O minoră, în vârstă de 13 ani, a născut prin cezariană
O fată, în vârstă de doar 13 ani, din Mătăsari a născut prin cezariană, un băiat de 2,8 kilograme.
Minora trăieşte în concubinaj de mai bine de un an, cu un bărbat, în vârstă de 27 de ani.
Potrivit medicilor, cu toate că a născut în cursul zilei de marţi nu venise nimeni să o viziteze din familia sa atunci când presa a aflat de acest caz. Ea le-a spus acestora că are mai mulţi fraţi şi că a rămas însărcinată cu un bărbat cu 15 ani mai mare decât ea.
Cam aceasta a fost ştirea care a făcut înconjurul redacţiilor la finele săptămânii trecute. Reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Gorj (DPC) au aflat de la ziarişti despre cazul minorei. O comisie formată din inspectori ai DPC şi ai Centrului Maternal s-a deplasat la Mătăsari pentru a vedea condiţiile în care locuieşte familia minorei. Aceasta mai are trei fraţi care locuiesc împreună cu mama sa şi concubinul acesteia, într-un apartament dezafectat din Mătăsari, singurul venit al lor fiind ajutorul social. Reprezentanţii DPC i-au găsit pe cei trei copii fără niciun fel de hrană, inspectorii fiind cei care le-au cumpărat câte ceva de mâncare. Cel mai mic dintre aceştia are puţin peste un an, iar mama lor este însărcinată din nou.
Minora care a născut, împreună cu copilul său, va merge în Centrul Maternal din Tg-Jiu după ce va ieşi din spital şi va putea locui acolo cel mult un an de zile. Aceasta va împlini în luna martie 14 ani şi a fugit de acasă, de mai multe ori, fiind găsită în Gara Târgu-Jiu. Tatăl copilului, va intra şi el în atenţia politiştilor pentru întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră.
Anul trecut, alte 16 cazuri similare cu minore care au născut au intrat în atenţia DPC Gorj, 13 dintre acestea fiind copile cu vârsta de până în 16 ani.
Recomandă acest articol:
25.01.2009. 20:33
Comentarii
Acest articol n-are nici un comentariu.
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu