Huzur la Olservmin: bandă de alergare și bicicletă de fitness pentru întreţinerea oamenilor lui Condescu
Societatea de prestări servicii Olservmin, deținută de Uniunea Sindicatelor Miniere (USMO), a intrat în faliment ca urmare a huzurului de care s-au bucurat oamenii lui Marin Condescu, care s-au aflat, de-a lungul timpului, la cârma acestei firme.
Banii societății, proveniți în cea mai mare parte de la unitățile miniere, au fost folosiți pentru a satisface plăcerile protipendadei care pusese stăpânire pe Olservmin. Astfel, au fost achiziționate mașini de zeci de mii de euro și chiar o bandă de alergare și o bicicletă de fitness, pentru ca șefii să aibă un corp de invidiat.
Bunurile societății Olservmin, aflată în insolvență de anul trecut, au început să fie scoase la vânzare de lichidatorul stabilit de instanță, Siomax. Printre acestea se numără mai multe autoturisme de lux, printre care un SUV VW Tiguan, 37% din hotelul «Mina» de la Rânca, salopete, cizme, calculatoare, dar și, culmea, o bandă de alergare și bicicletă fitness. Conducerea firmei, din care au făcut parte Marin Condescu și Gheorghe Etăgan, a considerat că este oportună achiziționarea unor astfel de aparate pentru că trebuie să arate cât mai bine. Acum, toate aceste bunuri sunt scoase la licitație în vederea recuperării datoriilor de peste 1,5 milioane de lei noi.
Vânzări dubioase între Elmerom și Olservmin
Administratorul societății Olservmin a fost Constantin Moșilă, un apropiat al lui Marin Condescu, iar din Consiliul de administrație au făcut parte, pe lângă administrator, Marin Golea, Gheorghe Etăgan, Constantin Ureche şi Dumitru Pîrvulescu, toți lideri de sindicat în cadrul UMSO, care au participat la protestele din Piața Prefecturii. Firma membrilor de sindicat a fost implicată în tot felul de combinații marca Marin Condescu. Astfel, societatea Elmerom, în acționariatul căreia s-au aflat succesiv cele trei fiice ale lui Condescu, iar Moșilă era director și la această firmă, a vândut către Olservmin două centrale de apartament la suprapreț. De asemenea, o Dacie 1307 a fost vândută de Elmerom la Olservmin cu o sută de milioane lei vechi.
Și fiul lui Moșilă s-a înfruptat din Olservmin
Din banii societății Olservmin s-a înfruptat și fiul directorului Constantin Moșilă. Firma lui Moşilă junior, Ademos-Shop SRL, a vândut societăţii şase tablete pentru care a primit aproape 120 milioane de lei. Firma fiului administratorului Olservmin a vândut societății conduse de tatăl său notebook-uri, laptop-uri şi telefoane mobile în valoare de sute de milioane de lei.
Mircea Andrei
Recomandă acest articol:
25.02.2014. 05:10
Comentarii
si toate aceste electronice au fost achizitionate pe sume derizorii tot de ei:de ex fax-ul de la biroul motru a fost achizitionat de patru bebe catelul lui mosila cu 50 lei ,la fel imprimanta tot 50 lei,calculatorul cu 80 lei fiset b metalic 50 lei cu care apoi acesta cu care a utililat sediul Partidului miscarea Po*******ra de pe calea seveinului nr 2 motru mosila si tras pe preturi de nimic plasma laptopul, tabletele,iar secretara lui a cumparat fax, calculatorul imprimanta din biroul din tg jiu tot cu 50 lei bucata toate fara licitatii fara acordul lichiditatorului judiciar SIOMAX
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu