Rectorul Gorun îşi atacă duşmanii din spatele unui pseudonim
Rectorul Universității «Constantin Brâncuși», Adrian Gorun, și-a creat un blog, pentru a se lupta cu dușmanii, cu toți cei care nu gândesc ca el și nu se supun ordinelor lui. Ca și când asta nu era de ajuns, Adrian Gorun, rectorul reales, deși are trei mandate, iar legea îi interzicea să mai candideze, și-a găsit și un pseudonim, pentru a-și semna elucubrațiile. Toate opiniile rectorului postate pe blogul universității, dar care este, de fapt, jucăria personală a lui Gorun, așa cum este și instituția de învățământ superior, sunt semnate cu numele de Mihai Constantinescu. Iată cum motivează rectorul vechi și nou alegerea numelui: „Un e-mail recent primit m-a determinat sa apelez la un autor ce prezintă foarte bine tipologiile umane. Este vorba de Mihai Constantinescu. O să încerc săa prezint câteva, iar de aici poate mai schimbăm câte ceva“.
Și luptă, și dă-i cu dușmanii, care nu vor să fie de acord cu el: „Nemernicul“, „Solidaritate întru ticăloșie“, „Capra vecinului“,„ Reversul medaliei“. Acestea sunt titlurile articolelor de opinie pline de ură. Autorul, Mihai Constantinescu, reprezentantul universității, este ca un taur furios, care împunge pe toată lumea care nu-i împărtășește ideile. „Feriţi-vă de el , ca de lepră“, aşa îşi încheie unul dintre articole Adrian Gorun. Pardon, Mihai Constantinescu.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
21.02.2012. 08:07
Comentarii
gorun adrian e o nulitate periculoasa.
Mihai constantinescu e ala care canta melodii pt copii *******.
Silviane, du-te la gara ca ne-am saturat de tine, esti expirat!
Hello.........
Mihai Constantinescu nu numai ca nu este un pseudonim, ci chiar este o personalitate a vietii postdecembriste: http://ro.wikipedia.org/wiki/Mihai_Constantinescu_(jurist)
In 1999 a scris o carte : Alegorie la ziua de ieri, aparuta la Editura Continent XXI.
Ne pare rau daca cineva se regaseste in textele ce par a fi inca de actualitate.
Ar fi corect ca atunci cand scrieti un articol sa va documentati. Dar ......
O sa continuam sa citam din acest autor poate mai indreptam ceva..
Noutati:http://utgjiu.blogspot.com/2012/02/vorbe.html
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu