent, date care ar trebui făcute publice de CEO. Acelea case se ştiu pentru că acolo unde Service Metalvulc prestează în subantrepriză nu se cunosc amănunte contractuale.
Gheorghe Smărăndoiu nu a fost de găsit în cursul zilei de luni la USM Rovinari pentru a-şi putea exprima un punct de vedere, însă o voce, care părea a fi chiar a sa ne-a transmis că directorul se află în întrerupere de activitate (şomaj tehnic!) altfel nu se explică de ce nu a mai răspuns la telefon peste câteva minute atunci când ne-a spus să revenim pentru a ne oferi numărul de telefon personal al lui Smărăndoiu. Apropo, nimeni, nici de la CEO şi nici de la Divizia Minieră, nu a putut să ne ofere numărul de telefon al directorului USM Rovinari, aşa că dacă doriţi să-l întrebaţi dacă cele relatate mai sus sunt adevărate nu vă sfiiţi s-o faceţi la numărul 0372.539.488, telefonul la care ar trebui să răspundă Smărăndoiu dacă se află la serviciu.
Claudiu Matei
Recomandă acest articol:
27.05.2014. 03:10
Comentarii
O tanara din Tg Jiu a fost batuta, masacrata in plina strada noaptea trecuta, in fata magazinului SC Market Non Stop de pe strada Minerilor la inceputul acesteia instre strada Nicolae Titulescu de catre 2 femei si trei barbati tarata pe trotoare de par plina de sange iar vanzatoare impreuna cu sotul acesteia au asistat in magazin fara sa intervina chiar se amuzau sau sa cheme organele de ordine. Acelasi comportament,,in spirit civic si cetatenesc si umanitar,, l au avut si alte 3 persoane de sex masculin care au asitat la inaga scena!!! unde traim in jungla, nu mai poti sa iesi pe strada. Eu fiind femeie nu am putut sa fac…. mai… Nimic.. oricum cred ca macar presa ca a 4 a putere in stat ar putea sa faca publice toate aceste abuzuri!!! Ceea ce v am scis doresc sa apara inr un ziar pe prima pagin, sens in care o sa ma adresez cu o cerere presei si televiziunii locale!!!
Observand de la geamul meu care are vedere inspre SC MARKET UL UL NON STOP de strada Minerilor in fata caruia la un metru nici de usa s a- intamplat oribila agresiune fizica si…. intre bandu ma la inceput de ce oare, chiar daca intr…un final au ajuns si fortele de ordine acestea in loc sa ajute victima mai mult au hartuit o, i au lasat pe agresori 4 dintre ei sa fuga si nu au mers pe urmele lor.. am observat…intr un final la ora 07.00 ca sotul doamnei vanzatoare care se afla in magazin a parasit incinta acestui marcket impreuna cu aceasta, indreptandu-se catre serviuci, cred…NORMAL PURTA SI DANSUL UNIFORMA DE AGENT DE POLITIE!!!! Si oare de ce s a musamalizat totul??? Unde este justitia, unde este politia, unde este dreptatea?
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu