Corcoaţă, cu ochii doar pe propriul buzunar! Minerul Motru, restant la UATAA
Clubul Sportiv(CS) Minerul Motru nu a reuşit să-şi achite, de patru ani, branşarea la căldură şi apă caldă către Uzina de Agent Termic şi Alimentare cu Apă(UATAA) din localitate. Deşi operaţiunea s-a realizat înainte de 2010, nici până acum datoria nu s-a achitat spre UATAA Motru, unitate care s-a uitat în altă parte când a fost vorba de calcularea legală a unor penalităţi pentru taxa neachitată de branşare a clubului sportiv. Neregula a fost depistată însă la ultimul control al Camerei de Conturi Gorj, când conducerii UATAA i s-a pus în vedere să recupereze debitul ale căror penalităţi au depăşit deja suma de 7000 de lei. De altfel, la capitolul recuperări, Eugen Corcoaţă, directorul UATAA Motru, ar avea mulţi bani de restituit unităţii pe care o conduce.
CS Minerul Motru a beneficiat de branşarea la UATAA contra cost, dar, doar pe hârtie. Dovadă că nici în ziua de astăzi debitul pentru branşamentul în cauză nu a fost achitat. ,,Societatea nu a aplicat toate măsurile legale în vederea încasării contavalorii lucrărilor de racordare clădire stadion la reţeaua de agent termic de la Clubul Sportiv Minerul Motru, termenul scadent fiind în luna mai 2010 conform contractului.
Deşi în evidenţa tehnico-operativă, societatea a calculat penalităţi de întârziere pe care le-a comunicat debitorului, cu ocazia notificărilor înaintate, acestea nu au fost înregistrate în contabilitate la 31.12.2012. Valoarea penalităţilor pentru neachitare la termenul scadent fiind de 7.020,72 lei”, au notat inspectorii financiari în raportul de control după ce au verificat uzina condusă de Eugen Corcoaţă.
Management defectuos, ştampila pusă directorului UATAA
Neregula depistată nu este însă singulară constatându-se că sunt probleme reale la capitolul recuperarea banilor de la beneficiari. ,,Necalcularea, neînregistrarea şi neîncasarea penalităţilor de întârziere în sumă de 1.976.632 lei, aferente facturilor neachitate la termenul scadent de către consumatorii de energie electrică au condus la nerealizarea veniturilor societăţii, diminuarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit”, se mai arată în raportul de control care demonstrează că social-democratul din fruntea UATAA a desfăşurat un management defectuos.
De altfel, nici cei care au condus înaintea sa nu au fost mai buni. ,,În perioada 2010 - 2012, directorii generali care s-au succedat la conducerea SC UTAA Motru SA au încasat o indemnizaţie lunară stabilită prin contractul de mandat, mai mare decât cea cuvenită legal, respectiv la nivelul indemnizaţiei lunare a viceprimarului Municipiului Motru”, au mai constatat cei de la Camera de Conturi care subliniază că în perioada mai sus menţionată aceiaşi directori generali au beneficiat ilegal de primă de vacanţă. Până în septembrie 2010, UATAA Motru a fost condusă de Ilie Schinteie, care a demisionat din funcţie în urma unui scandal legat de apa caldă pentru motreni. Din vara lui 2011, postul a fost obţinut, prin concurs, de consilierul municipal PSD, Eugen Corcoaţă.
Corcoaţă ar trebui să dea banii înapoi
Sub Corcoaţă însă ,,SC UATAA Motru SA a efectuat în anii 2011 şi 2012 cheltuieli de personal neprevăzute de legislaţia în vigoare, reprezentând prime acordate comisiilor de negociere a Contractelor Colective de muncă pe ani 2011, 2012 şi 2013”, spun controlorii care menţionează că entitatea a efectuat plăţi nelegale ca urmare a acordării de tichete de masă unor salariaţi, pentru zilele când au efectuat serviciul de permanenţă sau instructaj pentru protecţia muncii. De asemenea, în perioada 01.01. – 31.12.2012, de tichete de masă a beneficiat nelegal şi directorul general al societăţii. Mai precis, Corcoaţă a încasat ce nu trebuia, iar valoarea tichetelor ar trebui restituită.
De altfel, neregulile lui Corcoaţă au generat altele în lanţ. ,,Datorită stabilirii eronate a remuneraţiilor directorilor generali ai SC UATAA Motru SA, membrii Consiliului de Administraţie care au beneficiat de indemnizaţii în limita procentului de 1% din cuantumul remuneraţiei acestora, au încasat sume mai mari decât cele legal cuvenite”, se mai arată în raport.
UATAA, dată în judecată de CEO
Iar semn că huzurul s-a terminat la UATAA, Complexul Energetic Oltenia i-a intentat proces uzinei pentru că aceasta nu a plătit cărbunele luat de la carierele din Motru, pentru furnizarea agentului termic pentru motreni. Procesul se judecă la Tribunalul Gorj.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
04.03.2014. 04:43
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu