Fotbalist din familia lui Cucăilă, arestat după un scandal cu poliţiştii
Acuzaţii incredibile la Târgu-Jiu! Nepotul bărbatului care susţine că a primit o bătaie soră cu moartea în sediul poliţiei din municipiu, Ion Cucăilă, a fost arestat preventiv duminică dimineaţa, după un scandal în stradă cu oamenii legii de la Rutieră.
Familia susţine că este vorba doar despre răzbunare şi că totul a pornit de la faptul că fotbalistul echipei Băleşti a fost văzut în apropierea maşinii sale, parcată în faţa casei, după ce consumase alcool. „Totul s-a întâmplat sâmbătă dimineaţa.
El spune că a avut şofer şi maşina era deja parcată, nici nu era chiar lângă autoturism, iar poliţiştii s-au dus lângă el şi l-au luat la întrebări. L-au pus să sufle în fiolă, l-au întrebat cum îl cheamă, iar când au aflat că numele lui e Cucăilă şi că e rudă cu mine au început să-l împingă, să-l jignească. Am înţeles că are urechea neagră nepotul meu, însă tot poliţiştii se dau bătuţi, şi-au scos şi certificat medico-legal.
Ei spun că el ar fi condus maşina sub influenţa alcoolului, însă a avut şofer şi el era la 100 de metri distanţă de maşină. Îmi e teamă să mai ies din casă, e teroare. E răzbunare. Auzisem prin cartier că tot vorbeau poliţiştii că se va întâmpla ceva şi s-a întâmplat chiar cu copilul fratelui meu. L-au pus să sufle în fiolă, deşi era simplu om pe stradă şi, pentru că a refuzat, a ajuns în această situaţie”, a declarat Ion Cucăilă, parte vătămată în prezent în procesul în care trei oameni ai legii au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor.
Două săptămâni de arest
Judecătoria Târgu-Jiu l-a arestat preventiv duminică pe tânărul de 20 de ani, acuzat de refuz de recoltare de probe biologice şi două infracţiuni de ultraj. „Dispune arestarea preventivă a inculpatului Cucăilă Constantin Marius, pe o perioadă de 15 zile.
Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, au anunţat magistraţii. Avocatul acestuia a atacat deja hotărârea, urmând ca verdictul să fie anunţat, astăzi, la Tribunalul Gorj. „Clientul meu susţine că este nevinovat şi că nu a condus autoturismul respectiv.
Acesta mai spune că a fost ridicat de lângă maşină, că s-au făcut presiuni asupra lui să declare că a fost la volan şi că a fost bruscat, iar ca măsură de precauţie, ca să nu se întample ca în cazul unchiului său, poliţiştii i-au făcut dosar şi pentru ultraj, pe motiv că el ar fi fost cel care i-a agresat.
Nu are antecedente penale, am formulat contestaţie”, a precizat avocatul Narcis Nădrag. Potrivit unor surse, unul dintre oamenii legii implicaţi era rudă cu un fost prefect de Gorj.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
10.06.2014. 04:42
Comentarii
Postati toate comentariile. Va urmarim in sensul asta. Fiti ziaristi nu slugi locale. Fiti impartiali
Istoria se repeta dar cu alti protagonisti!
Nu ma intereseaza cine sunt acesti Cucaila nici cine sunt acesti cunoscatori care fac aceste comentarii.Poate sunt chiar politisti sau oameni in dusmanie cu acesti Cucaila.
Cert e ca politia nu trebuie sa bata oameni.
Infractorii de ce nu ii bateti mai?
Cu aia sunteti prieteni. Cu aia faceti fifty fifty pe spinarea pagubitilor.
Sunt satula de modul in care tratati voi politistii gorjului cazurile la care lucrati. Voi nu rezolvati nimic si sunteti corupti pana in maduva oaselor ca si capul vostru "Viorel".
Si pe langa voi, alti politisti care sunt corecti si vor sa faca treaba sunt tratati ca niste rahati.
Asta e adevarul.
Sunt satula sa vad chiar pe acest sait numai infractori.
Doar infractori ne conduc.
Si infractor si la sefia politiei.
cucaila lasa ciocul mic ca cel putin 10 persoane au vazut faza/
ce nenorociti!2 puscariasi, asta sunt cei 2 din neamul lui cucaila...cand l-a oprit politia rutiera a fugit din masina..ca sa nu mai spunem ca asa- zisa victima ion cucaila era in masina cu nepotul lui..numai minciuni spun acesti indivizi
http://bez.ro/monden/video-un-politist-roman-face-senzatie-pe-net-cum-reactioneaza-agentul-in-fata-unui-smecher-care-refuza-sa-prezinte-actele-2-51121?utm_source=fb&utm_medium=pag&utm_campaign=bazarfb
Am avut dreptate cand am postat despre acest nemernic Cucaila asa-i tot neamul ,niste jegosi.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu