310 milioane de lei amendă pentru abuzul lui Cioabă
Daniel Dumitriu
daniel.dumitriu @scandaldegorj.ro
Reprezentanţii Inspectoratului în Construcţii (IC) Gorj au declarat că nu se mai impunea intervenţia lor în cazul construcţiei ilegale din strada Jiului în condiţiile în care autorităţile locale au intervenit deja în câteva rânduri cu sancţiuni contravenţionale. Reacţia Inspectoratului în Construcţii vine după mai bine de trei luni de când publicaţia noastră descrie cu lux de amănunte despre evoluţia construcţiei ilegale şi abuzurile lui Cioabă şi după ce Direcţia Tehnică în Construcţii din cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a recunoscut, practic, într-o adresă remisă proprietarului de drept al terenului, SC Nazyra Company că, deşi avea competenţe legale în astfel de cazuri, Inspectoratul în Construcţii Gorj nu a luat niciun fel de măsuri, ajungându-se în situaţia în care Toma Mihai Cioabă şi-a construit, fără nici un fel de autorizaţie, un imobil, chiar dacă a fost amendat de patru ori de autorităţi.
Ocuparea abuzivă a unei părţi dintr-un teren de către cetăţeanul de etnie rromă Toma Mihai Cioabă i-a adus acestuia patru amenzi din partea autorităţilor. Primăria Tg-Jiu i-a aplicat lui Cioabă, pentru construcţia ridicată fără autorizaţie, încă trei amenzi, fiecare de o sută de milioane de lei vechi, după ce iniţial acesta primise o sancţiune de doar zece milioane.
Ultima şansă care i-a mai rămas proprietarului pentru aşi mai putea recupera terenul, iar imobilul ilegal să fie demolat, este o hotărâre a instanţei de judecată şi finalizarea dosarului în care este cercetat penal intrusul Cioabă.
Recomandă acest articol:
08.10.2008. 04:24
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu