Senatorul Ruşeţ: Ponta are atitudine de borfaş
Mihai Popescu
mihai.popescu @scandaldegorj.ro
Antipatia proverbială a ministrului în Relaţia cu Parlamentul, Victor Ponta, faţă de pedelişti, deveniţi între timp parteneri de alianţă, a dat pe dinafară zilele trecute când, în cadrul unei conferinţe de presă, nu s-a putut abţine să nu-i catalogheze pe trei dintre parlamentarii PD-L „papagali, proşti şi mininoşi”. Nominalizaţii sunt: Ion Ruşeţ, Severus Militaru şi Cosmin Popescu.
Răbufnirea lui Ponta survine pe fondul neînţelegerilor deja cronicizate în interiorul alianţei de la Gorj, din cauza faptului că PD-L a acaparat punctele economice strategice la nivelul judeţului, fără a vrea să împartă din „pradă” cu PSD-ul.
Acest lucru l-a transformat pe Ponta într-o ţaţă isterică care, pe lângă jignirile aduse celor trei parlamentari, ameninţă cu pâra la ministrul Economiei Adriean Videanu, spunând că îl va ţine pe acesta la curent cu activitatea democrat-liberalilor în minerit şi energie. Ponta consideră că directorul Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, şi oamenii săi vor să falimenteze complexele energetice şi SNLO şi să le vândă la un preţ de nimic. În replică Manţog s-a mulţumit doar să declare că deja nu mai are ce să falimenteze.
Manţog, care este considerat de către Ponta drept un neprofesionist şi un om cu mari probleme juridice, se află pe lista neagră a ministrului alături de cei trei parlamentari, motiv pentru care „micul Titulescu” spune că nu-i va recunoaşte ca parteneri de alianţă şi nici nu va colabora cu ei.
Declaraţiile pesedistului n-au rămas fără replică din partea celor vizaţi. Cosmin Popescu s-a mulţumit doar să afirme că „un ministru adevărat nu foloseşte un astfel de limbaj”, în timp ce Manţog consideră că declaraţiile lui Ponta sunt demne de centura Bucureştiului.
Ruşeţ, uimit de impertinenţa lui Ponta, a declarat că acesta are o” atitudine de borfaş şi un limbaj de om frustrat” şi i-a reamintit că numirile directorilor de la complexele energetice şi SNLO s-au făcut cu ştiinţa sa, a lui Ion Călinoiu şi Florin Cârciumaru, aşa că atitudinea afişată acum devine nejustificată.
Un pic mai împăciuitor Severus Militaru a precizat că, în locul circului public, mai bine s-ar trece la negocieri, conform protocolului încheiat la nivel naţional. Acest lucru nu se va întâmpla însă prea curând în condiţiile în care Victor Ponta şi-a completat declaraţiile precizând că la Gorj alianţa între PSD şi PD-L este inexistentă.
Recomandă acest articol:
02.02.2009. 18:37
Comentarii
Mentinerea lui Mantog in fruntea CETurceni nu face decat sa ingreuneze activitatea celui ce-i va urma avand in vedere modul in care se ocupa de organizarea activitatii. Aducerea unor papagali, semianalfabeti,( ca Girjoaba de exemplu, care se pricepe cel mai bine la numirea in functii pe baza de smen, cum a mai facut) nu rezolva problemele din Turceni.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu