Poliţistă în călduri, în timpul serviciului
Daniel Dumitriu
daniel.dumitriu @scandaldegorj.ro
E deja de notorietate, faptul că majoritatea angajaţilor instituţiilor publice, se conversează pe messenger, sau îşi verifică îndemânarea şi logica la jocurile pe calculator, în timpul orelor de program. Vorba din popor „timpul trece, leafa merge” e perfect valabilă în cazul multor angajaţi ai „statului”...degeaba.
O angajată a Poliţiei Comunitare Târgu Jiu, a fost surprinsă de paparazzi Gorj Domino, în timpul unei sesiuni de “giugiuleală” aprinsă, în public, cu un „civil”, chiar în timpul serviciului.
Trimisă de şefi să patruleze, într-o zonă centrală a Târgu Jiului, poliţista şi colegul ei au găsit repede unde să se adăpostească, luni, la orele prânzului, de ploaia care cădea peste oraş. Însoţiţi de un tânăr „civil”, cei doi poliţişti au dezbrăcat pelerinele ude, imediat ce au intrat la adăpost, şi s-au aşezat într-un colţ, pe fotoliile puse parcă, special, în semi-întuneric.
Dar, stupoare! Sălbatică, precum o felină în călduri, poliţista s-a întins pe fotoliu, şi în braţele amorezului care o însoţea, şi au început o partidă de „tandreţuri”, mai ceva decât DiCaprio şi partenera sa în „Titanic”. Atât s-au alintat, s-au mângâiat şi, bineînţeles, sărutat, de parcă el acum scăpase într-o permisie, după o lungă perioadă de cătănie, iar ea venise mai repede cu rata de la ţară, să mai scurteze un pic aşteptarea revederii.
Cei doi “porumbei” s-au giugiulit aşa, cam de juma’ de oră, în semi-întuneric, ca la cinema, fiind treziţi la realitate, nu de vreun „Pup-o, băăă!” venit de la unul de pe rândul din spate, ci chiar be blitzul aparatului de fotografiat.
Poliţista şi-a pus mâinile-n cap, a deznădejde, venindu-i parcă în minte, doar vorbele mamei sale: „Servici bun ai, mai tre’ să te măriţi!”, iar partenerul de giugiuleală a pornit în goană să-l prindă pe cel cel care îi stricase „jucăria”.
Pănă atunci, nu se feriseră nicio clipă de ochii trecătorilor, sau de privirile colegului de patrulare al poliţistei, ba mai mult, l-au folosit pe acesta, pe post de paravan.
Nu l-am pus în situaţia jenantă, de a da un punct de vedere cu privire la reţeta cu „sos de limbă”, preparată, în timpul serviciului, de către angajata sa, pe directorul Poliţiei Comunitare Tg-Jiu, Ion Tudor, deoarece, suntem convinşi că, „prin metodele specifice” meseriei, o va depista pe amoreză şi o va trimite să se giugiuleasă în linişte, acasă sau la cules de vie, că tot începe sezonul. Tabloul ar fi unul destul de romantic, cu cei doi în vie: Ea-“Eşti primul meu iubit!”, iar el, răspunzând retoric, „Astăzi?”.
Recomandă acest articol:
22.09.2008. 13:43
Comentarii
las-o ma !
asa-i in Romania.......
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu