Meteor versus Obreja (II)
Nelu Pavel, consilier judeţean al PSD, şi Alin Bobu, consilier pentru problemele rromilor în cadrul Prefecturii Gorj, au fost corifeii cartierului Obreja care ne-au vorbit despre comunitatea ţigănească de aici.
Referitor la mersul vieţii sociale a minoritarilor, Nelu Pavel ne-a declarat: ”Obreja este o comunitate compactă de rromi, avem peste 130 de ani de vechime şi în jur de 7.000 de suflete de ţigani, chiar peste 7.000, iar în Meteor sunt în jur de 1.800-2.000. Mai există o comunitate compactă de rudari în zona Luncilor care este asimilată de comunitatea noastră din Obreja. Noi avem o bună colaborare cu toţi liderii comunităţilor de rromi din tot judeţul Gorj.
În Târgu Jiu sunt 3 comunităţi de ţigani: rudarii, care locuiesc în Faţa Luncii; căldărarii, care locuiesc în Meteor; cărămizarii şi crescătorii de cai, care locuiesc în Obreja. S-au păstrat aceste denumiri pentru că aşa îşi câştigau existenţa, pe timpuri, rromii.
Cea mai mare pondere de ţigani este în cartierul Obreja, care s-a prelungit şi în cartierul Panduraşu datorită numărului mare de membri ai etniei noastre.”
Ţiganii din Obreja se ocupau cu bişniţa, vindeau blugi, seminţe şi halviţe
Un alt aspect avut în vedere au fost afacerile şi modul de a-şi câştiga existenţa al rromilor din Obreja. ”În perioada comunismului, ţiganii se ocupau cu comerţul, cu vânzarea la îngheţată, cu bişniţa - pentru că ştim foarte bine cum era în acea perioadă – mai făceau cărămidă şi vindeau blugi.
Este ştiut faptul că în momentele de criză se practica şi bişniţa, luau gumă de mestecat, ”ciungă”, aşa îi spuneau atunci, blugi, ţigări, vindeau seminţe, făceau halviţe şi se duceau prin târguri şi bâlciuri cu ele. Atunci prin sate nu erau magazine şi copiii de abia îi aşteptau cu ele să le cumpere.
După Revoluţie, vilele noastre au apărut datorită migrării, pentru că sărăcia era destul de mare şi ştim care a fost şi este situaţia României şi a rromilor pentru că locuri de muncă nu mai sunt, ei nu mai au firme şi afaceri ca după Revoluţie.
Căldărarii din Cartierul Meteor şi-au făcut afaceri cu feroase şi neferoase pentru că cu asta se ocupau ei, cu prelucrarea fierului şi exportul. Luau fabricile, le tăiau şi le duceau la fier vechi, dar combinaţiile astea nu se puteau face decât cu majoritarii, adică cu românii. Românii puneau pe butuci o activitate comercială dintr-o fabrică, apoi veneau ţiganii şi se ocupau de fierul vechi. Fabricile atunci nu depindeau de o firmă de ţigani sau de afacerişti ţigani, ele erau conduse de români.
Majoritatea din Obreja au plecat şi fac muncile agricole în Spania, Portugalia, Italia şi foarte puţini sunt cerşetori, dar se prea mediatizează acest subiect. Ei sunt doar o mică parte, ceilalţi muncesc în agricultură în Europa, apoi vin acasă şi investesc banii, îşi fac o casă acolo unde au crescut, în Obreja sau în Meteor” a precizat Nelu Pavel.
Nunţi mai sărace ca în Meteor
Evenimentele importante în viaţa unei familii nu au acelaşi fast ca şi în Meteor. Nelu Pavel a spus că ”petrecerile din cadrul unei familii depind de bugetul fiecăruia. La noi, nunţile sunt în general modeste. Maneliştii vestiţi cum sunt Florin Salam şi Nicolae Guţă vin mai rar, pentru că ei au preţuri de la 7.000 – 8.000 de euro în sus.
La noi, ca şi în Meteor, se plătesc dedicaţiile şi oricine care joacă o horă înainte e normal să plătească. Se plătesc cinci sute de mii de lei vechi, un milion şi de aici în sus, după cât are şi cât poate fiecare, dar nu se dau bani aşa de mulţi după cum se vede la televizor. Ei bine, mai sunt d-ăştia bolnavi care atunci când se îmbată nu mai ţin cont de nimic şi a doua zi plâng cu gândul la ce au făcut şi poate nu mai au bani de pâine.
La majoritatea nunţilor la noi în Obreja, lăutarii vin sub 50 de milioane de lei vechi, în jurul a o mie de euro. Aici e mai tare cartierul Meteor pentru că acolo se dau galbenii de aur şi fiecare mesean din neam, a doua zi după nuntă, vine şi va da un galben la tinerii căsătoriţi, plus că fata dă zestre la bărbat un număr de galbeni”.
BMW-ul şi căruţa
Autoturismele sunt un alt element important din viaţa ţiganilor, mai mult capriciu decât necesitate. ”Maşinile mai luxoase sunt în cartierul Meteor, dar şi noi avem, totul e în funcţie de ţiganii care au făcut afaceri. Pentru că şi cartierul Meteor se deosebeşte de Obreja.
Nu e nimic de mirare la rromii care au trecut de la căruţă direct la ultimul tip de BMW, pentru că suntem în anul 2014 şi maşina nu mai este un lux. Eu cred că este un lucru bun şi pentru oraş pentru că înainte majoritatea ţiganilor îşi câştigau existenţa prin creşterea animalelor, dar acum au maşini şi nu mai merg prin oraş cu căruţa. Vă daţi seama dacă ar trece în zilele noastre 50 de căruţe prin Târgu Jiu ce mizerie s-ar face.
Dacă veţi calcula valoarea unui cal şi a unei căruţe veţi ajunge la preţul unei maşini second-hand, aşa că maşina nu mai este un lux pentru noi”, a concluzionat liderul rrom.
Politicienii se schimbă ca ţiganu’ cu cortu’
Cât priveşte latura politică, Nelu Pavel a menţionat că ”luna trecută am fost la o întâlnire la Bruxelles, unde a fost şi preşedintele Comisiei Europene, a fost invitat şi preşedintele României, domnul Băsescu, şi au mai fost câţiva primari la întâlnire, doamna Lia Olguţa de la Craiova şi domnul Emil Boc de la Cluj şi s-a atras atenţia asupra rromilor din România şi Europa, pentru că numărul lor este foarte mare. Eu am luat cuvântul acolo şi am spus că problema rromilor nu este doar a României, ci a Europei, a tuturor, datorită dreptului la liberă circulaţie, statul român nu a fost pregătit pentru integrarea în Uniunea Europeană. Eu respect şi tradiţia ţigănească dar trebuie să vedem şi un viitor european al rromilor şi aş dori ca şi căsătoriile timpurii între copiii ţiganilor să dispară.
PSD este un partid cu doctrină de stânga şi se preocupă de laturile vulnerabile, de sărăcie, de crearea locurilor de muncă şi aici se regăsesc şi ţiganii. De 20 de ani eu am fost de stânga, mai mult decât unii care azi conduc organizaţia PSD şi cu mulţi ani în urmă mă certam cu ei în campanii electorale pentru că atunci ei erau în alte organizaţii de partid. Se schimă ca ţiganu’ cu cortu’ şi tot despre noi spun că suntem ţigani. Chiar mă simt umilit când îi văd că vorbesc în numele PSD şi deţin funcţii importante, nu au treabă cu doctrina PSD şi se dau cum bate vântu’, după putere.
Eu am vrut să candidez din partea PSD la Senat pentru că am considerat că merit după 20 de ani de muncă în care am pus umărul la schimbarea judeţului Gorj în bine, la capitolul proiecte aduse prin intermediul nostru, al rromilor.
În 2008 făceam parte din nucleul dur al PSD, care l-a făcut pe Ponta deputat. Eu consider că dacă aş fi fost lăsat să candidez la Senat aş fi făcut mult mai mult decât au făcut toţi parlamentarii din Gorj până în prezent. Chiar acum numai ce am venit de la Bucureşti, pentru că eu fac parte din Consiliul Director al Organizaţiei Naţionale a Rromilor şi avem lucruri mai importante de făcut pentru minoritatea noastră decât aceste campanii electorale.
Eu consider că Ion Călinoiu cunoaşte administraţie publică, Florin Cârciumaru este un bun gospodar iar Victor Ponta cred că este un viitor preşedinte al României. Sunt dezamăgit de Elena Udrea, o respect ca femeie, nu ca politician. Eu nu cred în piţipoancele-politician. O respect pe doamna viceprimar Iulia Vână. Cred că va fi prezenţa slabă la vot. S-au săturat şi ţiganii de politică, dar mai ales majoritarii, ce să zic?!...”
Să fim ca UDMR e visul nostru
Alin Bobu, vicepreşedinte la Partida Rromilor, a fost mai tranşant în discuţii, ocupându-se mai mult de aspectul politic al vieţii sociale.
”Îi reprezint pe rromi la nivelul Prefecturii Gorj. Noi suntem puntea de legătură dintre administraţiile locale ale majoritarilor, adică a autorităţilor publice locale şi comunităţile de rromi.
Din anul 2.000 şi până în prezent cred că am făcut o negociere destul de bună, în sensul că avem mediatori angajaţi, avem inspectori în cadrul primăriilor, avem organizaţii neguvernamentale rrome care au câştigat proiecte şi se zbat pentru comunităţile noastre din judeţ. Noi am făcut diferenţa pentru învingători la alegerile din 2004, 2008 şi 2012.
Din cartierul Obreja am avut şi deputaţi în Parlament, aici pot să îl numesc pe Bobu Nicolae, şi avem un consilier judeţean în persoana domnului Nelu Pavel.
Flrin Cârciumaru este un bun administrator, Ion Călinoiu este urmaş al domnului Mischie şi Ponta este omul care vrea să le facă pe toate în 2 ani de zile, ceea ce nu este posibil, este prea încrezător...
Sunt împotriva candidaţilor de import pentru că la nivelul judeţului Gorj al PSD sunt foarte mulţi tineri capabili să facă treabă, dar nu sunt lăsaţi. Mie îmi place să lucrez în echipă şi am fost marginalizat de foarte multe ori. Politicienii de la Gorj nu-şi impun punctul de vedere la centru.
Să fim cum e UDMR este visul meu şi al colegilor mei, să ne organizăm şi noi bine, să facem pragul electoral şi să intrăm în Parlament. Sper să reuşim!” a concluzionat Alin Bobu.
Mihai Leonard Filip
Recomandă acest articol:
20.05.2014. 04:13
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu