Referendum în Gorjul turistic
Claudiu Matei
claudiu.matei @ scandaldegorj.ro
E clar pentru mine că pentru mulţi primari nu a contat nimic, nici măcar încălcarea legii, pentru a le face pe plac şefilor de la partid. Un asemenea turism electoral n-am văzut niciodată, până acum. Cum este posibil ca o comună să aibă câteva sute de votanţi pe liste suplimentare, 30% în unele cazuri, din numărul electorilor. Era normal să fie aşa la Rânca, spre exemplu, dar în nici un caz la Bustuchin sau la Peştişani. Îmi şi imaginez cum vreo 300 de turişti au dat năvală, culmea în duminica referendumului, să viziteze casa lui Brâncuşi de la Hobiţa, şi brusc, i-a lovit spiritul civic şi au vrut să voteze în comuna acestuia.
Să presupunem că aşa s-a întâmplat, însă la Bustuchin ce or fi avut de văzut „turiştii”? În mai toate comunele cărăuşii şi-au făcut treaba toată ziua plimbând babele cu maşina până la secţia de vot şi retur, iar alţi trepăduşi plăteau berea electorilor la bodegile din sat, coordonaţi cu toţii prin telefon de către primari.
Era de aşteptat să avem raportări de peste 90% de fraieri la hectar pe la Cătunele şi Bustuchin, surpriza venind de la Săcelu, sau un pic mai puţin din alte comune, însă mecanismul de fraudare nu a fost pus în practică aşa de uşor în oraşe. Procentul Tg-Jiului a surprins, probabil, pe toată lumea, cel de la Rovinari la fel. În acest caz, proaspătul uselist Filip a avut o explicaţie halucinantă, de prostit proştii.
Cică oamenii au fost bulversaţi că el a părăsit PDL cu patru zile înainte de campania electorală. Da, dar a uitat să spună edilul că la locale, mai proaspăt atunci bulversaţii l-au susţinut în majoritate covârşitoare. Şi cu toate astea nu le-a mai trecut bulverseala nici după două luni? Dincolo de toate jocurile politice un lucru e clar: trebuie să se facă lumină în suspiciunile de fraudă din unele comune unde primarii au dorit să aibă raportări record.
Dacă mai există instituţii care să facă acest lucru. Nu-i includ în rândul celor care ar fi trebuit să reacţioneze la turismul electoral pe şefii de post care n-au văzut nimic din ce s-a întâmplat prin comunele lor. Mulţi dintre aceştia se înclină cu umilinţă în faţa primarului, aşa că e exclus să poată scrie vreun cuvânt împotriva baronului comunal. Dincolo de încordarea pe care am remarcat-o la majoritatea celor implicaţi direct în acest referendum, o singură imagine mi-a rămas în minte: cum au votat românii din Ardeal faţă de restul ţării. Nu ştiu dacă e vorba doar de un dram de civilizaţie în plus, sau percep mai bine dedesubturile politicii? Cred că versurile cunoscute „Nu-i român precum olteanul” nu mai sunt de actualitate, ele fiind mult mai realiste în varianta „Nu-i român precum ardeleanul”...
Recomandă acest articol:
31.07.2012. 04:48
Comentarii
La Pestisani sunt foarte multi cetateni care nu si-au facut mutatie. Numai la Bradiceni exista 530 de locuinte si 524 de votanti. Concluzia este simpla: mare parte din cetateni au domiciliile in alta parte.
Conform datelor oficiale ale BEC.
REZULTATE REFERENDUM NAŢIONAL din data de 29 iulie 2012
PENTRU DEMITEREA PREŞEDINTELUI ROMÂNIEI -repartiţie pe judeţe şi localitaţi
GORJ: Prezenţa la vot: 55.63, DA: 90.20%, NU: 8.81%
Total alegători in liste: 305.378
Total alegători prezenţi la urne: 169.904
Voturi valabil exprimate DA: 153.262
Voturi valabil exprimate NU: 14.970
PEŞTIŞANI: Prezenţa la vot: 63.20%, DA: 91.03%, Nu: 7.93%
BUSTUCHIN: Prezenţa la vot: 87.42%, DA: 93.93%, NU: 5.55%
Ce scrie in articol este o dezinformare. Datele de mai sus sunt de la Biroul Electoral Central. (Se gasesc usor cu o cautare pe Google.)
Observ ca mai sunt si ziaristi obiectivi in Gorj. Co ocazia referendumului am constatat ca judetul nostru nu este ce mai rosu din Romania. Am inceput sa gandim.
Prin acest articol Claudiu Matei s-a desconspirat pentru a mia oara ca pupincurist basist, unul din multii din presa care cerseste oscioare aruncate de la basistii din pdl. A prestat chiar la televiziunea Gorj TV - oficina de partid a pdl - sustinuta pe atunci de Mantog presedintele pdl gorj si seful de campania in 2009 a lui basescu, acum pentru 5 ani la puscarie dupa ce a reusit mai bine de 6 ani sa o scalde.
Sunt cunoscute deci afinitatile basiste a le lui Matei si asta e limpede din articolele anterioare. NU a scris inca nimic despre Mantog si pdl decat ode.
Culmea tupeului basist este acest articol prin care incerca sa duca in derizoriu votul masiv dat de popor - 7,5 milioane de romani anti-basescu.
In acest articol spune ca s-a facut turism electoral insa o minima si elementara informare i-ar fi aratat ca la referendum se poate vota - si este legal - in alta localitate fata de cea de domiciliu.
Pacat ca C. Matei pozeaza insa in editorialist el fiind doar o sluga basista un tonomat pdl-ist. Pot intelege ca e suparat pe Surupaceanu din cauza caruia a stat inchis pentru santaj - pe drept spune justitia, nedrept spune el - si de aici ura pentru pds, dar cei 7,5 milioane care au votat impotriva lui basescu nu sunt implicati in razboiul lui personal.
Nimeni nu ii cere unui basist pupincurist de provincie din presa deontologie profesionala... nu exista nici la case mai mari pe la bucuresti dar un mimim respect pentru cei care in numar atat de mare au mers la vot se impunea.
Acest comentariu vrea doar sa ii deschida un pic ochii si sa ii spuna verde in fata ca a fi basist zilele astea si cele care vor urma nici nu mai e asa de profitabil pe cat era odinioara si ca prin aticole explicit partizan-basiste ca acesta risca sa isi piarda si gramul de cititori pe care abia il mai avea.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu