Victor Ponta - lucruri despre care ar vrea să nu se ştie
Rămas încă tânăra speranţă a PSD
Abil, flegmatic, ironic şi plin de sine, deputatul Victor Ponta nu este tocmai genul de politician cu lipici la public însă, conjunctura de acum patru ani, cu implicarea sa în detronarea fostului baron Mischie, i-a adus suficienţi „fani” încât să prindă un post de parlamentar la Gorj. Acum, mai vrea o dată, ca majoritatea celor care au gustat din măreţia unei funcţii în organul legislativ suprem la ţării şi, cum el este, practic, şeful social democraţilor gorjeni, nu i-a fost greu să prindă culoarul favorabil.
Adrian Iovan
adrian.iovan @scandaldegorj.ro
„Micul Titulescu”, student mediocru
Pozând într-un Mafalda a politicii româneşti, Victor Ponta îşi dă cu părerea despre tot şi toate, uzând deseori şi de experienţa sa în ale magistraturii, ştiut fiind faptul că „de meserie” este procuror. Darnic în explicaţii când este vorba de a-i înfiera pe alţii, deputatul devine laconic când este vorba despre trecutul său, un pic cam întunecat, însă lipsa sa de comunicare, pe acest subiect, a fost compensată de către presa centrală care, a alocat spaţii generoase lucrurilor cu care nu se poate lăuda Victor Ponta.
Cariera universitară cu care se mândreşte deputatul are şi ea carenţele sale: încă din facultate unde n-a excelat mulţumindu-se cu note de 6.50 la drept penal şi 7 la civil sau constituţional. Situaţia a fost însă salvată de către proiectul de diplomă, la care a luat notă maximă – aşa cum se ia, de obicei, la astfel de lucrări – ajungându-se în acest fel la o mărire a mediei generale.
Lăsând la o parte faptul că Ponta a desfăşurat activităţi didactice pe la unele facultăţi, fără a se consemna acest lucru în cartea sa de muncă, examenul de titlularizare pe postul de conferenţiar a fost un hop pe care deputatul nu l-a putut trece fără a face abuz de unele trucuri la care dacă ar fi apelat altcineva „micul Titulescu” s-ar fi făcut foc şi pară. Prima dată s-au ivit probleme la înscrierea la concurs din cauza faptului că Ponta nu avea vechimea necesară în activitea didactică pentru a putea concura. Şi-a cumulat toate funcţiile deţinute până atunci, inclusiv pe cea de preparator, deşi nici o lege nu prevedea că aceasta se poate cumula, şi tot n-a putut aduna şase ani cât i-ar fi fost necesari,strângând mai puţini de cinci.
Al doilea hop s-a ivit la concursul de ocupare a unui post de conferenţiar, însă şi de data asta lucrurile s-au rezolvat cu toate că era nevoie de o vechime de nouă ani, iar Victor Ponta cumula doar şapte ani şi câteva luni.
Procuror fiind, l-a apărat pe fostul soţ al Mihaelei Rădulescu
Despre toate astea nu-i place lui Victor Ponta să vorbească, la fel cum nu-i place să vorbească nici despre cum a rezolvat o cauză penală care, în alte împrejurări s-ar fi concretizat cu lipsire de libertate în mod legal. Deşi a fost mediocru la drept penal, parlamentarul e de câţiva ani doctor în materia respectivă însă, cunoştinţele sale în domeniu l-au cam trădat într-un dosar în care din acuzator s-a transformat în apărător al învinuitului.
Pe vremea când presta pentru Parchetul General la Victor Ponta a ajuns o plângere penală, însoţită de un ordin de sechestru emis de Înalta Curte de Justiţie a Angliei, venită din partea unor oameni de afaceri englezi, parteneri ai lui Emilian (Elan) Schwartzenberg, fostul soţ al Mihaelei Rădulescu.
Povestea era veche, încă din anul 2000, şi se referea la neînregistrarea în contabilitatea unei firme avute în comun de român şi englezi, a sumei de 1.341.808 dolari. Atunci Schwartzenberg a fost acuzat de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi trafic de influenţă.
În faţa procurorului Ponta reclamanţii şi-au retras plângerea, motivând că fusese o neînţelegere între parteneri şi fostul soţ al Mihaelei Rădulescu a primit NUP.
Conform legislaţiei românesti, procurorul trebuia să instrumenteze în continuare cazul deoarece, retragerea plângerii nu înlătura caracterul penal al faptelor, în cazul infracţiunilor de care fusese acuzat Schwartzenberg, ci se pedepseau cu închisoare.
Cel scăpat atunci de către Ponta a povestit, ulterior, despre întâlnirea cu acesta şi mai ales de sfaturile pe care i le-a dat procurorul pentru a putea scăpa din încurcătura penală. Schwartzenberg a spus că Ponta a fost foarte prietenos şi i-a spus, încă de la început, că avea ordin „de la şefu’ ” să nu înregistreze cazul. I-a atras atenţia chiar, că dacă va începe să ia declaraţii după aceea nu se mai poate face nimic, nici măcar dacă banii vor fi returnaţi, iar reclamanţii îşi vor retrage plângerea. Aşa că întreaga poveste a avut un final fericit, pentru părţile implicate, nu şi pentru procurorul Ponta care a intrat în gura presei pentru o perioadă.
Recomandă acest articol:
03.11.2008. 10:22
Comentarii
mai ,gorjeni,ce dracu cauta handicapatul asta la noi?cum a reusit asta sa se infiltreze aici?aaaaaaaaahhh ca are vila la Rinca,nu inseamna ca e gorjean,oare cum a reusit sa -si faca buletin de gorj?Haide-ti sa-l trimitem la miticii lui ,in bucuresti ,si sa ne lase pe noi in pace cu oamenii ,care sint nascuti si crescuti pe meleagurile gorjene,si care poate au ceva de spus in favoarea noastra.Si il putem arunca ,naibii de aici NEVOTINDU-L ,acum e momentul.Ce ziceti?astept opinii pe mail meu:imarogj@yahoo.es.
Voteaza MATEI NADRG PNL pe colegiul 6 TG JIU singurul in care am o sperantza.
Se casatoreste la capitala si vine sa cerseasca voturi la TG JIU.Ce tupeu...
Dracu il voteaza....Sa se duca la capitala sa-l voteze aia.
a trimis un calendar cu mesaj electoral care nu avea precizat anul!!!?
Ne intereseaza scrisoarea dar nu avem adresa ta de mail. Asteptam sa ne contactezi pe adresa de mail a redatiei sau la tel pe care le gasesti la contact. Multumim!
victor ponta trimite scrisori si mesaje electorale unor persoane decedate, am plicul electoral acasa, poate fi facut de ras. este penibil. contactati-ma pe adresa de mail si vi-l dau in original
Extraordinar de bun articolul, sincer nu credeam ca multi gandesc la fel ca mine, trimiteti-l pe Ponta la Vanghelie ca el la scos din Bucuresti si ne-a pricopsit pe noi, uitati-va si in declaratia de avere sa vedeti ce bani a luat din...avocatura.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu