Elena Băsescu, audiată în 13 iunie
Elena Băsescu, audiată în 13 iunie în procesul intentat ziarului “Can Can”
Elena Băsescu s-a prezentat, vineri, la Judecătoria Sectorului 5, unde instanţa i-a pus în vedere că va fi audiată, în 13 iunie, în dosarul plângerii pe care a făcut-o împotriva unui jurnalist de la “Can Can”.
Vineri, avocaţii ziarului “Can Can” şi cei ai fiicei preşedintelui Traian Băsescu au depus o serie de acte la dosar, urmând ca la termenul din 13 iunie să fie audiată Elena Băsescu şi jurnalistul despre care ea a afirmat că ar fi scris articole care i-au afectat imaginea.
Elena Băsescu a refuzat să facă declaraţii.
Fiica cea mică a preşedintelui a dat în judecată şi ziarul “Tricolorul”, de unde “Can Can” a preluat articolul intitulat “Elena Băsescu acuzată că se droghează cu cocaină”, ea cerând daune morale de un leu.
La sfârşitul lunii noiembrie, Elena Băsescu a introdus, la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, o acţiune civilă faţă de SC Editura Speranţa SRL - care editează cotidianul “Tricolorul” - şi faţă de SC Can Can SRL şi, respectiv, faţă de autorii articolelor.
În reclamaţia sa, Elena Băsescu arată că îşi asumă “statutul de persoană devenită publică, datorită legăturii de rudenie cu preşedintele actual al statului român” şi că în repetate rânduri a ignorat “micile răutăţi”, dar consideră că articolele respective au determinat-o “să iasă din pasivitate şi să ia atitudinea corespunzătoare”.
Recomandă acest articol:
20.05.2008. 07:13
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu