Tupeu de afacerist: Ion Budilică a intrat cu mașina în Piața Prefecturii
Cunoscutul om de afaceri Ion Budilică și-a parcat bolidul de lux chiar în Piața Prefecturii, din centrul municipiului Târgu Jiu, zonă destinată exclusiv pietonilor.
BMW-ul de ultimă generație aparținând afaceristului Ion Budilică a fost parcat într-o zonă interzisă, aflată în zona zero a muncipiului Târgu Jiu.
Autoturismul a staționat chiar în Piața Prefecturii, sub ochii îngăduitori ai polițiștilor locali care supraveghează mereu parcarea de lângă Palatul Administrativ și fac pe durii cu șoferii obișnuiți care caută un loc de parcare.
Nu de aceeași intransigență a avut parte patronul Ion Budilică, proprietar de hotel și a mai multor magazine și spații comerciale. Acesta a pătruns cu mașina în Piața Prefecturii, până lângă sediul unei bănci.
Cercetat în mai multe dosare penale
Ion Budilică a avut mai multe probleme cu legea. În urmă cu doi ani și jumătate, acesta a fost reținut de poliție pentru 24 de ore și acuzat de evaziune fiscală. Acesta a fost acuzat de un prejudiciu de aproape șase miliarde de lei vechi. Afaceristul a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, însă magistrații au decis să fie cercetat în stare de libertate.
Budilică și-a susținut nevinovăția, iar, între timp, de dosarul său nu s-a mai auzit nimic. Omul de afaceri care a prosperat în ultimul timp a mai avut probleme cu legea în anul 2007, când a fost cercetat pentru comiterea infracțiunilor de punere în circulație, fără drept, a unor produse contrafăcute. Dosarul s-a încheiat la Tribunalul Gorj cu o amendă de 3000 de lei.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
02.09.2014. 05:26
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu