Fără investiţii în mediu complexurile energetice ar putea fi închise
Directorul Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, consideră că sunt necesare investiţiile în grupuri energetice noi, socotind că acestea sunt cu mult mai eficiente decât cele care se modernizează în prezent în Oltenia. Ciurel spune că acum maximul de randament al termocentralelor din Oltenia este de 30%, în timp ce, oriunde pe glob, grupurile energetice noi ating un randament chiar de până la 42%. În curând românii vor adopta şi ei strategia mondială, urmând ca la Galaţi, Constanţa şi Giurgiu să funcţioneze termocentrale noi cu cărbune importat din Serbia, mult mai ieftin decât cel din Oltenia. În această conjunctură, susţine Ciurel, Complexul Energetic Rovinari nu va putea face faţă concurenţei, mai ales că se vor face cheltuieli destul de mari şi pentru respectarea condiţiilor de mediu impuse de către Uniunea Europeană.
Laurenţiu Ciurel consideră că soluţia ideală în cazul unităţii pe care o conduce este investirea în noi grupuri pe structura celor dezafectate în anii trecuţi. Deşi afirmă că este cea mai bună soluţie, decizia nu-i aparţine, o astfel de hotărîre putând să fie luată doar la Bucureşti şi doar în cadrul unei strategii care deocamdată nu există.
Pentru moment însă la cele complexuri energetice din România: Rovinari, Turceni şi Craiova, vor începe lucrările de mediu, Comisia Europeană stabilind ca termen de finalizare anii 2010-2011. Sumele care urmează a fi investite sunt: 350 milioane de euro pentru Rovinari, 550 pentru Turceni şi 240 pentru Craiova. La un total de 1,14 miliarde de euro se mai adaugă peste un miliard de euro pentru retehnologizare.
Consorţiu format din Alstrom Power Italia, Alstrom Power sweden şi S.C. Energomontaj S.A. – SAEM a demarat deja proiectul de desulfurare la CE Rovinari. Alstrom asigură patru echipamente de desulfurare a câte 330 MW fiecare, valoarea instalaţiilor atingând 160 de milioane de euro, punerea lor în funcţiune făcându-se treptat până în 2013. Desulfurarea va reduce emisiile de dioxid de carbon sub limita impusă de normele în vigoare, atât cele europene, cât şi cele româneşti, eficienţa acesteia depăşind 98%.
Recomandă acest articol:
29.03.2008. 13:51
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu