Noi grădiniţe în Târgu-Jiu
Criza locurilor disponibile în grădiniţele şi creşele din municipiu ar putea fi rezolvată din toamna acestui an odată cu crearea unor noi locuri obţinute prin modernizarea şi construirea unor clădiri. Directorul de investiţii din cadrul Primăriei Târgu-Jiu, Raul Chiriac, a declarat că au fost întocmite proiecte şi s-a obţinut finanţare, de la Ministerul Învăţământului, pentru realizarea a două grădiniţe cu program prelungit pe străzile Aleea Plopilor şi Teilor, în fostele centrale termice de cartier. Tot până în toamna va fi gata şi un nou corp, cu patru nivele, la grădiniţa nr. 13.
„Avem o investiţie în derulare, prin finanţare de la Banca Mondială în colaborare cu Ministerul Învăţământului, la o centrală termică din zona Griviţei unde se va face o grădiniţă.Ca măsuri de perspectivă am demarat elaborarea unor proiecte privind extinderea grădiniţelor nr. 8, 5 şi grădiniţa Mihai Eminescu”, a spus Raul Chiriac.
De asemenea, o dată cu ridicarea celui de-al doilea cămin la Liceul Teologic, fosta generală nr. 13, va fi înfiinţată o nouă grădiniţă la parterul clădirii.
„Ca număr de locuri ne propunem 300, la care se vor adăuga, după avizarea proiectelor, numărul de locuri de la cele trei extinderi, asta însemnând că vom acoperi solicitările din zona de sud în număr de 200”, a mai precizat directorul de investiţii, Raul Chiriac.
Silviu Pasoiu
Recomandă acest articol:
15.06.2008. 09:03
Comentarii
Asi vrea Sa particip sunteti CE Mai tari
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu