DD-mobilul, împrumutat pentru campania din Gorj
Dan Diaconescu, candidatul perdant al ultimelor alegeri parlamentare din Gorj, a revenit în judeţul pe care l-a terfelit în 2012 pentru a cere din nou voturi cetăţenilor.
Candidat la europarlamentare, DD nu le-a spus însă simpatizanţilor din Gorj că averea sa se subţiază pe zi ce trece şi că a fost nevoit, numai anul trecut, să vândă jumătate din aceasta, zece imobile şi terenurile aferente dispărând din declaraţia politicianului. De altfel, maşina sa de campanie, DD-mobilul cu care şi-a făcut campanie în Gorj, nu figurează în declaraţia de avere a candidatului violet.
Venit în Gorj o dată cu premierul Victor Ponta, Dan Diaconescu a încercat cu DD-mobilul să le ia iar ochii celor care au votat PPDD la alegerile parlamentare din 2012. Diaconescu a stat câteva minute în unele localităţi, spunându-le gorjenilor că se vrea europrlamentar. Nu le-a spus acestora nimic despre situaţia sa financiară reliefată în declaraţia sa de avere depusă la Biroul electoral. Potrivit acesteia, din iunie până în august 2013, Dan Diaconescu a vândut zece case sau terenuri, mai precis unul din Sinaia, un teren din Snagov şi vreo opt locuinţe în Bucureşti. Mai are vreo 11 terenuri şi un venit anual de 1500 de lei brut, care îi este insuficient pentru plata creditelor, două la număr, care se apropie de 3 milioane de euro. De altfel, numai pentru plata lor, DD are nevoie de 7500 de euro lunar, deşi spune că ar câştiga 1500 de lei brut pe lună.
DD nu mai are yaht, avione sau maşini
În declaraţia de avere a candidatului nu este menţionat niciun autoturism, nici măcar DD-mobilul deşi politicianul se lăuda relativ recent cu mai multe limuzine de lux, plus un iaht, un avion şi un elicopter. Nici acestea nu apar în declaraţia de avere, ceea ce sugerează că fie sunt cumpărate pe vreo ,,firmă” sau nu sunt pe numele lui Dan Diaconescu.
Fals în declaraţii
Foarte grav este însă că în declaraţia de avere nu figurează creanţele pe care Diaconescu le deţine la OCRAM TELEVIZIUNE SRL, ceea ce poate fi asimilat cu falsul în declaraţii. Societatea care a deţinut licenţa OTV a intrat în faliment iar acum firma figurează cu datorii de aproape 17 milioane lei, plus 11,5 milioane lei creanţe sub condiţie suspensivă. Creanţele cu care DD s-a înscris la masa credală nu apar în declaraţia de avere a acestuia.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
06.05.2014. 04:33
Comentarii
cata dezinformare in acest ziar!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu