Orzan şi Angheloiu „salivează” la scaunul şefului
Funcţia de preşedinte al PNL, deţinută de Dian Popescu, este vizată de mai mulţi penelişti, care încearcă să profite de situaţia liderului de partid, pentru a ocupa scaunul. După ce şeful liberal a fost „săltat” şi băgat în arest, vizitele la capitală ale unora dintre membrii de partid s-au îndesit. Printre cei care aspiră la scaunul de lider se numără fostul vice al Consiliului Judeţean, Radu Angheloiu şi vicepreşedintele PNL Gorj, Gheorghe Orzan.
Postul de preşedinte al PNL Gorj este râvnit de mai mulţi penelişti, unii dintre ei din „gaşca” liderului cu probleme penale, Dian Popescu, alţii din grupuri pe care şeful liberal a reuşit să le ţină la distanţă de „ciolan”.
Vicepreşedintele organizaţiei judeţene, Gheorghe Orzan, cel care a jucat la două capete, în 2010, la alegerile pentru şefia PNL Gorj, aşteaptă ca atribuţiile şefului să-i fie pasate. În urmă cu doi ani, Orzan a anunţat că îl sprijină pe Radu Angheloiu, pentru funcţia supremă în partid, în virtutea unei prietenii care-i lega de ani buni. După câteva întâlniri tete-a-tete cu Dian Popescu, a uitat de amiciţie şi a trecut de partea adversarului, făcându-i campanie lui Popescu.
După apariţia problemelor şefului, Orzan speră să-l „suplinească” pe acesta în scaunul de conducere. Un alt aspirant la şefia organizaţiei gorjene a PNL este fostul vicepreşedinte al CJ, Radu Angheloiu, cel pe care Dian Popescu l-a scos pe tuşă, neincluzându-l pe nicio listă, la alegerile locale, din iunie.
Morega, nevoit să se lingă pe bot
Unul dintre cei care au tras sforile la Bucureşti, pentru a obţine susţinerea „greilor” de la centru, este şi fostul lider al organizaţiei de la Gorj a PNL, Dan Ilie Morega. Acesta aranjase lucrurile, pentru un loc pe liste, la alegerile parlamentare, din toamnă, însă astrele, care-i erau favorabile săptămâna trecută, s-au întors împotriva lui. Comisia Europeană a arătat cu degetul parlamentarii de coada cărora atârnă condamnări, printre aleşii cu probleme penale fiind şi Morega, condamnat într-un dosar de corupţie. Deputatul a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare, în celebrul dosar „Bani pentru partid”, în care a fost judecat pentru modul în care a adunat sponsorizări pentru campania electorală de alegeri europarlamentare, o înregistrare demonstrând cum obliga şefii unor instituţii publice să adune bani, în scop electoral. După sarcinile trasate la sfârşitul săptămânii trecute, de către Comisia Europerană, pentru epurarea parlamentară şi ministerială, negocierile purtate la nivel înalt, de capitală, de către Morega, mai atârnă într-un singur fir şi ăla întins prea tare.
Afacerile lui Popescu, motiv de suspendare
Dian Popescu şi-a pierdut stabilitatea în scaun, în momentul în care a fost reţinut pentru afaceri derulate cu bani publici, în comuna Peştişani, condusă de subalternul lui pe linie politică, Florin Pavel. Prin firma Maserati Construct SRL, la care era acţionar şi administrator, împreună cu fratele lui, Dian Popescu a încasat aproape două miliarde de lei, pentru construirea unei ”baze sportive multifuncţionale”, fără să facă nimic. Un raport al Curţii de Conturi a declarat ulterior plăţile efectuate de primărie, către societatea lui Dian Popescu, drept ilegale.
În 2008, Primăria Peştişani a pus la bătaie un contract de 628.000 lei, anunţul fiind publicat pe 12 decembrie, iar lucrarea a fost atribuită 11 zile mai târziu. Cu o zi înainte de sfârşitul anului, Primăria Peştişani a şi virat în conturile firmei fraţilor Popescu, 4.000 de lei, pentru „proiectare parţială”.
La data la care lucrarea trebuia să fie dată în folosinţă, aceasta nici măcar nu începuse, însă firma primise un miliard şi jumătate de lei, pentru aprovizionarea cu materiale, luate în custodie. Curtea de Conturi a stabilit că materialele achitate de primărie erau, de fapt, în custodia altor firme, unele fiind folosite la lucrări executate la sediul societăţii Maserati. Un an mai târziu, firma mai primeşte 30.000 de lei, pentru proiectarea bazei.
Ciolocoi şi Nădrag, susţinători până la...tribunal
Liderul PNL are şi susţinători înfocaţi în partid, precum Mădălina Ciolocoi, preşedintele Organizaţiei de Femei, susţinută de Dian Popescu pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, în locul lui Radu Angheloiu. Un alt susţinător fanatic este Matei Nădrag, susţinut de acelaşi Popescu pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale a partidului şi împins viceprimar al municipiului Târgu Jiu. Colegii „legaţi” de preşedinte au şi organizat un adevărat miting de susţinere, la Tribunalul Gorj, în seara în care şeful de partid era judecat şi aştepta sentinţa, în privinţa cererii procurorilor, de arestare preventivă.
D.P.
Recomandă acest articol:
17.07.2012. 00:43
Comentarii
La scaunul de la partid sau la canapeaua de lemn de la instanta de judecata ?
Un personaj care nu are ce cauta in PNL.Sper ca partidul sa se dezica de un astfel de om care prin tot ce a facut a adus numai deservicii PNL-ului.Politica liberala s-a rezumat la acest parvenit doar la relatii cu tinere carora le promite functii si la afaceri dubioase pe bani publici si nu numai.Scapati-ne de el inainte de a mai face mai mult rau!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu