Şeful Diviziei Miniere a CE Oltenia a lucrat pentru „băieţii deştepţi” din minerit
Angajat în sectorul minier de zeci de ani, Vasile Ogârlaci, actualul director al Diviziei Miniere a CE Oltenia, nu a fost mereu un favorit al soartei şi nici al superiorilor săi. Inginerul Ogârlaci, pe vremea fostei CNL Oltenia, a fost detaşat timp de un an de zile la Presut Jilţ, în ograda „băieţilor deştepti” din minerit, care-i includea şi pe cei doi parlamentari gorjeni care aveau legături cu celebrul şi controversatul grup de firme Sartex. Ca manger al acestui grup, Ogârlaci a manevrat multe miliarde de lei vechi, bani primiţi de la Banca Mondială, pentru închiderea mai multor mine.
Cu toate că fondurile au fost îndestulătoare, rezultatul a fost un dezastru, minele respective devenind de multe ori mormânt pentru oamenii săraci din zonă, care-şi riscau viaţa pentru a face rost de fier vechi, pe care să-l vândă.
Ogârlaci a lucrat pentru „caracatiţa Sartex”
În anul 2002, actualul director al Diviziei Miniere din cadrul CE Oltenia, Vasile Ogârlaci, a prestat timp de un an de zile în mediul de afaceri privat, ca director general al Presut Jilţ SA Mătăsari. Societatea care avea în obiectul de activitate prestări de servicii care o apropia mult de banii ce se învârteau în minerit, mai exact, executarea lucrărilor de excavaţie, dislocare şi împins masa minieră cu utilaje de construcţii şi terasiere, precum şi alte lucrări de construcţii, prestări de servicii, diverse activităţi de comerţ, producţie, transport.
În momentul în care Ogârlaci a ajuns la Presut, firma era încojurată din toate părţile de societăţi ce aparţineau grupului de firme Sartex, persoane din conducerea acestora preluând treptat acţionariatul şi ducând-o spre faliment, deşi, iniţial, avusese un capital social de opt miliarde de lei vechi şi o activitate profitabilă.
Printre cei care au contribuit la declinul Presut se regăsesc şi fiul senatorului, la acea vreme, Ion Florescu şi deputatul Scarlat Iriza.
Presut a primit lovitura de graţie în momentul în care a fost implicată într-un circuit de rambursări ilegale de TVA, de ordinul miliardelor de lei vechi. Vasile Ogârlaci n-a fost martorul falimentării Presut, pentru că, între timp, grupul de firme Sartex l-a avansat în funcţia de manager al proiectului de închiderea a minelor. Proiectul ce se ridica, în Gorj, la o valoare de câteva sute de miliarde de lei vechi era finanţat de Banca Mondială şi presupunea închiderea şi ecologizarea minelor ce nu se mai aflau în uz.
La acea vreme, astfel de lucrări nu erau altceva decât o sursă de îmbogăţire rapidă pentru cei care aveau acces la astfel de fonduri, ca de exemplu Sartex, nelipsit din orice afacere profitabilă, chiar dacă avea iz penal. În program au intrat minele Rogojelu, Roşiuţa II Sud şi Lupoaia I, suma alocată fiind de 28,5 miliarde de lei vechi. Închiderile au fost făcute de mântuială, oamenii sărmani reuşind să intre cu uşurinţă în ele pentru a colecta fier vechi. Nu puţine au fost cazurile în care ei s-au intoxicat cu gaze, sau chiar şi-au pierdut viaţa, cunoscut fiind cazul a doi bărbaţi, tată şi fiu, care au murit împreună, la Lupoaia, încercând să facă rost de bani pentru traiul de zi cu zi.
Ajuns director de divizie, Ogârlaci şi-a promovat fostul şef al soţiei
Şcolit timp de un an de zile de „Mafia Sartex”, cum era denumit de presa vremii grupul de firme care călca orice lege în picioare pentru interesul propriu, Vasile Ogârlaci s-a întors în CNLO şi, ajutat de către directorul Nicolae Bercea, a primit un post la Termocentrala Işalniţa, de unde a avansat ca şef Departament Mine în cadrul CE Craiova. Cum a ajuns în organigrama de conducere a CE Oltenia, deja se cunoaşte, o noutate fiind faptul că, aşa cum a fost ajutat mereu să avanseze şi el a întins o mână de ajutor amicilor. Gheorghe Popescu, actual şef de birou în divizia condusă de Ogârlaci, nu este un personaj străin acestuia, el fiind, timp de trei ani, superiorul soţiei actualului său director.
Popescu a fost, în ultimii ani, şeful filialei gorjene a Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere, aflată în subordinea pedelistului Marcel Hoară, agenţie la care a lucrat, ca şi consilier, consoarta lui Vasile Ogârlaci. Înainte de a ajunge sub aripa protectoare a celui care acum conduce Divizia Minieră, Popescu a fost, timp de aproape doi ani, director comercial al CE Rovinari, în aceeaşi perioadă în care Marcel Hoară era preşedintele consiliului de administraţie al complexului.
Există unele speculaţii politice şi nu numai, pe seama promovării în cadrul CEO a lui Vasile Ogârlaci. Dacă cei din PSD şi-l revendică pe actualul şef al mineritului din Oltenia ca fiind legat ombilical de unii membri importanţi ai social-democraţilor, cel mai important „curent” îl dă ca sigur pe actualul director, ca fiind promovat cu ajutorul unor foşti şefi ai Fondului Proprietatea.
Neli Matei
Recomandă acest articol:
31.07.2012. 04:49
Comentarii
Dar de fostul securist , actual comisar general adjunct in Garda de Mediu Centrala Ion Tudor , nimic, nimic ? Si acesta a fost director la Sartex SA.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu