Subcomisar de la Poliția Rovinari, cu dosar penal pentru violență în familie! Polițistul, acuzat că și-a agresat soția pe holul unei școli
Subcomisarul de poliție Berci Sorin Leon, de la Poliția Rovinari, este cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, după ce soția acestuia, de profesie avocat, cu care se află în divorț, l-a acuzat de violență în familie. În dosarul nr.794/P/2019 se cercetează dacă acuzele soției polițistului se confirmă, femeia susținând că, pe 26 februarie 2019, a fost agresată de soțul său în holul școlii nr.6 din Târgu-Jiu, după ce aceasta participase la o ședință cu părinții. Agresiunea a fost surprinsă de camerele de supraveghere ale școlii iar înregistrarea se află la dosar.
Colegii din IPJ Gorj ai subcomisarului de poliție Berci cercetează faptele angajatului Poliție Rovinari, după ce soția acestuia i-a făcut o plângere penală, inițial, pentru agresiune. De altfel, din acest motiv, arma de serviciu a polițistului a fost oprită în restel, spun colegi de-ai acestuia, informația nefiind confirmată însă și de IPJ Gorj, pe motiv că privește o problemă de familie a salariatului.
Nu numai IPJ Gorj este evaziv în ce privește situația polițistului Berci și Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu consideră, prin procurorul de caz, că situația nu ar fi una care să merite atenția opiniei publice.
Așteaptă măsuri!
Soția polițistului este însă de altă părere. Femeia susține că subcomisarul a agresat-o în incinta unei instituții publice, mai exact pe holul Școlii nr.6 din municipiu, și asta după ce avocata participase la o ședință cu părinții în unitatea de învățământ unde învață copilul celor doi. Alina Berci susține că nu este singura faptă care nu se potrivește cu comportamentul unui polițist în societatea, acesta povestind că tatăl și-ar plăti ,,cu frână” pensia de întreținere a minorului, stabilită la instanță de 800 de lei lunar, și menționând că mașina, bun comun, acesta ar fi înstrăinat-o tatălui său, pentru a nu-i da acesteia parte din autoturism, cum ar fi fost corect.
Avocata spune că, la rândul său, polițistul Berci i-a făcut mai multe plângeri acuzând-o inclusiv de ultraj deși acesta susține că nu este vinovată de niciuna dintre acuzele care i se aduc. Copilul celor doi a fost încredințat de isntanță mamei, iar tatăl s-a adresat instanței pentru stabilirea programului de vizitare a minorului.
redactie@scandaldegorj.ro
Recomandă acest articol:
14.05.2019. 06:30
Comentarii
Pai Berci nu este ala care se impuscase cu arma din dotare in urma cu cativa ani?
Să-i fie rușine!
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu