Poliţist condamnat definitiv la Curtea de Apel Craiova
Răsturnare de situaţie în cazul poliţistului trimis în judecată pentru luare de mită.
După ce Tribunalul Gorj l-a condamnat pe Eugen Cristian Frîntu la patru ani închisoare cu executare, instanţa din Bănie a admis aseară apelul formulat de poliţist împotriva sentinţei şi, rejudecând, a decis ca omul legii să primească un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, însă cu suspendare. Magistraţii au stabilit un termen de încercare de trei ani.
„Pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului. Definitivă”, au anunţat judecătorii de la Curtea de Apel Craiova. Omul legii a fost acuzat că a primit chiar şi bere ca şpagă pentru a trece cu vederea peste anumite nereguli de la un magazin din Fărcăşeşti.
Agentul a ajuns în atenţia procurorilor la începutul lunii martie a anului trecut, alături de fostul său şef de la Postul de Poliţie Fărcăşeşti, când un patron de la care ar fi cerut bani ca să nu treacă la controale i-a dat pe mâna poliţiei. În urma cercetărilor, doar Eugen Cristian Frîntu a fost trimis în judecată. Acesta a fost pus la dispoziţia superiorilor săi în timpul procesului, urmând ca reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj să ia acum măsură în acest caz, după decizia definitivă.
O. Vulpe
Recomandă acest articol:
29.04.2014. 02:32
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu