Destituiri în lanț! Directoarea unui liceu din Gorj, înlocuită cu un profesor de sport! Consiliul de Administrație, schimbat in corpore
Liceul Tehnologic Stoina are, de două săptămâni, o nouă conducere, după ce deținătoarea postului, Lidia Pieloiu, a fost destituită din funcție prin decizie a Inspectoratului Școlar Județean Gorj. O dată cu destituirea directorului a fost numit pe funcție profesorul de sport Cristian Gîlcă, profesor la Liceul Tehnologic Roșia de Amaradia. Schimbările au afectat și Consiliul de Administrație al unității de învățământ, care și-a schimbat, peste noapte, componența. Destituirile au, cu siguranță, legătură cu prezența aici, cu o lună în urmă, a Corpului de Control al Ministrului Educației, care a fost sesizat în legătură cu mai multe nereguli care s-ar fi petrecut aici.
Este interesant că în noul Consiliu de Administrație al liceului a intrat acum, soția viprimimarului cu atribuții de primar al comunei Stoina, Cristian Ionescu, destituit recent din funcție de Înalta Curte, în procesul său cu Agenția Națională de Integritate. Tot din noul CA mai face parte și Maria Ceche, profesor de română, intrată în restrângere de activitate, ca și soția vicelui PSD. Ambele membre sunt pe picior de plecare, în anul școlar viitor urmând să părăsească unitatea de învățământ din lipsă de elevi.
Membrii din vechiul CA nu își explică, nici acum, de ce și-au pierdut pozițiile, știut fiind că raportul Corpului de Control nu ar fi venit la IȘJ.
Control respectiv a avut la bază tocmai restrângeri de activitate, asta și pentru că soția fostului director al liceului, Ilarie Ionescu ar fi intrat în maternitate ca să scape de restrângerea de activitate.
Trei directori, în șase luni
Directoarea Pieloiu, destituită acum, a apucat să conducă doar câteva luni liceul, aceasta fiind numită pe funcție când se vehicula că viceprimarul cu atribuții de primar trăgea sforile să o numească pe nevasta sa în fruntea școlii.
La două săptămâni după schimbările efectuate în școală, unitatea de învățământ este ca un butoi de pulbere, gata oricând să explodeze.
Oricând noul director poate fi destituit, liceul având de la începutul acestui an școlar deja trei conducători. Primul Fota Ionela a intrat în maternitate, fiind urmată de Pieloiu, destituită în prezent iar acum de Gîlcă. Nu ar fi exclus ca și ultimul să fie destituit prin decizie a Consiliului Profesoral care nu agreează să fie condus liceul de cineva din afara școlii.
Dumitru Călescu
Recomandă acest articol:
05.03.2019. 01:06
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu