Săracu’ de Condescu a garantat cu 63 miliarde, banii lui, credite de 38 miliarde!
Lider sindical de categoria (lipsă de) Onoare, multimiliardar de Champions League
Marin Condescu, președintele Uniunii Sindicatelor Miniere Oltenia, se crede foarte dăștept la el în cap. Întâi, a făcut ca toată lumea să știe și să creadă că este protejatul lui Traian Băsescu. Apoi, a început să râdă de noi, ceilalți, cei mulți și proști.
Deși legislația în vigoare îl obligă, Condescu refuză cu ostentație să-și depună declarațiile de avere. Curios, nicio instituție nu se autosesizează. După modelul de succes patentat de Ion Iliescu, Condescu se declară, din vorbe, drept sărac și cinstit. Adică, spune că are un salariu de 50 milioane lei vechi și o avere totală de 100.000 de euro. Acum, se naște, firesc, întrebarea: dacă adunăm viloiul de strămutat din Primăverii, acareturile din București, zecile de miliarde de lei vechi din conturi bancare, cam de câte zeci de ori depășesc totalul de 100.000 de euro calculat băbește de Condescu? Bine, nu mai punem la socoteală activele firmelor pe care le deține împreună cu Mădălina Berbecel, cota parte din jucătorii de la Pandurii, care costă un preț pe hârtie și cu totul altul în realitate, și banii pe care n-a avut curajul să-i scoată, încă, la vedere.
În continuare, o cronologie cel puțin nebună.
Credit de 400.000 euro, garantat cu acțiuni de 800.000 euro
La 2 februarie 2011, Condescu și-a cumpărat în nume propriu acțiuni de 800.000 euro (!), banii lui, la Fondul Deschis de Investiţii Raiffeisen Euro Plus.
Pe 2 martie 2011, Condescu se împrumută 400.000 de euro la Raiffeisen, girând cu acțiunile de 800.000 euro. Creditul obținut îl mută imediat din buzunarul drept, în buzunarul stâng. Adică, împrumută Clubul Pandurii Târgu Jiu, pentru a se putea stinge o datorie față de Dinamo București. Acest gest de mărinimie se consumă doar după ce Pandurii pierd prin neprezentare partida cu Oțelul Galați, care, astfel, câștigă campionatul și multe milioane de euro de la UEFA, ca participantă în Champions League. Deci, s-a lipit și aici la bani Condescu, pentru că a avut fler și n-a stins datoria față de Dinamo la timp.
Dacă Pandurii i-au restituit împrumutul nu știm, pentru că Marin Condescu, fără supărare, conduce clubul la fel ca sindicatele: în stil mafiot. Dacă nu vrea mușchii lui să fie transparență, nu e, și cu asta basta! Cert este că împrumutul de 400.000 de euro făcut de Condescu la Raiffeisen este, încă, activ, conform datelor actualizate din Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare.
Al doilea credit din 2011: 500.000 euro, garantați cu 30 miliarde, banii lui!
Dacă nu și-a achitat acel credit, lucrurile se complică grav. Adică, e mult mai bogat decât intuiam. De ce? Pentru că la 17 noiembrie 2011, Condescu girează cu alte 30 miliarde lei vechi, banii lui (!), un nou împrumut de 500.000 euro! Concret, pentru a-i fi acordat creditul, Condescu constituie un depozit de 30 miliarde lei vechi într-un cont de garanție. Mai mult, girează cu toate veniturile prezente și viitoare, ale lui și ale soției Condescu Ecaterina, și cu banii pe care-i posedă în alte cinci conturi!
La o simplă adunare de bani ce nu pot fi justificați legal, în 2011 Marin Condescu a girat cu peste 63 miliarde lei vechi și a obținut credite în valoare de 900.000 euro, adică în jur de 38 miliarde lei vechi.
Și cu toate acestea, este sărac, foarte sărac, Marin Condescu, n-are nici măcar declarație de avere. Bine, nici n-are cine să-l întrebe de ea.
Notă: Articolul se dedică martalogilor din SRI, DNA, DIICOT, ANI, DGA, DGIPI și Parchetul General. De asemenea, fără număr pentru minerii și energeticienii aproape șomeri, dar mândri de liderul lor.
Adrian Iovan
Recomandă acest articol:
28.02.2012. 00:22
Comentarii
paduchilor...ce aveti cu omu...crapa pipota in voi...voi de ce nu ati facut?
pai da astia se invart in miliarde si noi nu avem bani sa platim curentu si apa nu m-ai spun de papa.ca daca te duci si ii rogi sa te ajute macar cu ceva de lucru NU AU SARACII.SA LE FIE RUSINE SI SA DEA DOMNU DACA SUNT BANI MURDARI SA NU AIBA PARTE DE EI
pana cand o sa mai furati sindicalistilor-5_
Alo, DNA, de unde are CONDESCU 63 de miliarde??????????????????
declaratia este de anul trecut, s-a facut ceva? este in cercetare? este in atentie?
sau trebuie sa vina altii sa faca CURATENIE????????????
condescule tata cand ti-o veni si tie randul, o sa primesti ani multi..
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu