EXCLUSIVITATE Război între un patron şi şeful Poliţiei Tismana - Amendat pentru că a reclamat trei poliţişti beţi
Situaţie nemaiîntâlnită în rândul oamenilor legii din Gorj! Patronul unor firme de construcţii din Târgu-Jiu îl acuză pe un fost ofiţer de la Serviciul de Investigarea Fraudelor, Marius Busuioc, care este în prezent şeful Poliţiei Tismana, că a săvârşit o faptă care nu i-ar face cinste.
Bărbatul de 35 de ani le cere procurorilor din Bănie să ia urgent măsuri, susţinând că a primit o amendă nejustificată, după ce a sunat la 112 să anunţe că a văzut trei poliţişti beţi, la o benzinărie.
„Pe 10 iunie, seara, mergeam la Tismana şi am văzut în staţia peco din localitate trei poliţişti beţi, erau la terasă. S-a dus un prieten şi a cumpărat ţigări, iar eu între timp l-am sunat pe şeful de Poliţie, Marius Busuioc şi i-am spus, la care el mi-a răspuns «Ce vreţi, mă? Aveţi chef de glume?». Când i-am spus că sunăm la 112 a zis să sunăm că poate mai luăm şi o amendă”, a declarat Ion Dogaru. Lucru care s-a şi întâmplat.
După o vizită, cu invitaţie, la Poliţia Tismana, târgujianul a primit şi sancţiunea. „Am vreo şase martori care i-au văzut beţi pe poliţişti. Prietenul meu a fost chemat la secţie şi apoi a zis să vin şi eu. După ce am fost acolo, ne-am dus la terasa respectivă, unde domnul Busuioc lua declaraţii de la oameni şi de la barmaniţă. Ne-a întrebat de ce nu plecăm. După care ne-a dat amendă, 500 de lei fiecare, pentru apelarea nejustificată a numărului de urgenţă 112. Martorul din procesul verbal, unul de-al lor, a sărit să ne bată şi el nu făcea nimic”, mai povesteşte patronul din Târgu-Jiu.
Şeful poliţiei Tismana credea că şeful său va zbura din funcţie
Acuzaţiile nu se opresc aici.Cu amenda încasată, acesta a cerut explicaţii. „Cum nu le-am primit, i-am spus şefului Poliţiei Tismana că o să mă adresez comandantului de poliţie, domnului Caragea. Marius Busuioc a zis «Stai cuminte, că zboară ăla!». Era perioada cu Râmescu.
După aceea am primit procesul-verbal întocmit de către Busuioc, pentru că poliţistul care ne-a chemat la secţie nu a vrut să ne sancţioneze, cunoscând speţa.
Ulterior a încercat să mă ameninţe verbal că mă aranjează el, apoi a vrut să facă pace. Nu o să renunţ. Am primit deja răspuns de la IPJ Gorj, unde am fost în audienţă, vreau ca procurorii să-l cerceteze şi să fie luate urgent măsuri”, a încheiat bărbatul de 35 de ani.
În documentul trimis de reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Gorj se precizează următoarele: „Urmare a audienţei la conducerea IPJ Gorj, prin care aţi sesizat că, în data de 10.06.2013, şeful Poliţiei Oraş Tismana, cms. şef Busuioc Marius, nu a adoptat măsurile legale în raport de aspectele sesizate, iar ulterior a procedat la sancţionarea contravenţională nejustificată a dumneavoastră, sens în care a fost întocmit procesul verbal de contravenţie, vă facem cunoscut că a fost sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, competent cu efectuarea cercetărilor faţă de ofiţerul de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor”.
Marius Busuioc nu a vrut să comenteze deocamdată această situaţie. „Eu nu am astfel de informaţii privind cercetarea mea. Nu m-a chemat nimeni deocamdată, de la Parchet, trebuie să mă invite procedural. Nu pot da detalii deocamdată”, a declarat omul legii.
Octavian Vulpe
Recomandă acest articol:
20.08.2013. 05:39
Comentarii
Sunt uni dintre cei mai nepregătiți polițiști dinjudet , chiar nu stiu cum pot sa își exercite profesia astfel de oamenii legi care pur si simplu trăiesc din bani noștri . Sa va fie Rușine domnilor milițieni
Cornel Popescu e un betivan nototiu si un spagar de prima clasa lucru care dl Busuioc le cunoaste ca easi el poi deaia ii protejeaza busuioc ,am mers la politia tismana sa reclam disparitia unui cal,asteptind pe hol ,acolo era un cetatean la declarati si am auzit zicind de ce ma in jurati dle busuioc ca osa merg la domnul CARAGEA in audienta si ia raspuns va f in gura pe amindoi ce imi face Caragea mie mio sug .pai betivanul ala de militiam
voi nenorocitii astia care n aveti loc de politisti faceti tot posibilul sa dati in ei cu fel si fel de lucruri neadevarate... probabil va doriti sa nu mai existe aceasta institutie ca sa beti voi pana nu mai puteti sa va bateti sa plecati bauti cu masinile sa omorati oameni sa traiti ca in codru. tara de retardati si inapoiati.nu mai muriti odata voi bosorogii si taranii astia sa se schimbe generatia si mentaliatatea romanilor.
eu de 2 ori pe saptamana merg la Tismana cu diferite probleme si am vazut de nenumarate ori anumiti subordonati ai dl Busuioc la baut in haina militara,iar din cate stiu chhiar daca e dupa program nu are voie sa stea la baut intr-un bar in uniforma dar cum dl Ag Princip Tituuuu e facut la apelul...nu a retinut!!!!!!!!!!
Un prost de 2 lei.A vazut el din masina ca politistii erau bati.Rau este ca sefii asculta tot de civili sa faca investigatii. Ei nu stiu decat pachet.Rusine sa va fie.
I-ai vazut tu ca erau beti? Cred ca erai si cu fiola dupa tine, nu? Eu cred ca te-a mancat in dos si politistii de la Tismana te-au amendat legal pentru apel nejustificat. Cel putin, asa zice fata de la bar, ca ai facut scandal, erai beat si te-ai luat si de politisti. Iar cand astia nu te-au bagat in seama, ai sunat la 112. De ce nu spui ca Marius Busuioc le-a pus alcooltestul si la toti 3 rezultatul a fost negativ? Sau asta n-ai vazut ca erai mort de beat, nu? Dar se vede pe inregistrarile de la PECO, daca nu stiai! Apropo, daca erai in trecere, cum ai vazut tu din masina pe cei 3 politisti beti? Cred ca ai o privire de vultur!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu