CRED, CĂ A SCRIE DESPRE O ŞCOALĂ, PRESUPUNE ŞI DECENŢĂ!

Prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro

Atunci când te încumeţi să scrii despre şcoală, ca instituţie educaţională, cred că un asemenea demers trebuie însoţit şi de asumarea unei mari responsabilităţi, dar mai ales de manifestarea unei minime decenţe faţă de firma acestei instituţii, ca să nu mai amintim de oamenii care o slujesc zi de zi, cu dăruirea unui apostolat! Pentru astăzi, stimaţii mei cititori, aş dori să pornesc de la un reportaj, hai, să spunem, neanunţat, dar nuanţat, al unor domnişoare de la „Impact”, realizat la Grupul Şcolar Ind. Materiale de Construcţii din Tg.Jiu, publicat în ziarul mai sus amintit, la 12/13 ianuarie a.c., în care se porneşte de la o idee, cel puţin bizară, de la supoziţia de a incrimina întreaga categorie socio-profesională a dascălilor, de parcă fetele cu pricina s-ar fi născut din spuma mării şi n-ar fi avut la rândul lor învăţătoare care să le pună condeiul în mână sau profesori care să le îndrume cariera socio-profesională şi ruta educaţională!

Iată ce se spune, la începutul reportajului: „Reacţiile profesorilor din ultima vreme arată că pentru a se face reformă cu adevărat în Educaţie trebuie ca mai întâi să schimbi unele cadre şi apoi să gândeşti un sistem pe care să-l aplici. În timp ce universitarii lui Gorun trimit materialele jurnaliştilor la psihiatrii, o directoare de liceu din Târgu-Jiu, cu pretenţii de inspector, depune plângeri penale împotriva jurnaliştilor care au descoperit în ce condiţii mizere sunt cazaţi elevii în internat. În loc să pună umărul la rezolvarea acestor probleme şi să nu le ascundă, directoarea Liceului nr. 2, Luiza Popescu, s-a înfuriat foarte tare pe jurnalişti şi a depus plângere penală pentru sancţionarea reprezentanţilor mass-media care şi-au permis să intre în instituţia publică fără acordul său”. Iar pentru că eu însumi fac parte din această categorie de intelectuali care slujesc la catedră, pentru că sunt un cadru didactic al acestei şcoli, mi-am îngăduit să dau şi un răspuns la această provocare, fără intenţia de a lua apărarea vreunei persoane, de a jigni pe cineva sau de intra într-o polemică de conjunctură cu vreo vreuna dintre ziariste!

În ultimă instanţă, fiecare devine responsabil de ceea ce scrie, de modul cum scrie sau de erorile pe care le săvârşeşte, dar nu aruncând anatema asupra unei persoane care deţine o funcţie de conducere! Oricum, pot spune că în articolul publicat, fetele de la “Impact” excelează printr-o eroare des întâlnită în societatea noastră de tranziţie, când nu se atacă idei, ci persoane, iar un asemenea sofism în logica argumentării se numeşte “argumentum ad hominem” , dacă are vreo relevanţă această eroare…de relevanţă! O altă eroare care s-a strecurat în scrierea distinselor ziariste, de data aceasta o greşeală gramaticală, este aceea care subliniază că “universitarii lui Gorun trimit materialele jurnaliştilor la psihiatrii”( sic??!!), fără să se ţină seama că e vorba de “un psihiatru, doi psihiatri”, nicidecum doi “psihiatrii”, deoarece nu poate fi vorba despre cabinetele unde psihiatrii(de această dată cu doi “i”) îşi desfăşoară activitatea! Dragi domnişoare, atunci când vă referiţi la “condiţiile mizere în care sunt cazaţi elevii la internat” sau de masa necorespunzătoare de la cantină, cred că aţi exagerat şi v-aţi hazardat în aprecieri nefondate, iar acest lucru vă spune o persoană care cu zeci de ani în urmă a fost cazat sau a servit masa la internatele şcolilor sau la căminele studenţeşti, ca să nu omit faptul că uneori servesc şi eu masa la cantină, bineînţeles, contracost, iar mâncarea mi se pare bună la un asemenea tarif! Personal, cred că modul cum exprimaţi adresabilitatea sau faceţi referirea la managerul unei unităţi şcolare, oricât de dizgraţioasă vi se pare, ca persoană, mă nedumereşte uşor şi mă face să cred că lipsa de politeţe este o lacună care iese în evidenţă în relaţia de comunicare, fără nici o tentaţie de a face trimitere la unele studii recente care demonstrează că românii sunt printre cei mai inculţi oameni din lume, aşa cum atestă un studiu realizat de Organizaţia pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, în rândul elevilor de 15 ani, fiind cercetate eşantioane din 57 de ţări, România plasându-se pe locul 47, iar singurii europeni care stau mai prost decât românii la capitolul cultură generală sunt muntenegrenii, în timp ce finlandezii ocupă, ca şi în 2003, poziţia fruntaşă!

Desigur, compararea d-nei director Luiza Popescu, uşor forţată, cu pisica ce-şi ascunde “mizeria sub preş” constituie o altă fantoşă a incitantului articol, dar fiindcă este o persoană ceva mai în vârstă decât domniile voastre, cred că merita o formulă de adresabilitate mai decentă! În majoritatea culturilor lumii, deprinderea copiilor cu regulile de bună purtare este o parte esenţială a educaţiei celor mici, iar “cei şapte ani de-acasă” sunt decisivi pentru felul în care viitorul adult se va integra în societate şi pentru modul în care acesta se va raporta la valorile unanim acceptate, deoarece “Mulţumesc”, “Bună ziua”, “Ce mai faci?”, “Dumneavoastră” sunt formule de politeţe şi de adresare pe care cel mic ar trebui să le deprindă încă din fragedă copilărie. În orice societate, politeţea reprezintă, şi ne reprezintă, valoarea şi valorile, maniera în care ne raportăm la grupul din care facem parte. Politeţea şi buna creştere reprezintă respectul faţă de ceilalţi şi structura socială din care facem parte.
Regulile de bună purtare ne ajută să ne plasăm pe o anumită poziţie socială şi de aceea este esenţial să îi deprindem şi pe cei mici cu regulile societăţii din care facem parte încă din fragedă pruncie. Chiar dacă unii consideră că, în prezent, societatea nu mai acordă suficientă atenţie regulilor de bună purtare pe care trebuie să le transmită copiilor, unii analişti susţin că nimic nu s-a schimbat în societatea modernă, iar psihosociologul Dominique Picard, autorul unui volum intitulat “Ritualurile bunelor maniere”, susţine că regulile sunt aceleaşi, “permiţând individului să fie recunoscut de societatea în care trăieşte”, chiar dacă singura diferenţă faţă de trecut este aceea că în prezent s-a trecut de la un model familial foarte ierarhizat la unul mult mai democratic şi mai liber în exprimare şi adresare! Deprinderea formulelor de politeţe trebuie începută de la o vârstă fragedă, atunci când copilul este foarte receptiv la incurajările venite din partea celor mari, iar pentru a-l adapta la algoritmul politeţei în cadrul familiei, psihologii le recomandă spre exemplu părinţilor să impună un anumit “ritm al familiei”, pe care toată lumea (inclusiv părinţii) să îl respecte!

Ah, domnişoare ziariste, era să omit o chestiune extrem de interesantă, deoarece clamaţi cu ostentaţie că “jurnaliştii nu au nevoie de nicio aprobare privind accesul într-o instituţie publică”, ceea ce mi se pare din nou exagerat, deoarece, dacă vă referiţi la legea 544/ 2001, care priveşte accesul neîngrădit la informaţiile de interes public, trebuie să aveţi în vedere că e vorba de accesul ziariştilor, nicidecum despre dreptul acestora de a se erija în organe de control! Dacă îmi permiteţi, cred că în orice situaţie delicată, care generează stări tensionate, culpa nu este unilaterală, aşa că, vorba cântecului, “tu mânie, eu mânie, dragoste când să mai fie”, aşa că uneori, e bine să ne controlăm mânia pentru a ne proteja sănătatea, iar pentru fiecare dintre noi, e bine să ne controlăm mânia pentru că favorizează apariţia infarctului şi a atacului cerebral! În primul rând, este bine ca persoanele care simt că sunt pe punctul de a se enerva să îşi spună altceva decât şi-ar spune în mod normal, chiar dacă acest altceva nu înseamnă întotdeauna o vorbă frumoasă, iar dacă atunci când suntem nervoşi avem obiceiul să vorbim cu noi înşine, e un lucru care ne face şi mai nervoşi. Dacă ceea ce îşi spune fiecare individ într-un moment de furie s-ar schimba într-o gândire pozitivă, atunci şi starea de nervozitate s-ar diminua! În concluzie, într-o situaţie ca cea de mai sus, este bine să ne relaxăm şi să ne liniştim, deoarece, odată cuprins de un val de furie, omul nu poate să mai gândească coerent şi este incapabil să facă rost de informaţiile necesare pentru rezolvarea situaţiei care l-a enervat, iar înainte ca un om nervos să încerce să ia măsuri în legătură cu ceea ce l-a enervat, este recomandat ca el să-şi spună în minte anumite cuvinte precum „calmează-te” sau „îmi pot controla sentimentele şi emoţiile”, pentru că a stăpâni un moment emoţional este marea artă de a dezvolta relaţii de comunicare!

  21.01.2008. 02:08

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.