Grefierul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cărbuneşti, sancţionat cu avertisment pentru neglijenţă
Conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoriei Târgu-Cărbuneşti a finalizat, la cererea Inspecţiei Judiciare a CSM, cercetarea disciplinară a grefierului şef al instituţiei, Gabriela Grigorie.
În paralel a fost sesizat şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, cerându-se revocarea acesteia din funcţie, în urma neregulilor depistate de Inspecţia Judiciară, în noiembrie 2013. În final însă, grefiera şefă care a făcut greşeli în patru dosare penale, a primit un avertisment.
Raportul Inspecţiei Judiciare nr. 3703/IJ/958/DIP/2013 privind ,,eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente de către conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj”, a cuprins şi o analiză făcută la restul parchetelor din judeţ.
Pentru Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbuneşti se constată însă nişte deficienţe legate de activitatea grefierului şef, Gabriela Grigorie, cerându-se cercetarea disciplinară în vederea revocării din funcţie.
Un an mai târziu, în noul Raport al Inspecţiei Judiciare sunt trecute măsurile luate cu grefierul-şef cercetat pentru deficienţe grave prin nedarea în debit a amenzilor şi a cheltuielilor judiciare dispuse de procurori în 4 dosare penale”.
În urma cercetărilor, Gabriela Grigorie a primit doar un avertisment, ocupând în continuarea funcţia de grefier-şef deşi s-a constat că a dat dovadă de o deficienţă gravă în activitate.
Codul Muncii a salvat-o pe angajata Parchetului Cărbuneşti, care a rămas şi cu locul de muncă şi cu funcţia.
M.CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
01.12.2014. 23:57
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu