Poliţist concediat după ce a fost prins „rupt” de beat la serviciu
Cristian Bordea a fost dat afară din poliţie, după ce a fost depistat la serviciu în stare avansată de ebrietate.
Acesta era angajat al Serviciului Cazier Judiciar şi Evidenţă Operativă din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, fiind şi preşedintele Biroului Teritorial Gorj al Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie.
În urmă cu o lună, seara, în timp ce se afla de serviciu la poarta instituţiei, a dispărut brusc, iar după ce a fost căutat şi chemat la sediu s-a constatat că avea o alcoolemie de 1,26 miligrame alcool pur în aerul expirat. Superiorii acestuia din Capitală au decis vineri să fie concediat, însă poata ataca măsura în instanţă.
„Nu are nicio scuză”
Acesta îşi va pierde şi postul de preşedinte din cadrul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, de la Gorj. „Am aflat că a fost destituit din poliţie. Măsura va fi contestată în instanţă, însă îmi pare extrem de rău că şi noi avem în sindicat oameni care nu gandesc înainte să facă o prostie şi se întâmplă lucruri extrem de grave, ceea ce a făcut nu îmi dă posibilitatea să comentez ceva în favoarea sa, categoric urmează a fi suspendat din funcţia de preşedinte şi voi împuternici pe cineva din Biroul Teritorial Gorj până la alegeri.
Am vorbit cu el, i-am spus că, atunci când eşti la serviciu cu o asemenea alcoolemie, ce argumente aş putea eu ca şi preşedinte de sindicat să spun?
Sindicatul nu agreează astfel de evenimente sub nicio formă, trebuie să fie un exemplu, să nu bea în timpul serviciului, dar la el s-a întâmplat altceva, nu are nicio scuză”, a declarat Iulian Surugiu, preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie în exclusivitate pentru Scandal de Gorj.
MIHAI CĂLINESCU
Recomandă acest articol:
27.05.2014. 03:09
Comentarii
la i.p.j. se aplica sanctiunile dupa cum vrea zeus, politistul care in 2012 a lovit la paralela 45 mort de beat 3 masini ce a patit, nu zic ca acel om nu a fost sanctionat, dar acest politist ghiocel care nu de mult era zmeu a ajuns sa-l pupe in ...pe caragea si uite ce a patit ...trebuia sa fie sanctionat cel mult ca ofiterul cu accidentul, nu a produs prejudiciu....este singura institutie unde lucratorii sunt tratati ca animalele... doar cei ce au demnitate si graiesc adevar.
AR TERBUI SA CONTESTE , TREBUIA SANCTIONAT NU DAT AFARA. TOATA LUMEA BEA.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu