ROMÂNIA - ŢARA DE DINCOLO DE STATISTICI ŞI ÎNGRIJORĂRI!

prof. Vasile Gogonea
redactie@scandaldegorj.ro

Suntem într-un an electoral în care analizele şi constatările unei dezvoltări economice post-aderare şi ale unei realităţi amare se împletesc, de cele mai multe ori, cu promisiuni politicianiste care frizează ridicolul şi îi aseamănă pe mulţi dintre protagoniştii care tânjesc la fotoliul unei demnităţi publice, cu acele rozătoare care îşi consumă existenţa cotidiană într-un fel de obsesie statistică a celor care strâng „bob cu bob” din râvna unor gospodari truditori şi se îngrijorează cu o nedisimulată ipocrizie de ceea ce poate aduce ziua de mâine!

De bine, de rău, mărşăluim triumfal prin cel de-al doilea an „european” care ne arată că românii prind mai mult “din zbor” şi pe bucăţi sensul integrării, pentru că “UE nu e URSS”, cum spunea, recent, la Bucureşti, Pat Cox, fost preşedinte al Parlamentului European, din moment ce autorităţile române continuă să întreţină o imagine de “bau-bau” a Bruxelles-ului, deoarece în materie de economie s-a mers pe două tipuri de “abordări” europene: mai întâi, un aşa-zis bau-bau al sancţiunilor, că altfel, n-avem ce face, iar pe de altă parte, pozăm că nu ne este frică de bau-bau, iar pentru aceasta, facem ce vrem! De multe ori, trebuie să recunoaştem, că atât în Palatul Cotroceni, ca şi în Palatul Victoria, a lipsit tocmai abordarea politică responsabilă, poate chiar capacitatea de a promova politica de stat membru care îşi apără interesele pe bază de argumente în cadul regulilor comunităţii, iar situaţiile jenante în care s-au complăcut mulţi dintre politicienii noştri vorbesc de la sine despre această lipsă de clarviziune politică.

La începutul anului 2007, puţini dintre noi îşi imaginau că România va traversa o criză politică a cărei amploare avea să-i îngrijoreze până şi pe oficialii de la Bruxelles, iar totul a început pe 11 ianuarie, atunci când, într-o emisiune televizată, fostul consilier prezidenţial Elena Udrea a aprins fitilul frustrărilor acumulate de pedişti şi liberali pe parcursul nereuşitului „mariaj” guvernamental, iar doamna avocat îl acuza pe Călin Popescu Tăriceanu că a încercat să intervină pe lângă Traian Băsescu pentru a determina în justiţie o soluţie favorabilă omului de afaceri Dinu Patriciu, în dosarul Rompetrol. “Minunea blondă”, mai susţinea că şeful guvernului i-a trimis preşedintelui „un bileţel amical”, cerându-i să intervină la Parchet în favoarea controversatului om de afaceri. Nu mai reţin exact textul, dar era ceva de genul: “Traiane, când ai timp, să intervii la Parchetul General pentru problema domnului Patriciu”, iar bileţelul cu pricina, ca într-o “Scrisoare pierdută”, despre care ex-consilierul preşedintelui spunea că era roz şi cu antet, avea ataşate anexe cu informaţii despre proces şi compania Rompetrol. Ca într-un dialog “la gura sobei”, de acum proaspăta universitară mărturiseşte că: „I-am dat hârtiile (n.r. - preşedintelui Băsescu) şi dânsul le-a luat şi le-a aruncat după mine şi-a spus că «aşa înţeleg mafioţii să conducă ţara şi să conducă guvernul»”, relata Elena Udrea în faţa camerelor de luat vederi. Apoi, ca în “Jocul ielelor”, replica premierului Tăriceanu a venit în dimineaţa zilei următoare, când spunea: „Este ca şi cum i-aş cere lui dracu’ să intervină pe lângă Dumnezeu, să mă pun bine pe lângă el. Este o pură făcătură şi altceva nu am de comentat. Am să vă spun foarte clar că nu puteam să îi cer preşedintelui aşa ceva”, declara disculpându-se, d-l Tăriceanu!

Ca într-un “Bâlci al deşertăciunilor” pe “Corabia nebunilor”, ceea ce a urmat suspendării şefului statului, nu a fost altceva decât o greşeală flagrantă de strategie politică a PSD şi a celor care au susţinut varianta perdantă a referendumului pentru demiterea sa, deoarece 75% dintre cei prezenţi la urne s-au împotrivit demiterii lui Traian Băsescu, iar studiile sociologice întocmite ulterior au arătat că principalul câştigător a fost preşedintele suspendat, revenit la o cotă de popularitate de peste 50%, PD-ul, devenit PDL-ul, reuşind să capitalizeze valul de simpatie câştigat de Traian Băsescu şi trecând de pragul de 40% din intenţiile de vot. Cum era şi firesc, liberalii au resimţit din plin eşecul referendumului, fiind cotaţi între 11 şi 13% din totalul intenţiilor de vot, astfel că la ora actuală, electoratul defunctei “Alianţe D.A.” pare a se fi îndreptat către PD-L, iar social-democraţii par a se situa cu ceva peste pragul de 20% în preferinţele electoratului.

De multe ori mă gândesc la dragii noştri politicieni de astăzi, care umblă...cu „ocaua mică”, motiv pentru care le-aş spune o poveste din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, cel care avea obiceiul ciudat să afle „gândurile norodului” şi să umble în straie ţărăneşti, pentru că aşa voia „Domnitorul Unirii”, să ştie direct de la sursă necazurile şi suferinţele poporului! Şi cum a ajuns el la un sat de lângă Iaşi, unde mereu dădea de un ţigan care îi ieşea înainte, iar când vedea pe Cuza, îşi scotea căciula şi se-nchina până la pământ. Cuza mirat, l-a întrebat: «– Măi ţigane, tu ştii cine sunt eu?»… «Apoi, de, mânca-te-aş, de unde să te ştiu, că doară nu eşti Vodă?». «Ba sunt chiar Vodă!»… «Să ne măreşti OCAUA la băutură, că tare-i bună, Măria TA!»… «Bine, ţigane!». Şi a mărit-o. Dar, peste o vreme, iar se întâlneşte cu ţiganul, care începe tot cu ploconeala. «– Ce e, ţigane, mai vrei ceva?»… «Dacă ai mai mări oleacă OCAUA, Mărite Domn, ar fi mare bine pentru NOROD!»… «Bine, ţigane!». Şi măreşte OCAUA, care nici azi nu e uitată de norodul trăitor prin satele româneşti ocrotite din mila Bunului Dumnezeu! Nu se ştie prin ce întâmplare, se mai întâlneşte o dată Domnitorul cu protagonistul care îşi dorea mărită OCAUA. «– Ei, ţigane, cum ţi se pare OCAUA?»… «Ei, Doamne, mânca-te-aş, îi bună, cum ai făcut-o, dar dacă ar fi mai mare, n-ar strica»... «Ehei, ţigane, te prea întreci cu gluma! De azi înainte, du-te la Bahlui şi mai bea apă fără OCA». De atunci, a rămas vorba în Iaşi, că pe cel care nu se mai satură de băut, lumea îl trimite la Bahlui: Du-te şi mai bea apă la Bahlui!

Dacă stăm să cumpănim bine, stimaţii noştri cititori, oare, voturile spre care aleargă cu osârdie drăgălaşii noştri politicieni de azi, nu seamănă, pe undeva, cu OCAUA lui Cuza? Oare, câţi dintre domniile lor, care se ploconesc doar atunci când vine vorba de voturi, ar trebui să fie trimişi să bea apă din Bahlui?

În momentul de faţă, validarea votului uninominal, de către Curtea Constituţională, demonstrează apariţia unor noi tendinţe pe scena politică românească şi posibilitatea unor regrupări imprevizibile care transcend platformelor ideologice. Dacă e să ne gândim, când şi cât absorbim din banii alocaţi României de la Bruxelles, oficial 32 miliarde de euro (din care 19,6 – fonduri structurale, restul, în principal fonduri pentru agricultură), problema este deja obsedantă. Astăzi, în ceea ce priveşte fondurile postaderare, la nivelul autorităţilor, cuvântul de ordine este că practic, nu se poate cheltui nici un ban în acest an, deşi am fost în grafic cu procedurile şi, oricum, nu stăm mai rău decât alţii în primul an de la aderare. Singura întârziere asumată este cea în cazul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, cel pe baza căruia vin fondurile pentru agricultură, varianta finală fiind pe masa specialiştilor de la Bruxelles!

De atâtea ori, conducătorii cu har, nu le spun altora că sunt lideri, însă, prin ceea ce fac şi prin responsabilitatea pe care şi-o asumă, se poartă în aşa fel încât oamenii le simt şi le apreciază calităţile, simţul organizatoric, charisma prin care demonstrează că sunt bine pregătiţi pentru a sluji binele semenilor! Ştim că sub multe aspecte, conştientizarea propriilor noastre limite şi a infimului pe care-l poartă în sine numele nostru, dar de care se leagă atâtea fire nevăzute, ne apropie de ideea pilduitoare a răstignirii christice, pentru a ne dărui în continuare celor care ne cheamă să-i ajutăm, fără a ne izola sau a ne închide în propriile abisuri, ca într-o singurătate izbăvitoare pentru victorii efemere sau pentru eşecuri greu de îndurat!

  15.03.2008. 22:54

Comentarii

Acest articol n-are nici un comentariu.