Edil, BUN DE PLATĂ! Amendă de 50.000 de lei pentru vila a doi juriști! Primarul Bobaru a cocoloșit contravenienții și le-a pus sancțiunea la sertar
Primarul orașului Bumbești-Jiu, liberal la carnet dar pesedist la interesul politic, ar putea plăti din propriul buzunar o amendă de 50.000 de lei. Aceasta a fost aplicată, anul trecut, de angajații Primăriei Bumbești-Jiu proprietarilor unei vile din Tetila, ambii juriști de profesie, angajați la două primării din Gorj, dar, cu intenție sau din pură neglijență, amenda nu le-a fost comunicată, la timp și contraveninenților. Proprietarii au cerut, în luna mai, anularea amenzii contravenționale în instanță iar instanța de fond a constata prescrisă execuția amenzii, motivând vina primarului Bobaru care nu a comunicat sancțiunea în termenul legal de 2 luni de zile. În apel, Tribunalul Gorj a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
O sesizare depusă la Inspectoratul Regional de Construcții Sud-Vest Oltenia, prin care un cetățean reclama că locuința soților Mariana și Cosmin Beregan, ea secretar al Primăriei Săcelu, el jurist al Primăriei Crasna, ar fi fost construită ilegal, a ajuns anul trecut la Primăria Bumbești-Jiu. Asta deoarece Inspectoratul în cauză a considerat că sesizarea trebuie soluționată de autoritățile locale, știut fiind că locuința reclamată se afla pe raza localității Tetila, aparținând de Bumbești-Jiu.
Specialiștii din Primăria Bumbești-Jiu s-au deplasat la fața locului, găsind nereguli majore la locuința în cauză, ocazie cu care au dispus măsuri de intrare în legalitate și sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de minim 50.000 de lei a proprietarilor construcției.
Proces verbal ,,legal și temeinic”!
Deși controlul are loc în luna februarie, din motive știute doar de primarul Bobaru, sancțiunea se transmite proprietarilor abia pe 14.05.2018, lucru susținut în plângerea contravențională chiar de proprietarul Cosmin Beregan. ,,Pe data de 14.05.2018 mi s-a comunicat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor încheiat pe 19 februarie 2018 și înregistrat la Primăria Bumbești-Jiu sub nr.2545/06.03.2018 în care s-a reținut(..) în sarcina mea săvârșirea faptelor contravenționale constând în executarea lucrărilor de construireîn urma obținerii autorizației de construirenr.49/14.07.2010 și autorizației de continuare a lucrării nr.13/03.03.2016, cu nerespectarea dimensiunilor din DTAC nr.79/2009, edificarea unor construcții care nu se regăsesc în același DTAC nr.79/2009 și executarea de ferestre carenu respectă dimensiunile și amplasamentul din proiect. Pentru a constata acest aspect, reprezentanți ai Primăriei Bumbești-Jiu s-au deplaat de mai multe ori la locuința mea și mi-au cerut lămuriri pe care eu le-am dat fără a fi reținute...” se arată în document.
Instanța i-a dat dreptate contravenientului doar pe aspectul legat de prescripția executării pedepsei, constatând prescrisă executarea sancțiunii amenzii prin procesul verbal din 19.02.2018. Instanța subliniează însă că procesul-verbal aplicat contravenientului este legal și temeinic, că proprietarul se face vinovat de faptele reținute în sarcina sa dar și că sancțiunea aplicată este legală. Singurul lucru incorect este că amenda nu s-a comunicat contravenientului în timpul legal, aceasta fiind de fapt și portița oferită de Bobaru soților Bărăgan, edilul prejudiciind însă bugetul local cu 50.000 de lei.
Sentința de fond din 21 septembrie putea fi atacată cu apel, lucru la care se ajunge, dosarul fiind mutat de la Judecătoria Târgu-Jiu, la Tribunalul Gorj.
Cauza la rejudecare!
În apel, Tribunalul Gorj a decis casarea sentinței de fond și retrimiterea cauzei la rejudecare. Dacă primarul, la instanța de fond, nu va dovedi, în cel de-al doilea ciclu procesual, că a avut motive obiective să nu comnunice procesul verbal, va fi obligat chiar să plătească amenda respectivă din propriul buzunar.
În ce-i privește pe soții Bărăran, aceștia chiar dacă nu plătesc amenda tot vor fi obligați să îndeplinească măsurile de intrare în legalitate, iar edilul liberal Bobaru va fi obligat să urmărească îndeplinirea acestora, în caz contrar el intrând sub incidența legilor penale.
Recomandă acest articol:
16.04.2019. 06:49
Comentarii
linistestete , doamna secre are taica portofelul gros ca doar de aia m-ai sprijinit , pe sus pe jos din toate pozitiile dorite , asa ca te-as lasa eu la greu .....are baiatul si te ajuta ...ca doar ...trebuie platita ...
auzi ce a reusit diva ,sa-l seduca pe bobaru ,doar e intre ei pretinsi intelectuali ..... se infrupta din banii nostriisi se salveaza intre ei ca doar nu cetatenii conteaza pentru ei .
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu