Antiviruşi de 300 milioane, cumpăraţi cu 3 miliarde
Complexul Rovinari, afaceri păguboase cu antiviruşi
Şefii unităţii energetice au achiziţionat pachete antivirus, de la o firmă de apartament, la preţuri de 10 ori mai mari
Foarte grăitoare pentru modul golănesc în care se delapidează banii statului la Complexul Energetic Rovinari este investigația următoare, în care veți vedea cum un SRL obscur, de apartament, le-a vândut directorilor generali Gheorghe Daviţoiu și Tiberiu Trotea programe software de 3 miliarde lei vechi, în ultimii 3 ani, deși prețul real este de circa 10 ori mai mic. Așadar, 3 miliarde lei vechi, mutați din condei, din buzunarul statului, în contul unui SRL.
“Clarvăzătorul” Daviţoiu
La 16 septembrie 2009, Gheorghe Daviţoiu, în calitate de director general la Complexul Energetic Rovinari, trimite invitație de participare unui SRL, de care nu auzise nimeni, cu activitate zero barat. Un oarecare Voinescu Irinel Lucian înființase S.C. ACCORD INTELLIGENT TECHNOLOGY S.R.L., cu doar două luni înainte, într-un apartament de bloc de la periferia Târgu Jiului. În ciuda profitului uriaș, nici până azi acest SRL nu și-a pus firmă pe ușă . Și, totuși, Daviţoiu auzise de el (!) și s-a grăbit să-i dea un prim contract pentru livrare de software, în sumă de 400 milioane lei vechi.
Trotea a cumpărat 501 licențe antivirus, la un preț de 10 ori mai mare
La 22 februarie 2010, Tiberiu Trotea invită același SRL să-i vândă un antivirus pentru 501 calculatoare. De fapt, invită un singur agent economic! Și, firesc, primește o singură ofertă. Din valoarea maximă posibilă de 105.000 lei, SRL – ul ofertează un preț total de 103.281 lei. La 16 aprilie 2010, Trotea semnează contract cu firma respectivă, prin care se stipula că C.E. Rovinari primește un antivirus pentru 501 stații, valabil până la sfârșitul anului, adică 8 luni. Pentru asta, SRL-ul a primit peste un miliard lei vechi .
Prețurile reale demonstrează golăniile de la CE Rovinari
Acum, să vedem prețul real. Cei mai buni și mai scumpi antiviruși de pe piață au prețuri infinit mai mici. BITDEFENDER pentru 3 stații și o perioadă de 2 ani costă 238 lei. Un simplu calcul arată că Trotea ar fi putut cumpăra direct de la furnizor, la maxim 130 milioane lei vechi, deci de aproape zece ori mai ieftin!
Cea mai scumpă soluție de la KASPERSKY se vinde cu 350 lei pentru 5 calculatoare și o perioadă de 1 an. Rezultă că prețul real pe care l-ar fi plătit un manager de bună credință, nu Trotea, este de 233 milioane lei vechi.
Încă două observații: 1. Când cumperi antivirus pentru sute de stații de lucru, se negociază cu furnizorul și prețurile scad de câteva ori față de tariful en-detail. 2. Trotea e singurul manager din România, capabil să cumpere antivirus doar pentru 8 luni! A făcut asta pentru ca anul viitor să poată delapida alt miliard, după cum veți vedea în continuare.
Achiziții publice ilegale într-o unitate strategică
Anul acesta, Trotea invită același SRL să-i vândă software. Primește o singură ofertă. Așa înțelege ditamai directorul general de unitate strategică să respecte legislația achizițiilor publice. Din valoarea maximă de 147.080 lei, agentul economic, singur cu poarta goală, nu ratează niciun bănuț. Deci, încă un miliard jumătate, bani publici, ajung în conturile acestui SRL, pentru a furniza software pentru 330 de stații, pe o perioadă de un an.
Pompier student din 1998, toamna…
Acest SRL are doar doi angajați și un site … în construcție . La capitolul picanterii, directorul general al firmei de apartament a fost pompier, a început facultatea la ASE București, acum 14 ani, și încă n-a absolvit-o (!).
În rest, la noi în țară este foarte frumos, încă n-a început vara, dar e deja foarte cald.
Narcis DAJU
Recomandă acest articol:
12.06.2012. 08:36
Comentarii
cel care a scris acest articol e un paria, ca om in acest judet lasa mult de dorit SE OCUPA NUMAI DE CANCANURII IEFTINE si abereaza in tot cea ce scrie.
la 16 septembrie 2009 nu era director general ciurel laurentiu, atata lucru e usor de aflat, dar sunteti niste amatori de ziaristi de suburbie.. Va legati de nimicuri, achizitiile aiurea de 2,3 miliarde se intampla saptamanal, sunt doar varful problemei. Investigati sumele bagate in softul oracle cumparat de directorul pisc , 2004-2007, si spagile pe care americanii au spus ca le-au dat la rovinari
Lasă un comentariu
Scandal de Gorj nu este responsabil juridic pentru continutul comentariilor. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra va revine in exclusivitate.
* = câmp obligatoriu