Condescu: Mă aştept la neînceperea urmăririi penale. Parchetul: Condescu, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi uz de fals
Preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), Marin Condescu, a fost audiat, luni, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, după ce conducerea Complexului Energetic Oltenia a depus mai multe plângeri penale în care denunţa unele fapte de natură penală în legătură cu o cesiune de creanţă a firmei Edenred Romania SRL în favoarea clubului Pandurii Tg-Jiu, provenită dintr-un contract cu fosta SNL Oltenia şi referitor la ocuparea unui imobil care aparţine companiei energetice de către sindicate.
Deşi, în ultimele zile, media a dat „pe surse” informaţia că împotriva sindicalistului s-a început urmărirea penală, Condescu a declarat la ieşirea de la audieri că, deocamdată, nu există nici o acuzaţie la adresa sa. După câteva ore însă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a confirmat oficial că s-a început urmărirea penală împotriva sindicalistului pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi uz de fals.
Condescu: Nu mă aşteptam să fiu reţinut
Liderul sindical, Marin Condescu, a intrat la audierile de la IPJ cu speranţa că lucrurile se vor lămuri în privinţa numeroaselor acuze care i-au fost aduse în ultimul timp de către conducerea CE Oltenia. „Aştept ca astăzi să se limpezească lucrurile”, a declarat Condescu înainte de întâlnirea cu poliţiştii.
După două ore, la ieşirea din sediul IPJ, Condescu a susţinut că nu există nici o acuzaţie la adresa sa şi a dat declaraţii în legătură cu imobilul pe care una din firmele la care sindicatele sunt acţionare îl ocupă în cartierul Debarcader din Tg-Jiu şi cu un contract de cesiune de creanţă cu o societate furnizoare de tichete de masă pentru mineri.
„Ne-au reclamat că nu vrem să evacuăm imobilul. Există o hotărâre definitivă şi irevocabilă împotriva acţiunii CEO. Iar în privinţa contractului de cesiune am prezentat toate documentele prin care am arătat că a existat o cesiune pe care am achitat-o în această lună, în valoare de peste 1,6 milioane de lei, pentru că am fost somaţi prin intermediul unei case de avocatură şi lucrurile s-au finalizat bine”, a mai spus Condescu.
Liderul sindical a afirmat că nu se aştepta să fie reţinut pentru 24 de ore pentru că nu există motive şi este de părere că nici fostul director al SNLO, Daniel Burlan nu are vreo vină în acest caz. „Se cercetează ce am declarat astăzi şi dânşii vor decide. Mă aştept la neînceperea urmăririi penale”, a spus Condescu.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu a comunicat peste câteva ore că s-a dispus începerea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi uz de fals, în privinţa lui Marin Condescu.
În acest dosar mai sunt cercetaţi şi fostul director al fostei SNLO, Daniel Burlan şi fostul director economic, Daniel Olaru, în sarcina acestora procurorii au reţinut că au efectuat, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, o plată către Clubul Sportiv Pandurii Târgu-Jiu, în baza unui contract de cesiune, încheiat între clubul sportiv şi SC Edenred România SRL, cercetările stabilind că acesta a fost falsificat.
Cum au fost dirijate miliardele de la SNLO în contul clubului Pandurii
În 2011, SNLO a atribuit, societăţii Edenred România SRL (Bucureşti), un contract în valoare de 1,6 milioane de lei pentru achiziţionarea de tichete de masă şi tichete cadou, pentru salariaţii companiei.
La scurt timp după încheierea contractului, în joc a intrat şi clubul Pandurii. Mai exact, compania minieră urma să vireze banii pentru tichete în contul clubului condus de Condescu, după ce între Edenred şi clubul Pandurii fusese încheiat un contract de cesiune de creanţă. Acest contract de cesiune de creanţă, este unul fals, după cum susţin procurorii, potrivit probelor de la dosarul cauzei.
Managerul CE Oltenia, Laurenţiu Ciurel, declara, luna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, că a cerut să fie făcute verificări după ce a primit o notificare de la reprezentanţii Edenred cum că nu şi-au recuperat sumele datorate de fosta SNLO din 2011, adică încă din anul în care fusese încheiat contractul. Ulterior a fost lansată şi ipoteza că cei de la firma bucureşteană nu aveau cunoştinţă despre încheierea unui contract de cesiune cu clubul condus de Condescu şi documentul ar fi fost falsificat, lucru confirmat de ancheta în acest caz.
Claudiu Matei
Recomandă acest articol:
30.07.2013. 00:47
Comentarii
Normal ca i-au dat drumul/. Doar fiica-sa e magistrat asistent la tribunalul Gorj..
la puscarie cu hotii
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu